Apple ar urma să investească $3.6 miliarde în Kia – Cronica de Tehnologie

1. Apple ar urma să investească $3.6 miliarde în Kia, într-un deal care ar putea fi anunțat luna aceasta. Compania americană ar începe producția propriei mașini peste 3 ani, la fabrica Kia din Georgia, cu un target anual de 100.000 de automobile. Acțiunile Kia au crescut cu 14,5% ca urmare a acestor informații. (Bloomberg)

2. SolarWinds a descoperit că hackerii au accesat conturile de email ale companiei încă din decembrie 2019, fără a fi depistați vreme de 9 luni. Totul a început prin spargerea unui cont de Office 365, urmat de compromiterea altor conturi. (WSJ)

3. India amenință Twitter cu amenzi și chiar închisoare pentru reprezentanții companiei, dacă nu se supune ordinului guvernului condus de Narendra Modi de a bloca mai multe conturi. Twitter cenzurase anterior conturile vizate de guvernul indian, critice la adresa acestuia, însă a ridicat restricția după doar câteva ore. (TechCrunch)

4. Sony a vândut anul trecut 4,5 milioane de console PlayStation 5, o cifră apropiată de vânzările de PS4 din primul an, însă obținută în condiții mai dificile, din cauza pandemiei. Analiștii estimează că Q4 2020 a fost cel mai bun trimestru de până acum pentru consolele Sony, cu o creștere de 40% a veniturilor la $8.4 miliarde. (The Verge)

5. Spotify are 345 de milioane de utilizatori, în creștere cu 27% YoY. 155 de milioane folosesc versiunea premium, segment care a crescut cu 24%. Din veniturile de €2.17 miliarde (+17% YoY), reclamele reprezintă 13%, cel mai înalt nivel de până acum. În mod tradițional, reclamele reprezentau sub 10% din venituri. (Profit.ro)

6. Intel a reușit, pentru prima oară în ultimii trei ani, să recupereze teren în lupta cu AMD pe piața procesoarelor de PC. Este un câștig mic QoQ pentru Intel, de 0,8% cotă de piață, venit în condițiile în care AMD a avut probleme semnificative cu lanțul de aprovizionare. (Toms Hardware)

7. Amazon vrea să-și doteze mașinile folosite pentru livrări cu camere video always-on, care urcă automat filmările pe serverele companiei. Acestea vor folosi un sistem de inteligență artificială furnizat de Netradyne, pentru a monitoriza șoferii și a le oferi feedback automat acestora, atrăgându-le atenția când nu sunt atenți la drum sau merg prea repede. (The Information)

8. Mai multe servicii și aplicații Apple, care depind de iCloud, au avut probleme de funcționare în ultimele 24 de ore. Au fost afectate, printre altele, Photos, iCloud Drive, iCloud Mail, Notes, Contacts, Find My și Cloud Backups. (The Verge)

9. Android TV primește un refresh grafic, care îl face să arate aproape la fel ca Google TV, software-ul folosit de cea mai nouă versiune de Chromecast. Rollout-ul a început în SUA și alte câteva țări, urmând ajungă global în următoarele săptămâni. (The Verge)

10. Cablul submarin montat de Google pentru a face legătura între SUA și Franța a devenit operațional. Cu o lungime de 6.400 de kilometri, Dunant este al doilea cablu deținut de Google și promite viteze de până la 250 Tbps. (VentureBeat)

Ți-ar mai putea plăcea
China lucrează de mai mulți ani la o rețea blockchain proprie – Cronica de Tehnologie
Google a chemat în judecată doi cetățeni ruși despre care spune că au folosit un botnet pentru a infecta peste 1 milion de dispozitive – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău