Arafat: Activitatea religioasă s-a considerat esențială, ca mersul la alimentară sau farmacie – Cronica dimineții

1. Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a anunţat că nu există nicio garanţie că elevii vor relua cursurile şcolare cu prezenţă fizică, după cele două săptămâni de vacanţă. El a subliniat că, după zece zile, va fi făcută o evaluare a situaţiei şi se va face o nouă analiză. (News.ro)

2. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat vineri că părinții obligați să stea cu copiii în vacanța forțată din următoarele două săptămâni ar putea primi zile libere plătite, potrivit unui comunicat al ministerului. (G4Media)

3. Hotărârea de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. (News.ro)

4. Președintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul reuniunii Consiliului European, solicitarea României de a deveni cât mai curând membru al Spațiului Schengen, acest obiectiv fiind unul strategic și pentru întreaga UE. Acesta a arătat că în cei peste 10 ani de când România ar fi trebuit să devină parte a spațiului Schengen, țara a acţionat de facto ca un stat membru Schengen, responsabil și eficient. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Măsurile anti-Covid anunţate de autorităţi şi care ar urma să intre în vigoare din 25 octombrie pentru 30 de zile lovesc în plin organizatorii Turneului Transylvania Open, care debutează sâmbătă cu calificările. Directorul turneului, Patrick Ciorcilă, roagă autorităţile să nu impună restricţii pentru spectatori. (News.ro)

5. Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB- pentru datoria pe termen lung în valutã și perspectiva negativã. (Profit.ro)

6. Președintele USR Dacian Cioloș cere PNL și PSD „să propună rapid un program de guvernare și o echipă cu care să vină în Parlament cât mai rapid” și cu care „să garanteze că poate gestiona criza sanitară și cea energetică”. Despre susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Nicolae Ciucă, Cioloș spune că „nu ni s-a cerut sprijinul sau ajutorul, am avut câteva discuții telefonice neconcludente din care am tras concluzia că există un soi de înțelegere între cele două partide”. (Hotnews)

7. Doar 33% dintre membrii PSD care vor ca partidul condus de Marcel Ciolacu să formeze un guvern cu PNL, arată un sondaj intern realizat prin SMS la partid, au declarat pentru surse social-democrate. 66% din membrii participanți la sondaj se opun unui guvern PSD – PNL, potrivit surselor citate. (G4Media)

8. Parlamentari susţinători ai lui Ludovic Orban au transmis mesaje în care le cer preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedintelui PNL Florin Cîţu să nu accepte susţinerea din partea PSD. Ionel Dancă, fostul purtător de cuvânt al Guvernului, în cabinetul Orban, anunţă că sunt mulţi alţi liberali care vor părăsi PNL alături de Ludovic Orban, urmând a fi înfiinţată o nouă formaţiune politică. ”Cea mai gravă este colaborarea cu PSD care se prefigurează, cu susţinerea preşedintelui Iohannis”, explică Ionel Dancă. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Filmul SF “Dune”, una dintre cele mai așteptate producții ale acestui an, a avut ieri premiera în cinematografele din România. Bazat pe romanul omonim al lui Frank Herbert, “Dune” spune povestea lui Paul Atreides, un tânăr care trebuie să meargă pe planeta deșertică Arrakis pentru a asigura viitorul familiei și poporului său prin exploatarea mirodeniei, cea mai importantă resursă din Univers. Filmul este regizat de Dennis Villeneuve, iar printre actori se numără Jason Momoa, Rebecca Ferguson, Zendaya sau Timothée Chalamet.

9. Noul single al cântăreţei Adele, „Easy On Me”, a devenit cel mai difuzat din istoria radioului american în cursul săptămânii de după lansare. (News.ro)

10. Certificatul verde nu va fi obligatoriu în biserici și la reuniunile religioase, spre deosebire de alte instituții în care, de luni, pot intra doar persoanele care fac dovada vaccinării, testării sau a trecerii prin boală. Raed Arafat a declarat că nu s-au interzis activitățile religioase deoarece există o decizie CNSU în acest sens și se merge numai pe impunerea purtării măștii și a obligației ca între persoane să fie măcar doi metri distanță. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Pentagonul confirmă că va trimite Ucrainei rachete cu rază de acţiune mai mare – Cronica dimineții
O româncă a fost inclusă pe lista celor 30 de „guru ai inteligenței artificiale” – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău