Astăzi este ultima zi de alertă sanitară în România – Cronica dimineții

La mulți ani doamnelor și domnișoarelor, să aveți o primăvară frumoasă!

1. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat că nu se va prelungi starea de alertă în România, astfel că marţi, la miezul noptii, va expira starea de alertă. (News.ro)

2. Ministrul francez de Externe a declarat, într-un interviu, ca R. Moldova este o țară fragilă, în actualul context, care trebuie ajutată masiv. Refugiații reprezintă 10% din populație, iar un asediu asupra Odessei va genera un nou aflux masiv de refugiați. (Link)

3. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că ţările europene nu vor intra direct în conflictul din Ucraina, deoarece un război cu Rusia ar „ar fi un război mondial, cu o putere ce deţine arma nucleară”. „Sunt conştient că, pe termen scurt, mai degrabă războiul va fi purtat în continuare. Nu cred că, în zilele şi săptămânile următoare, va exista o adevărată soluţie negociată. Totuşi sper şi facem tot ce putem pentru a ajuta la acest lucru”. El a făcut referire şi la faptul că a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin. „Discuţia cu Putin este dificilă, pentru că refuză încetarea focului, care este condiţia prealabilă pentru ca între Moscova şi Kiev să existe un dialog real”. (News.ro)

4. Rusia a anunțat luni seară că va înceta focul în mai multe orașe ucrainene de la 07:00 GMT, marți, pentru a permite evacuarea civililor prin coridoarele umanitare. (Hotnews)

5. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat luni că Polonia nu are în vedere să trimită Ucrainei avioane de luptă. Vorbind în faţa presei la Varşovia, premierul Morawiecki a dezminţit de trei ori, răspunzând la tot atâtea întrebări, că Polonia va ceda Ucrainei din avioanele sale MIG-29 în schimbul unor avioane F-16 furnizate de SUA. ”Polonia, în strânsă cooperare cu NATO, încearcă să reducă escaladarea” conflictului armat din Ucraina, iar ”Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia”, a declarat premierul polonez. ”Nu vom furniza avioane de luptă Ucrainei şi cu atât mai puţin nu îi vom pune la dispoziţie aeroporturile noastre. Oferim deja un ajutor semnificativ în multe alte domenii”, a clarificat Morawiecki. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Brazilianul Pietro Fittipaldi, nepotul lui Emerson Fittipaldi, dublu campion mondial de Formula 1 în anii 70, îl va înlocui pe rusul Nikita Mazepin la echipa Haas, la antrenamentele programate în această săptămână (10-12 martie), în Bahrein. News.ro

6. Casa Albă a fost criticată după ce a apărut informația că președintele Biden ar putea face o vizită în Arabia Saudită pentru a le cere saudiților să crească producția de petrol. (TheGuardian)

7. Interzicerea importurilor de petrol rusesc ar duce la creșterea prețului per baril la un nivel de peste $300, a avertizat vicepremierul rus Alexander Novak. Acesta a spus că ar dura minim un an pentru ca Vestul să înlocuiască volumele importate din Rusia, iar liderii occidentali ar trebui să avertizeze populația de consecințe. (Reuters)

8. Rusia a devenit cea mai sancționată țara din lume, după invazia Ucrainei, depășind Iran și Coreea de Nord. (Bloomberg)

9. Chiar și cazurile ușoare de Covid-19 pot afecta creierul și gândirea, au descoperit oamenii de știință într-un studiu care evidențiază impactul alarmant al bolii asupra funcției mentale.
Cercetătorii au identificat leziuni cerebrale asociate cu Covid la luni de la infecție, inclusiv în regiunea legată de miros, și o micșorare în dimensiune a creierului echivalentă cu un deceniu de îmbătrânire normală. (Bloomberg)

10. USR reclamă că un amendament care „ar amnistia” plagiatele făcute înainte de 2011 a fost introdus într-un proiect care vizează educaţia preşcolară în comunităţile defavorizate, iniţiat de un deputat de la minorităţi şi semnat de lideri PSD şi PNL. (News.ro)

Fotografia dimineții – Căsătoria unei perechi în apropiere de Kiev. Genya Savilov/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Gazprom și-a majorat de 4 ori exporturile în România în primele 7 luni ale acestui an – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Liviu Dragnea vrea sa zdrobeasca statul paralel
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău