Astăzi începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – Cronica de Divertisment

1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este filmul “Reminiscence” (“Reminiscențele trecutului”), cu Hugh Jackman în rolul principal. Într-o producție SF-romantică, acesta interpretează rolul unui investigator privat al minții care își ajută clienții să acceseze amintiri pierdute, iar viața lui se schimbă când primește un nou client.

2. Dacă îți plac filmele horror, opțiunea săptămânii este “The Night House” (“Casa nopții”), în care o văduvă pare să fie bântuită de către o prezență supranaturală și decide să investigheze viața soțului ei, care a încetat din viață de curând. Produs în 2020, filmul îi are în rolurile principale pe Rebecca Hall și Sarah Goldberg.

Promo: „Respect” prezintă viaţa legendarei artiste Aretha Franklin, din copilărie până la perioada de glorie. Aretha Franklin, care a murit în august 2018, la vârsta de 76 de ani, a participat iniţial activ la dezvoltarea proiectului. Artista se gândea încă de la finalul anilor 1980 la o adaptare cinematografică a cărţii biografice „Aretha: From These Roots”. Filmul rulează în cinematografele din România.

3. Cinematografele nu i-au uitat nici pe cei mici, care se pot delecta la animația “PAW Patrol: The Movie” (“Patrula cățelușilor: Filmul”). Ryder își adună echipa de cățeluși cu scopul de a lupta împotriva marelui său rival Humndinger, care generează haos cu pisici într-un oraș vecin în care tocmai a devenit primar.

4. Preferi filmele non-americane? Oferta este de asemenea bogată. Poți vedea producția românească “După 40 de zile”, care are în centrul atenției prietenia dintre doi locuitori ai unei comune, iar ca alternativă ai două producții franțuzești: drama “Été 85” (“Vara lui ’85” din 2020 și comedia “When Granny Meets Grandpa” (“A-nnebunit bunica! 2”), cu Julie Depardieu (fiica lui Gerard Depardieu).

Bonus 1: Trupa Vama continua seria de concerte Vama Neconvențional cu un spectacol care are loc astăzi de la ora 16:00 în Parcul Etnografic Național “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Un bilet cu acces general costă în prezent 59 lei, însă acesta va putea fi achiziționat la intrarea la concert pentru 79 lei. (BetaNova)

5. Astăzi începe Festivlul Internațional de Teatru de la Sibiu, care va avea loc până în 29 august. În prima zi a festivalului, la Centrul Cultural Ion Beșoiu are loc spectacolul “Plugarul și moartea” în regia lui Silviu Purcărete. De asemenea, sâmbătă și duminică, Opera Națională Română din Timișoara va fi prezentă la FITS cu spectacolul de operă “La serva padrona”. (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu)

6. Noul film de acțiune “Sweet Girl” produs de Netflix are astăzi premiera pe platforma de streaming. Jason Momoa, cunoscut drept Aquaman în franciza de filme DC Comics, joacă rolul unui tată devastat care vrea să-i prindă pe criminalii soției sale. În același timp, el trebuie însă să-și protejeze și fiica.

7. Al treilea sezon al serialului “Britannia” va fi disponibil pe HBO Go începând de marți, 24 august. Serialul dramatic continuă să urmărească invadarea Britaniei de către Imperiul Roman. Sezonul îl are în centrul atenției pe generalul Aulus Plautius, care are drept misiune să-l prindă și să-l ucidă pe Cel Ales.

Bonus 2: Coresi Business Campus din Brașov găzduiește în acest weekend concertul Dimansions Fun Garden, o versiune mai scurtă a festivalului Dimansions Hit Music Festival. Sâmbătă de la ora 20:30 este programat un concert al trupei Vunk, în timp ce duminică vor urca pe scenă Gașca Zurli (de la ora 18:00) și White Mahala (de la ora 21:30). Prețul unui bilet cu aces general pentru ambele zile ale concertului este de 155 lei. (IaBilet)

8. Filmul de acțiune “Tomb Raider” din 2018 poate fi urmărit începând de luni, 23 august, pe platforma Netflix. Alicia Vikander o interpretează pe celebra Lara Croft, care pornește într-o cursă contra-cronometru în momentul în care află că tatăl său (interpretat de Dominic West) a dispărut pe o insulă.

9. Festivalul de rock alternativ Living Rock are loc în perioada 20-22 august pe Plaja Tuzla din Tuzla . Pe parcursul a trei zile vor avea loc concerte ale unor trupe precum Vița de Vie, Coma, Urma, The Mono Jacks, byron sau Altenosfera. Prețul unui bilet pentru o zi costă 100 lei, în timp ce abonamentul pentru toate cele 3 zile este 250 lei. (SongKick)

10. Un concert rock va avea loc duminică, 22 august, de la ora 20:00, la Complexul Expozițional Romexpo din București. Pe scenă vor urca formațiile Compact (Paul Ciuci), Trooper, Altar și Olympus Mons, iar prețul unui bilet cu acces general este de 75 lei. Concertul face parte din seria #Restart. Tot duminică va avea loc și un concert al trupei Cargo în localul Quantic din București. Concertul a primit numele “Mai aproape de voi”, iar prețul unui bilet cu intrare generală este de 65 lei. (InfoMusic, GetMusic)

Bonus 3: Serviciul de streaming SkyShowtime va fi disponibil în România începând din 2022. Serviciul va include producții de filme și seriale realizate de NBC Universal, Sky și Viacom CBS, care dețin, printre altele, brandurile Showtime, Nickelodeon, Paramount Pictures, Paramount+ Originals, Sky Studios, Universal Pictures sau Peacock. Prețul abonamentelor va fi anunțat mai aproape de lansarea comercială a serviciului. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Filmul biografic Ferrari, premiera săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment
Festivalul Filmului Francez are loc în București și alte 12 orașe până în 26 martie – Cronica de Divertisment 206
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău