Astronomii au descoperit cea mai apropiată gaură neagră masivă de Pământ – Cronica Spațială

1. O echipă de astronomi a utilizat datele colectate de telescopul spațial Hubble într-un interval de 18 ani pentru a analiza dinamica mișcării stelelor din galaxia pitică Draco, situată la curca 250.000 de ani-lumină distanță de Pământ. În acest fel, au reușit să genereze cea mai realistă hartă a mișcării stelelor din această galaxie, iar una dintre concluzii este că materia neagră are tendința de a se concentra în centrul galaxiei, conform unor simulări computerizate anterioare, dar contrar unor ipoteze generate de măsurători telescopice mai puțin avansate. (NASA)

2. Astronomii au descoperit cea mai apropiată gaură neagră masivă de Pământ dintre cele detectate până acum. Gaura neagră are o masă de 8.200 de ori mai mare decât a Soarelui și se află la circa 18.000 de ani-lumină de Pământ într-o regiune numită Omega Centauri unde există circa 10 milioane de stele. Găurile negre masive sunt găuri negre intermediare între găurile negre stelare (masă de până la 100 de ori mai mare decât Soarele) și găurile negre supermasive (masă de minim câteva milioane de ori mai mare decât Soarele). (Agenția Spațială Europeană)

3. Astronomii au descoperit hidrogen sulfurat în atmosfera exoplanetei HD 189733 b, care a fost descoperită inițial în 2005 și care se află la circa 65 de ani-lumină distanță de Pământ în constelația Vulpecula. Exoplaneta este de 1,13 ori mai mare și mai grea decât Jupiter, iar cercetările anterioare au scos în evidență că are parte de temperaturi extreme și vânturi de peste 8.000 km/h. (Space)

4. Agenția Spațială Euroipeană (ESA) a efectuat cu succes prima lansare a noii rachete Ariane 6. Testul a fost efectuat cu versiunea 62 a rachetei, care are o înălțime de 56 de metri și poate transporta până la 10,3 tone de echipamente pe orbita joasă a Pământului. Versiunea mai puternică (64) poate trimite în spațiu până la 21,6 tone de echipamente. Noua rachetă este dezvoltată începând din 2014, iar zborul inițial a avut loc cu 4 ani întârziere comparativ cu planurile inițiale. (SpaceNews)

5. Prima misiune care simulează prezența unui echipaj uman pe Marte s-a încheiat cu succes. Patru voluntari au petrecut 378 de zile izolați într-o capsulă cu o suprafață de numai 170 de metri pătrați, timp în care au crescut legume, au efectuat experimente științifice și au comunicat cu familia și prietenii cu o întârzieră care ar fi similară cu cea de pe Marte. Din echipajul de patru voluntari a făcut parte și românca Anca Șelariu, care lucrează ca microbiolog pentru armata americană. (NASA)

6. NASA și Boeing au anunțat că revenirea capsulei Starliner pe Pământ ar putea avea loc abia la sfârșitul lunii iulie. Capsula a andocat la Stația Spațială Internațională în 6 iunie și ar fi trebuit să revină pe Pământ după numai o săptămână, însă cercetătorii analizează încă posibilele cauze pentru o defecțiune la sistemul de propulsie și o serie de scurgeri minore de hidrogen. (SpaceNews)

7. Agenția Spațială Europeană (ESA) a finalizat cu succes testele de design pentru Earth Return Orbiter (ERO), care urmează să devină prima sondă spațială care va captura un obiect care orbitează o altă planetă. Sonda face parte din proiectul Mars Sample Return prin care NASA își propune să aducă pe Pământ rocile colectate de roverul Perseverance pe planeta Marte. (Agenția Spațială Europeană)

8. China intenționează să modifice traiectoria unui asteroid care a trecut recent la circa 31 milioane de kilometri de Pământ. Asteroidul se numește 2015 XF261, are un diametru de 30 de metri și se deplasează în prezent cu circa 42.000 km/h. Planul Agenției Spațiale Chineze este ca o sondă să se prăbușească pe asteroid pentru a devia traiectoria, în timp ce o altă sondă va analiza impactul. Chinezii speră ca misiunea să aibă loc cel târziu în 2030 și să demonstreze capacitatea Chinei de a proteja Pământul de un posibil impact viitor cu un asteroid. (Space)

9. O echipă de cercetători a realizat un studiu potrivit căruia, în trecutul său geologic, Pământul a avut perioade în care câmpul magnetic a fost atât de slab încât a permis pătrunderea unor particule cosmice ionizate emise de Soare care au distrus stratul de ozon, ceea ce a condus la creșterea puternică a radiației solare. Un astfel de scenariu s-ar putea repeta în cazul în care câmpul magnetic al Pământului ar deveni mai slab. (PNAS)

10. SpaceX a montat treapta inferioară a rachetei Starship pe rampa de lansare de la baza spațială Starbase din Texas. Compania privată deținută de Elon Musk se pregătește astfel pentru al cincilea zbor de test cu racheta care ar urma să fie capabilă să transporte echipaj uman pe Lună și Marte. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au descoperit săruri și compuși organici pe Ganymede, satelitul lui Jupiter – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit cea mai tânără exoplanetă prin metoda tranziției – Cronica Spațială