Astronomii au descoperit cea mai mare cometă din istorie – Cronica Spațială

1. Astronomii au folosit datele obținute de telescopul spațial Hubble pentru a confirma că au descoperit cea mai mare cometă de până acum, care călătorește spre Soare de peste un milion de ani. Cometa C/2014 UN271 (Bernardinelli-Bernstein) a fost descoperită inițial în 2010, însă abia acum a putut fi măsurată corect. Aceasta are un nucleu cu un diametru de aproape 140 de kilometri, de peste 50 de ori mai mare decât cele mai multe comete descoperite până acum. Asta nu înseamnă însă că o cometă de asemenea dimensiuni reprezintă o raritate în Univers, ci mai degrabă că abia acum începem să le descoperim. (The Astrophysical Journal Letters)

2. Astronomii au descoperit o exoplanetă care este atât de aproape de steaua pe care o orbitează încât norii acesteia sunt compuși din roci vaporizate din cauza căldurii excesive. Exoplaneta se află la 1360 de ani-lumină distanță de Pământ și efectuează o orbită completă în numai 3.3 zile în jurul stelei WASP-178, despre care cercetătorii afirmă că are de două ori masa Soarelui. (Science Alert)

3. Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Southwest au observat că electronii de pe Ganymede, cea mai mare lună a planetei Jupiter, lasă o “amprentă de aurore” în atmosfera gigantei gazoase. Cu alte cuvinte, aurorele de pe Jupiter sunt conectate cu Ganymede prin câmpuri magnetice. Descoperirea a fost posibilă prin analizarea datelor obținute de sonda Juno în cursul anului 2020. (Universe Today, Southwest Research Institute)

4. Astronomii de la Universitatea din Leicester au descoperit că temperatura medie globală de pe planeta Neptun a scăzut cu 8 grade Celsius pe parcursul a 20 de ani de măsurători, deși aceștia se așteptau ca temperatura să crească. Pe de altă parte, datele colectate între 2018-2020 au arătat că scăderea temperaturii nu este uniformă, întrucât temperatura din stratosfera de deasupra polului sud a suferit o încălzire medie cu 11 grade. (University of Leicester)

5. Un cercetător de la Harvard a descoperit că un meteor cu masa de 500 de kilograme a intrat în atmosfera Pământului deasupra statului Papua Noua Guinee în anul 2014. Descoperirea în sine nu este neapărat o surpriză, întrucât astfel de meteori ajung frecvent în atmosferă și ard înainte de a lovi Pământul. Totuși, acesta este un caz special pentru că meteorul provine din afara sistemului nostru solar. (Inverse, Harvard)

6. Elicopterul Ingenuity de pe planeta Marte a bătut două recorduri în cadrul celui de-al 25-lea zbor, care a avut loc în 8 aprilie. Datele prezentate de NASA arată că elicopeterul a parcurs cea mai mare distanță în zbor de până acum: 704 metri, în timp ce viteza medie înregistrată reprezintă de asemenea un record: 5.5 metri pe secundă. Durata totală a zborului a fost de 161.3 secunde. Rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât NASA își propusese să efectueze în total doar 5 zboruri cu Ingenuity, considerând că dispozitivul nu va fi suficient de fiabil pentru a fi utilizat o perioadă mai lungă. (NASA)

7. O echipă de cercetători a propus un nou model teoretic pentru a explica modul în care a apărut materia neagră. Nouă teorie afirmă că, la începutul Universului, gravitonul (o particulă elementară care determină forța interacțiunilor gravitaționale, a “inundat” cosmosul cu materie neagră înainte că materia “clasică” să aibă timp să se formeze. (Space)

8. NASA a anunțat că toate instrumentele telescopului spațial James Webb au ajuns la temperatura optimă de funcționare: -267 de grade Celsius. Astfel, telescopul este acum pregătit pentru calibrarea finală și pentru începerea unei sesiuni intensive de realizare a unor imagini de test. (NASA)

9. Una dintre primele misiuni ale telescopului spațial James Webb va fi să analizeze planeta Jupiter. Chiar dacă giganta gazoasă a fost vizitată deja de numeroase sonde, cercetătorii speră ca instrumentele optice de înaltă calitate ale telescopului să le permită să înțeleagă misterioasă furtună uriașă cu dimensiuni mai mari decât ale planetei noastre și care are loc neîntrerupt de la descoperirea ei inițială din 1830. “De fiecare dată când învățăm lucruri noi despre Jupiter descoperim lucruri pe care nu le înțelegem”, spun cercetătorii. (Futurism)

10. Agenția Spațială Europeană a renunțat la colaborarea cu Rusia pentru misiunile de explorare lunară Luna 25, 26 și 27. Misiunea Luna 25 urma să aibă loc în august 2022 și prevedea trimiterea unui lander la polul sud al Lunii. (Agenția Spațială Europeană)

Ți-ar mai putea plăcea
În iulie a avut loc cea mai mare erupție solară din ultimii 4 ani – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie observată până acum – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău