Astronomii au descoperit primul asteroid cvadruplu – Cronica Spațială

1. Astronomii au descoperit primul asteroid cvadruplu, denumire adoptată pentru un asteroid în jurul căruia orbitează 3 luni. Este vorba despre asteroidul Elektra din centura de asteroizi, despre care până acum se știa că are două luni. Astronomii au identificat însă recent și o a treia lună, situată la numai 350 de kilometri de asteroid. (Earth Sky)

2. Astronomii au identificat exoplaneta Kepler-16b care orbitează două stele prin utilizarea unui banal telescop de 75 inch de la Observatorul Haute-Provence din Franța, deși se află la 245 de ani-lumină distanță de Pământ. Observarea acesteia impulsionează cercetătorii să anticipeze că vor descoperi numeroase alte exoplanete cu două stele prin folosirea unor telescoape terestre mult mai ieftine comparativ cu misiunile spațiale. Exoplaneta Kepler-16b a fost descoperită cu telescopul spațial Kepler în 2011. (Sci-News)

3. Cercetătorii folosesc diverse modele de machine learning cu scopul de a descoperi ce se află în interiorul unei găuri negre, caracterizată de o masă atât de mare încât bulversează noțiunile de spațiu și timp. Astfel, deși o gaură neagră există în spațiul tridimensional, o vedem proiectată prin intermediul unor particule. Una dintre teoriile cercetătorilor este că întregul univers este, de fapt, o proiecție holografică de particule. (Futurity)

4. Satelitul Solar Orbiter operat în colaborare de NASA și Agenția Spațială Europeană a surprins cea mai puternică explozie solară de până acum. Explozia a generat o cantitate impresionantă de particule solare la milioane de kilometri de Soare. Vestea bună este că erupția a avut loc pe partea îndepărtată a Soarelui, ceea ce limitează puternic efectul asupra Pământului. (Universe Today)

5. Cercetătorii au descoperit două planete gazoase de mici dimensiuni care își pierd atmosfera și se transformă treptat în planete telurice. Este ca și cum o planetă gazoasă precum Neptun, dar de dimensiuni mai mici, s-ar transforma treptat într-un Pământ mai mare. Descoperirea ar putea explica motivul pentru care până acum astronomii au descoperit doar anumite tipuri de exoplanete, cu dimensiuni de până la 1.6 ori mai mari decât Pământul sau de peste 2 ori mai mari decât Pământul. În schimb, există foarte puține descoperiri de exoplanete care să aibă dimensiuni de 1.6 – 2 ori mai mari decât ale Pământului. (Universe Today)

6. China a negat informațiile potrivit cărora racheta care se va prăbuși pe Lună în 4 martie este Chang’e 5-T1, care a fost lansată cu o misiune spre Lună în 2014. Autoritățile chineze susțin că racheta respectivă a ars complet la revenirea în atmosferă. Totuși, datele colectate de experții americani demonstrează că racheta este într-adevăr Chang’e 5-T1. (China, Futurism)

7. Misiunea Artemis 1, în cadrul căreia NASA va trimite o capsulă Orion fără echipaj la bord în jurul Lunii, a fost amânată din aprilie pentru perioada 7-21 mai. Totuși, agenția americană a admis că “este mult de muncă” chiar și pentru îndeplinirea acestui obiectiv, motiv pentru care nu este exclusă o nouă amânare, de data această pentru perioada 6-16 iunie. (Space)

8. SpaceX a lansat încă 46 de sateliți din cadrul programului Starlink, ocazie cu care a sărbătorit aterizarea cu succes cu numărul 100 pentru o rachetă Falcon 9. De asemenea, acesta a fost cel de-al 11-lea zbor al acestei rachete Falcon 9, ceea ce reprezintă egalarea recordului pentru numărul de reutilizări a unei rachete SpaceX. (Live Science)

9. Blue Origin, compania spațială deținută de Jeff Bezos, intenționează să trimită în spațiu de peste două ori mai mulți oameni decât anul trecut cu sistemul suborbital New Shepard. Anul trecut, Blue Origin a avut trei misiuni suborbitale cu New Shepard, în cadrul cărora 14 oameni au călătorit în spațiu. Pentru asta, Blue Origin va miza pe încă un vehicul spațial în acest an. (Space News)

10. Agenția Spațială Europeană încearcă să găsească soluții pentru dezvoltarea unor sisteme care să-i permită să-și lanseze astronauții în spațiu, fără să se bazeze pe rachetele dezvoltate de Statele Unite sau Rusia. Pe termen lung, planurile vizează inclusiv misiuni cu echipaj uman spre Lună sau Marte. Până în prezent, doar trei țări au fost capabile să trimită oameni în spațiul cosmic: Statele Unite, Rusia și China. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
NASA schimbă planurile pentru misiunea prin care va aduce probe de sol de pe Marte – Cronica Spațială
NASA a detectat metan în atmosfera unei exoplanete – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău