Audit Curtea de Conturi: România nu are o strategie naţională în domeniul siguranţei alimentare – Cronica serii

1. În această seară, de la ora 19:06, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va susține un discurs în Parlamentul României. Mesajul preşedintelui ucrainean va avea loc prin videoconferinţă şi va fi asigurată traducere simultană. (News.ro)

2. Statul a împrumutat de la bănci și investitori, prin vânzarea de obligațiuni, 4,7 miliarde de lei în martie. Cu cele 4,7 miliarde de lei, totalul pentru primele trei luni a ajuns la 37,3 miliarde lei. (Profit.ro)

3. Un audit al Curţii de Conturi a României arată că România nu are o strategie naţională în domeniul siguranţei alimentare, al calităţii alimentelor şi în cel fitosanitar. Auditul arată că lipsesc obiectivele naţionale pe termen mediu şi lung. (News.ro)

4. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat, luni, că a propus ca îngroparea de deşeuri să devină infracţiune, precizând că este inadmisibil să colectezi deşeurile şi să apoi să nu cauţi o soluţie corectă de depozitare, ci să le îngropi. (News.ro)

Din Cronica de Business: Datele privind înmatriculările centralizate pe primele două luni ale anului 2022 confirmă trendul extrem de bun pe care modelul Dacia Sandero îl are pe piața din Europa, acesta fiind în acest început de an cel mai vândut automobil din țările europene. Și celelalte două automobile produse în România, Ford Puma și Dacia Duster, se află în primele 15 cele mai vândute mașini. (Profit.ro)

5. Berlinul nu va impune un embargo imediat asupra energiei ruse, în ciuda atrocităților din Ucraina, spune ministrul german al economiei, Robert Habeck. Acesta a precizat însă că cea mai mare economie a Uniunii Europene lucrează pentru a opri importurile de energia din Federația Rusă. (Digi24)

6. Germania este principalul obstacol în calea impunerii unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, a declarat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki în timpul unei conferințe de presă, adăugând că Ungaria nu le blochează. (Hotnews)

7. Oraşul Shanghai va rămâne în carantină în timp ce analizează rezultatele unui exerciţiu de testare pentru COVID-19 a tuturor celor 26 de milioane de locuitori, au anunţat, luni, autorităţile locale. (News.ro)

8. Elon Musk a a ajuns să dețină 9,2% din compania care deține platforma de comunicare Twitter.com. Valoarea acestor acțiuni este de aproape $2,9 miliarde, la prețul acțiunilor de vineri. Achiziția lui Musk vine la câteva zile după ce CEO-ul Tesla anunțasase că vrea să lanseze o rețea socială. Acțiunile companiei au crescut cu aproape 20% după anunț. (CNBC)

Din Cronica de Tehnologie: 70.000 de lucrători în IT au părăsit Rusia de la invadarea Ucrainei, conform unei estimări, cei mai mulți ajungând în Polonia și țările baltice. Pentru a contracara exodul, Rusia a decis să elimine taxele pe veniturile celor care lucrează în IT până în 2024. (AP)

9. Vladimir Putin l-a felicitat luni pe premierul ungar Viktor Orban pentru victoria sa în alegerile legislative. Președintele rus speră la o consolidare a „parteneriatului” dintre Moscova și Budapesta. (Digi24)

10. Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a adus acuzații grave, luni, spunând că se încearcă o militarizare a României, care alunecă spre iliberalism, astfel încât să fie închisă gura tuturor celor care se opun sistemului. El a acuzat că „patronul” acestui sistem, după model Viktor Orban, este președintele Klaus Iohannis, al cărui „proiect de țară” ar fi să aștearnă liniștea peste România. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Austria respinge apelul Ursulei von der Leyen de a accepta aderarea României și Bulgariei la Schengen – Cronica serii
România a fost, în februarie, pentru a doua lună consecutiv, țară cu cea mai ridicată inflație din UE – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău