Austria elimină toate restricțiile de călătorie – Cronica de Turism

1. Austria a eliminat în 16 mai toate restricțiile de intrare în țară corespunzătoare regulii 3G (vaccinat, vindecat sau testat). Astfel, cetățenii români care doresc să călătorească în acest stat o pot face prin simpla prezentare a unui act de identitate. (Ministerul Afacerilor Externe)

2. Israel a anunțat o nouă măsură de relaxare a condițiilor de intrare în țară. Începând din 20 mai, cetățenii români care sosesc pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv nu vor mai fi testați la fața locului și nu vor mai intra în carantină până la primirea rezultatului. Totuși, pentru a intra în Israel, cetățenii trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test rapid sau PCR. (Airlines Travel)

3. Japonia analizează posibilitatea de a relua eliberarea vizelor pentru turiștii străini începând din luna iunie. În prezent, Japonia nu mai eliberează vize din cauza pandemiei de coronavirus, astfel că cetățenii români nu pot călători în țara asiatică. Măsura a fost introdusă la sfârșitul anului 2020 și este în vigoare și în prezent. (Airlines Travel)

4. Traveling Mag a făcut o recenzie pentru o croazieră petrecută pe Marea Mediterană la bordul navei Costa Toscana. Recenzia oferă detalii complete despre vapor, traseu, cum decurge îmbarcarea, cum este cazarea, ce oferte culinare au restaurantele de la bord și ce alte activități poți face pe parcursul călătoriei. Practic, articolul reprezintă un ghid de călătorie util mai ales pentru persoanele care nu au mai fost într-o croazieră până acum. (Traveling Mag)

5. Travelator propune o vacanță de 3 nopți în Lisabona la un preț accesibil pentru perioada 12-15 noiembrie. Pachetul include călătorie dus-întors cu Wizz Air pentru 79 de euro de persoană și 3 nopți de cazare la Grande Pensao Residencial Alcobia pentru 113 euro. Prețul total al pachetului de transport și cazare este de 135 de euro de persoană. (Travelator)

6. Blue Air a anulat toate zborurile planificate pe parcursul sezonului de vară pe rutele interne Oradea – Constanța și București – Suceava. Prin urmare, nu va mai există o legătură aeriană între Oradea și Constanța, în timp ce pe ruta București – Suceava există zboruri Tarom. Cel puțin pentru moment, ruta Cluj-Napoca – Constanța va debuta conform programării inițiale în 20 iunie. (Boarding Pass)

7. Lufthansa a anulat toate zborurile planificate în luna iunie pe rutele Cluj-Napoca – Frankfurt și Timișoara – Frankfurt. Decizia a fost luată ca urmare a cererilor ridicate pentru alte rute, iar compania a decis practic să utilizeze avioanele alocate inițial pe rute mai profitabile. (Boarding Pass)

8. Compania aeriană românească Animawings va opera ruta București – Tel Aviv începând din 25 septembrie. Zborurile dintre cele două orașe vor avea loc în zilele de marți, joi și duminică, iar biletele încep de la 29 de euro pe segment. Pe această rută există deja numeroase zboruri de la companii precum Blue Air, Wizz Air și Tarom. (Boarding Pass)

9. Agenția pentru Siguranța Aeriană a Uniunii Europene a anunțat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie pe zborurile din cadrul UE, însă Spania și Italia au decis să ignore această recomandare. Prin urmare, turiștii care călătoresc cu avionul în sau din cele două țări europene trebuie să poarte în continuare mască pe parcursul călătoriei. În Italia, regula va continua să se aplice cel puțin până în 15 iunie. (Schengen Visa Info)

10. Aeroportul Internațional din Miami (MIA) va implementa îmbarcarea biometrică la toate cele 130 de porți de îmbarcare în cursul anului viitor. În acel moment, acesta va deveni aeroportul din Statele Unite cu cea mai largă implementare a acestei tehnologii. La porțile biometrice, pasagerii nu trebuie să prezinte nici pașaportul, nici boarding pass-ul eliberat de compania aeriană, ci doar să-și scaneze fața. (Travel Weekly)

Ți-ar mai putea plăcea
Tarom introduce o clasă tarifară mai ieftină fără bagaj de cală inclus – Cronica de Turism
Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, cele mai tranzitate aeroporturi regionale în 2021 – Cronica de Turism

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău