Avocatul american care a obținut o hotărâre judecătorească împotriva Chevron în Ecuador a fost exclus din Barou – Cronica Juridică

Romania

1. Un grup de patruzeci de polițiști din cadrul serviciului Grupuri Infracționale Violente au trimis o scrisoare deschisă presei, în care acuză că liderii clanurilor de interlopi controlează ofițerii din structurile de poliție. De asemenea, aceștia arată că există eforturi de discreditarea a polițiștilor și de desființare a serviciului care se ocupă de grupuri infracționale violente, coordonate chiar din interiorul poliției. Cel mai grav aspect semnalat este semnalul dat în cursul anului 2019 de a se ocupa de cazuri ”mărunte” și anu mai coopera cu DIICOT în dosarele privind crima organizată. Există un sabotaj instituționalizat, care duce la lipsa cooperării dintre polițiști și procurori. Deși polițiștii adună dovezi și probe directe pentru acuzarea unor interlopi, procurorii DIICOT decid să nu investigheze mai departe și să deschidă dosare penale. (EuropaLibera)

2. Una dintre anomaliile divorțului este stabilirea culpei exclusive a unuia dintre soți în instanță, aspect care de fapt nu are o relevanță juridică în arhitectura procesului de divorț și nici post-divorț. Totuși, părțile insistă să stabilească cine este cel culpabil pentru desfacerea căsătoriei și se străduiesc să aducă în fața instanței o suită de probe: de la print screen-uri cu mesaje personale, la fotografii, emailuri și martori. Până la urmă, instanța este obligată să soluționeze mai degrabă un conflict psihologic, și în subsidiar unul juridic. O altă anomalie este situația prevăzută de art. 934 C.civ., conform căruia, dacă reclamantul este găsit culpabil de destrămarea căsătoriei, iar pârâtul nu formulează cerere reconvențională, atunci cererea de desfacere a căsătoriei este respinsă ca neîntemeiată. Și atunci căsătoria continuă, deși este evident că nu ar trebui, iar soluția ar fi părăsirea domiciliului pentru doi ani înainte de a formula o nouă cerere de divorț. În consecință, ar mai fi necesară stabilirea culpei vreunuia dintre soți? (Juridice)

3. Toate companiile cu peste 50 de angajați sau cu mai mult de 10 milioane euro profit anual vor fi obligate să își stabilească canale interne potrivite pentru whistleblower-i. Companiile cu 250 de angajați sau mai mulți vor fi obligate să se conformeze în decurs de doi ani de la adoptarea Directivei, de îndată ce legislația națională care transpune acest obligații intră în vigoare, în timp ce companiile care au între 50 și 250 de angajați trebuie să se conformeze în decurs de încă doi ani după transpunerea directivei în dreptul intern. Directiva UE 2019/1937 a fost adoptată în 23 octombrie 2019 și privește protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului european (whistleblower-i). Companiile care obstrucționează astfel de relatări ale whistleblower-ilor sau încearcă să le obstrucționeze vor suferi sancțiuni. De asemenea, companiile care eșuează să mențină identitatea whistleblower-ilor confidențială. Măsurile luate împotriva whistleblower-ilor vor fi sancționate. Toate sancțiunile vor fi stabilite prin decizia autorităților naționale, în legislația internă. (Link)

4. Preluarea FitBit de către Google generează controverse. Numeroși purtători de Fitbit au anunțat că au aruncat dispozitivul și intenția de a-și șterge conturile, întrucât nu poate exista o garanție de protecție a datelor personale. Google are numeroase informații despre persoanele care folosesc google, pe care le folosește pentru a genera reclame țintite. Mai mult decât atât, există riscul de a afișa reclame în funcție de starea emoțională și obiceiurile utilizatorilor, pe baza unui program de inteligență artificială. În acest moment, integrarea eticii în folosirea programelor de IA este încă o necunoscută. Google a primit în 2019 cea mai mare amendă pentru încălcare GDPR în Europa, de 50 milioane euro. (Juridice)

Europa

5. Tribunalul afiliat ONU din Olanda l-a condamnat marți, 18 august, pe un membru al grupului Hezbollah la conspirație pentru uciderea fostului premier libanez Rafik al-Hariri prin detonarea unei bombe în 2005, care a stabilit scena unor ani de confruntări dintre forțele politice din Liban. Hariri, un musulman Sunni miliardar, avea legături strânse cu Occidentul și cu aliații arabi Sunni din Golf, ceea ce a fost privit ca o amenințare la adresa influenței siriene și iraniene în Liban. Hariri coordona eforturile pentru reconstruirea Beirutului, distrus de războiul civil din anii 1975-1990. Deși Curtea nu a găsit suficiente dovezi privind implicarea directă a leadership-ului Hezbollah, susținut de Iran, sau al guvernului sirian, judecătorii au stabilit că asasinatul a fost în mod clar un act terorist motivat politic. Verdictul instanței a durat câteva ore și a stabilit vinovăției lui Salim Jamil Ayyash pentru toate capetele de acuzare, iar procurorii au identificat afilierea sa cu Hezbollah. (Reuters)

6. Proprietarii de câini din Germania vor putea fi de acum încolo obligați să le permite animalelor o jumătate de oră de exerciții în aer curat, cel puțin de două ori pe zi. Propunerea legislativă vizează o reformă a bunăstării animalelor de companie din Germania. Noua lege dorește de asemenea interzicerea crescătorilor de câini să îi lege cu lanțuri, precum și transportarea în vehicule pentru mai mult de patru ore jumătate în căldură de peste 300 Reforma dorește să reglementeze cazurile graze de abuz asupra animalelor, cum ar fi piața neagră a ”fermelor de pui”, în care câinii sunt forțați să se reproducă. (TheTimes)

SUA

7. Avocatul care a obținut o hotărâre judecătorească împotriva Chevron în Ecuador, Steven Donziger, a fost exclus din Barou. Donziger a fost găsit vinovat de conduit profesională nepotrivită, pe care a refuzat în mod sistematic să o recunoască și pentru care nu are regret, conform Curții de Apel din New York. Avocatul a postat pe Twitter că decizia de a fi exclus din barou este o oribilă nedreptate juridică și ”un asalt șocant asupra avocaturii pentru interesul public în general”. Acesta acuză că Chevron a cheltuit miliarde pentru a-l demoniza, însă ”bătălia este departe de a fi câștigată. Compania este încă confruntată cu riscuri énorme în urma moștenirii toxice pe care a lăsat-o în Ecuador și în alte țări, ceea ce va stresa operațiunile de business pentru următoarele decenii. Decizia din Ecuador va continua să fie aplicată oriunde în lume Chevron are bunuri”. Danziger a câștigat în Eduador un proces, în care instanța a decis obligarea companiei Chevron la daune de $18 miliarde (Link). Steven Donziger se află în arest la domiciliu, după ce Chevron a deschis mai multe acțiuni împotriva lui în New York. (TheIntercept)

8. Fostul avocat al FBI, Kevin Clinesmith, este așteptat să pledeze vinovat, miercuri, 19 august, în curtea federală pentru falsificarea unui document, parte a probelor preliminare ale FBI în legătură cu investigația despre posibila implicare a guvernului rus în campania electorală a președintelui Donald Trump. Clinesmith este prima persoană acuzată penal în investigația lui John Durham, un procuror federal numit pentru a proba greșelile făcute de FBI când au solicitat un mandat pentru urmărirea fostului consultant al campaniei lui Trump, Carter Page. Audierea virtuală va avea loc astăzi, 19 august, în District Court din Washington. (Reuters)

9. O curte de apel din Califonia a decis recent că Amazon poate fi ținut responsabil pentru vătămările cauzate de produsele defecte vândute de către vânzători terți prin platforma sa online de vânzări. California Court of Appeal’s Fourth Appelate District a motivat că Amazon poate fi responsabil pentru o baterie de laptop defectă care e explodat și care a ars-o pe reclamantă, Angela Bolger din San Diego. Hotărârea din 13 august este ”prima de acest tip din țară și singura hotărâre publicată care face Amazon responsabil în această situație”, conform unui comunicat de presă. ”Indiferent ce termen folosim să descriem rolul Amazon, fie <retailer>, <distribuitor> sau doar <facilitator>, a fost crucial în aducerea produsului la consumator”. Curtea a motivat că Amazon nu este protejată de către Communications Decency Act din 1996, care protejează website-urile de răspundere pentru publicarea conținutului unor terți. (Link)

Global

10. Lanțul hotelier Marriott ar fi încălcat protecția datelor personale pentru aproximativ 500 milioane de oaspeți, de pe tot globul. O acțiune colectivă (class action) a fost depusă în Marea Britanie împotriva grupului Marriott International, inclusive 30 de milioane rezidenți în Uniunea Europeană, în perioada iulie 2014 și septembrie 2018. Acțiunea în instanță a fost inițiată de rezidentul britanic Martin Bryant, în numele a milioane de oaspeți ai hotelului domiciliați în Anglia și Țara Galilor, care au făcut rezervări la branduri ale hotelului pe glob, în grupul Starwood Hotels, parte acum al Marriott International. Hackerii au avut acces în sistemele grupului Starwood Hotels începând cu 2014, de unde au putut să preia informații precum numele oaspeților, emailul și adresa de domiciliu, numerele de telefon, genul și datele cardurilor de credit. Marriott International a achiziționat grupul Starwood Hotels în 2016, însă scurgerea de date a rămas nedescoperită până în 2018. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Judecator: Administrația Trump a eșuat să arăte emailurile despre ajutorul SUA către Ucraina în 2019 – Cronica Juridică
Analiză: Avantajele Kurzarbeit, subvenționarea de către stat a timpului redus de muncă – Cronica Juridică

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău