Bianca Andreescu a câştigat US Open – Cronica dimineții

1. Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea.

2. După atacurile Talibanilor de la Kabul, din ultimele zile, președintele Trump a anulat summitul de la Camp David unde trebuiau să participe Ashraf Ghani, președintele Afganistanului, și liderii Talibanilor. Întâlnirea era secretă, neanunțată public. (WSJ)

3. Deși legea extrădarii a fost retrasă în această săptămâna, protestele au continuat ieri, la Hong Kong, pentru al treisprezecelea weekend consecutiv. Poliția a blocat accesul spre aeroport și a tras cu gaze lacrimogene.(Reuters)

4. Amber Rudd, ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, a demisionat aseară din Guvernul condus de Boris Johnson şi din Partidul Conservator. Ea a spus că nu poate „sta deoparte” în timp ce „conservatorii loiali moderaţi sunt daţi afară” din partid. (News.ro)

5. O intreagă stație de monitorizare, amplasată în Marea Baltică, a disparut complet. Statia, care cântărea 350 de kg, a fost amplasată în 2016 în partea de nord-est a coastei germane. (Gizmodo)

6. Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia s-a încheiat aseară. Leul de Aur pentru cel mai bun film a revenit producţiei „Joker”, de Todd Phillips. Marele premiu al juriului a fost acordat lungmetrajului „J’Acusse”, de Roman Polanski. (News.ro)

7. Mai mulți deputați PSD și de la minorități au depus, în Parlament, un proiect legislativ care prevede pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 10 ani pentru a preveni și combate antițigănismul. (Hotnews)

8. Peste 100 de pui de focă s-au născut în Tamisa, la 60 de ani după ce râul a fost declarat “mort biologic” din cauza poluării și a lipsei de oxigen. (TheTelegraph)

9. Organizatorii meciului de fotbal Franța-Albania, din preliminariile Euro 2020, au gafat de două ori la rând. Intâi au pus imnul Andorrei, în locul celui al Albaniei, iar apoi și-au cerut scuze spunând că urmează imnul Armeniei. (News.ro)

10. România va juca finala feminină a Campionatului European de tenis de masă cu Portugalia, astăzi, de la ora 14:00, în direct pe Look Sport.

Fotografia dimineții – Bianca Andreescu, noua campioană de la US Open. Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Traficul la metrou a crescut cu aproape 15% în primele șase luni din acest an – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Parlamentării greci vor 290 miliarde euro, despăgubiri de război, de la Germania
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău