BlockFi urmează să-și ceară falimentul în zilele următoare – Cronica de Tehnologie

1. Elon Musk le-a dat angajaților Twitter un ultimatum – să accepte un program cu „ore lungi de muncă la intensitate ridicată” sau să părăsească compania cu un pachet de compensații care acoperă trei luni. Angajații au timp să răspundă până joi seara. (Profit.ro)

2. Microsoft și Nvidia vor dezvolta împreună un supercomputer în cloud bazat pe inteligență artificială. Cele două companii au semnat în acest sens un contract pe mai mulți ani, care prevede integrarea produselor Nvidia (software-ul cu AI, soluțiile de rețelistică și plăcile grafice) în Azure. (ZDNet)

3. Autoritățile din mai multe țări europene îi avertizează pe cei care călătoresc în Qatar la Campionatul Mondial de fotbal să nu instaleze cele două aplicații dedicate competiției. Una colectează prea multe date, iar cealaltă previne intrarea în standby a telefoanelor. (Politico)

4. Toyota a prezentat o nouă versiune de Prius, despre care spune că va avea cel mai eficient consum de combustibil din serie. Fiecare echipare va oferi trei moduri de condus – Eco, Power și Sport, prima având cel mai mic consum, iar ultima fiind cea mai performantă. (Engadget)

5. BlockFi urmează să-și ceară falimentul în zilele următoare. La puțin timp după colapsul FTX, BlockFi a oprit retragerile, dar spunea că are suficiente lichidități. În iulie, BlockFi a contractat un împrumut de $400 de milioane de la FTX US și a împrumutat Alameda Research, care, între timp, a dat faliment. (Bloomberg)

6. DuckDuckGo a lansat App Tracking Protection în beta public, după lansarea cu disponibilitate limitată de anul trecut. App Tracking Protection promite că blochează gratuit trackerele din aplicațiile de Android. (The Verge)

7. Națiunea insulară Tuvalu vrea să-și dezvolte o versiune digitală, care să includă cele nouă insule și principalele repere, în scopul conservării culturii și istoriei. Cu existența amenințată de creșterea nivelului apelor, Tuvalu poate deveni prima națiune digitalizată din metavers. (Reuters)

8. World of Warcraft și celelalte jocuri Blizzard nu vor mai fi disponibile în China de la 23 ianuarie 2023. Asta după ce compania americană și NetEase nu au ajuns la o înțelegere privind prelungirea acordului de licențiere. WoW este la mai puțin de două săptămâni de lansarea expansion-ului Dragonflight. (The Verge)

9. Google oferă gratuit un an de YouTube Premium abonaților Google Fi care plătesc pentru abonamentul Unlimited Plus (între $40 și $65 pe lună de persoană, în funcție de numărul de persoane abonate). Mai mult, pentru varianta Family, fiecare membru al familiei va primi propria versiune de YouTube Premium. (The Verge)

10. Apple va transmite în direct meciurile de fotbal din MLS începând cu 1 februarie. Abonamentul MLS Season Pass va costa $15 pe lună sau $99 pe sezon, cu reduceri de $2 lună, respectiv $20 pe an pentru abonații Apple TV+. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
7 miliarde de mesaje vocale pe zi trimit, în medie, utilizatorii WhatsApp – Cronica de Tehnologie
Ford va folosi tehnologia Google pentru funcțiile de conectivitate și infotainment ale mașinilor sale – Cronica de Tehnologie

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău