Bloomberg: Putin a transmis semnale Statelor Unite că este deschis la discuții pentru a pune capăt războiului din Ucraina – Cronica dimineții

1. Cheltuielile unei gospodării pentru locuință, apă, electricitate, gaze, alte utilități și combustibili însumează, în România, 18,4% din cheltuielile totale, în timp ce ponderea medie din UE e de 24,1%, potrivit datelor Eurostat pentru întreg anul 2022. România înregistrează, însă, cea mai mare pondere a alimentelor în totalul cheltuielilor gospodăriilor, media națională, de 23,7%, fiind cu 11,5 puncte procentuale peste media UE și cu aproape 5% pestea cea a Bulgariei, a doua plasată în acest clasament. (Cursdeguvernare)

2. Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni pentru neraportarea și în sistemul eFactură a facturilor emise, în termenul de 5 zile stabilit, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. (Profit.ro)

3. Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care și România, pentru netranspunerea în legislațiile naționale a directivei pentru atragerea pe piața muncii a imigranților înalt calificați din afara UE. (Profit.ro)

4. Bloomberg scrie că Vladimir Putin testează dacă SUA sunt gata să intre în discuții pentru a pune capăt războiului din Ucraina. El ar fi transmis Statelor Unite, prin canale indirecte, că este deschis la discuții, inclusiv cu privire la viitoarele aranjamente de securitate pentru Ucraina, potrivit a două persoane apropiate de Kremlin. (Bloomberg)

5. NATO a subestimat mult capacitatea Rusiei de a-și realimenta forțele armate cu personal și muniție, a declarat pentru Bloomberg Martin Herem, comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei. Contrar previziunilor anterioare, Rusia poate produce acum câteva milioane de proiectile de artilerie pe an și poate recruta sute de mii de soldați, a spus el. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, locul 2 mondial, s-a calificat în finala turneului de la Australian Open. Ea a trecut de americana Coco Gauff, favorită 4, scor 7-6 (7/2), 6-4. Pentru trofeu va juca cu Qinwen Zheng din China, cap de serie numărul 12, ce s-a impus în fața Dayanei Yastremska, din Ucraina, 6-4, 6-4.

6. Ucraina pregătește o vizită a premierului ungar Viktor Orbán, prima după aproape 15 ani, a declarat Olha Stefanișina, viceprim-ministru ucrainean pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică. Orbán se opune unui ajutor financiar de €50 miliarde pentru Ucraina din partea UE. (G4Media)

7. Acțiunile Tesla au scăzut cu 12%, joi, cea mai mare scădere din ultimele 12+ luni, după ce compania a raportat rezultate care au ratat estimările și a avertizat cu privire la o încetinire a vânzărilor în acest an. (CNBC)

8. Chirurgii și oamenii de știință au dezvoltat primul test de sânge pentru cancerul la creier, despre care experții spun că ar putea revoluționa diagnosticarea, accelera tratamentul și crește ratele de supraviețuire. Tumorile cerebrale au rămas printre cele care sunt foarte dificil de diagnosticat. (TheGuardian)

9. Elicopterul Ingenuity, aflat pe Marte din 2021, a rămas fără o elice și nu mai poate să zboare. NASA anunță încheierea misiunii. (Digi24)

10. Premierul Marcel Ciolacu a refuzat să stea pe scaun la începutul unui interviu la Realitatea Plus, televiziune boicotată timp de 10 zile de PSD, după ce moderatoarea Anca Alexandrescu, fostă consilieră a partidului pe vremea lui Liviu Dragnea, l-a întrebat de ce n-o privește în ochi. (G4Media)

Fotografia dimineții – Două femei trec pe lângă un panou care îl arată pe președintele francez Emmanuel Macron cu premierul indian Narendra Modi. Macron e într-o vizită oficială în India. AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Salariile bugetarilor au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020 – Cronica dimineții
Florin Cîţu şi-a anunţat demisia de la conducerea PNL – Cronica dimineții
Un comentariu
  • LevSt.
    ian. 26,2024 la 2024-01-26T07:00:17+02:000000001731202401

    „… peste cea a Bulgariei…”__–__ceace confirma dezastrul din Romania, datorat tocmai MARILOR INECHITATI salariale si de pensionare:”Emil Boc despre pensionarea judecatorului danilet: Ce stat isi pensioneaza elitele la 48 ani?”___–___Are dreptate acest fost pm*, insa NU face nimic pentru a produce corectia de care vorbeste, practic el(si consilierii si partea politica locala si judeteana) are puterea de a impune ordonante locale, si ar trebui sa spuna ca NU se aproba pensionarea jagardelei danilet** si ca in toata „parohia” sa, NIMENI nu se poate pensiona decat la 62 ani, exceptie cei care lucreaza in profesii unde bolile profesionale si decesele premature, au incidenta cu mult peste medie( mineri in orice subteran sau minerit/manipulat materiale radioactive, etc.), situatia este UNICA in lume si in toate epocile, iar marele vinovat este BANDITUL iohanis, care nu a facut nimic in acest sens ( ZECE ANI !!!), de fapt el tot ce a facut si face, este pentru si spre distrugerea Romaniei …Chiar nu se intelege ca orice asa situatii sunt datorate EXCLUSIV sefului suprem si clica sa de adulatori si profitori ?(* asta spuneam cateva zile in urma, pe 21 Ian., la art. cu Germina Nagat///** desi mi-a interzis accesul pe pagina sa si l-am criticat de multe ori, totusi i-am luat apararea-pe Revista 22- can a fost concediat abuziv, acum devine clar ca individu l este tot un parazit imputzit, ca si cei care l-au tracasat…Daca voia sa fie cu adevarat ceva de exceptie, putea sa-si schimbe slujba DAR sa NU iasa la pensie, si chiar ar fi trebuit sa se laude cu asa ceva,un fel de a sublinia ca este un sabotaj urias, sa iesi la pensie chiar si 50 ani…)

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău