Bogăția globală s-a triplat în ultimele două decenii, China înregistrând cea mai mare creștere și depășind SUA – Cronica de Business

1. Bursele din întreaga lume au câștigat 400 miliarde în capitalizări săptămâna trecută. Valoarea companiilor listate a ajuns la $122350 miliarde, cel mai ridicat nivel atins vreodată și echivalentul a 145% PIB-ul global. (Link)

2. România a importat, în primele nouă luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,057 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 59,3% (765.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. (G4Media)

3. One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, raportează o cifră de afaceri record de 627,7 milioane lei în primele nouă luni din 2021, o creștere cu 87% față de aceeași perioadă a anului 2020. După încheierea T3 2021, cel mai bun trimestru din istoria companiei, profitul brut la nouă luni a crescut la 239,3 milioane lei, cu 186% mai mult comparativ cu primele nouă luni din 2020. (Profit.ro)

4. Dolarul american a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 16 luni în raport cu celelalte valute importante. (Reuters)

5. Bogăția globală s-a triplat în ultimele două decenii, China înregistrând cea mai mare creștere și depășind SUA. Datele apar într-un raport McKinsey & Co., care examinează bilanţurile naționale a zece țări reprezentând mai mult de 60% din venitul mondial. (Bloomberg)

Din Cronica diminetii: Economia Japoniei a scăzut cu 3% în trimestrul trei, ritm anual, în condițiile în care analiștii se așteptau la o scădere de 0,7%. (Bloomberg)

6. Prețul caselor noi în 70 de orașe importante din China a scăzut, luna trecută, comparativ cu septembrie, cu 0.25%. Este a doua lună de scădere, după ce scăderea din septembrie a fost prima scădere înregistrată în ultimii 6 ani. Vânzările proprietăților noi au scăzut cu 24%, în ritm anual. (Bloomberg)

7. Producția de cărbune a Chinei a atins, luna trecută, cel mai ridicat nivel din martie 2015. (Reuters)

8. Soros Fund Management, fondul de investiții a lui George Soros, și-a crescut participațiile în acțiuni la companii din sectorul real estate și în bănci, în ultimul trimestru, în timp ce valoarea portofoliului său de acțiuni din SUA a scăzut la mai puțin de $5 miliarde. (Bloomberg)

9. Capitalizarea Rivian, producătorul de mașini electrice susținut de Amazon, a ajuns la $113+ miliarde. Doar Tesla, Toyota și Volkswagen au o valoarea mai mare decât Rivian. Compania devine astfel cea mai valoroasă firma listată pe bursa americană cu zero venituri raportate. (Bloomberg)

10. Directorul general al Tesla Elon Musk a vândut, în decurs de o săptămână, acţiuni ale producătorului de automobile electrice în valoare de $6,9 miliarde profitând de creşterea extraordinară a acestora, care a făcut ca valoarea de piaţă a companiei să depăşească $1.000 de miliarde. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Walt Disney va renunța la 32,000 de angajați – Cronica de Business
Google cumpără o companie de Big Data și Aviva renunță la 1.800 de angajați – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău