Bolojan: Nu există în acest moment o concluzie, nu s-a discutat despre un nume de premier – Cronica serii

1. Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre negocierile pentru formarea guvernului, că nu există în acest moment o concluzie, el arătând că nu s-a discutat despre un nume de premier, explicit. (News.ro)

2. Situația macroecoeconomică a României s-a deteriorat atât de mult încât stabilitatea cursului de schimb este tot mai dificil de susținut, semnalează BCA Research, care mizează pe deprecierea în continuare a leului și recomandă investitorilor vânzarea obligațiunilor românești. (Profit.ro)

3. Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să ajungă la 10,3 la sută la jumătatea anului curent şi să se situeze la 5,5 la sută în decembrie 2026, faţă de nivelurile de 9,8 la sută, respectiv 3,9 la sută anticipate pentru aceleaşi momente de referinţă, pentru ca în martie 2028 să scadă la 2,7 la sută, comparativ cu valoarea de 2,9 la sută indicată de prognoza precedentă pentru luna decembrie 2027, arată minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa din 15 mai.

4. România a înregistrat în după amiaza zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie. Parcurile fotovoltaice au asigurat peste 60% din consumul de energie electrică din rețele la acea oră. (Economica)

5. Prețul benzinei l-a depășit pe cel al motorinei și în stațiile Petrom și OMV, în urma deciziei liderului pieței distribuitoare de carburanți de a scumpi miercuri la prânz benzina cu 15 bani pe litru, lăsând neschimbat prețul combustibilului diesel. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: În sistemul legal din Statele Unite a crescut exponențial numărul cazurilor în care părțile se reprezintă singure, cu ajutorul inteligenței artificiale, ceea ce are atât implicații pozitive, cât și negative. Pe de o parte, mai mulți oameni au acces la justiție. Pe de altă parte, tribunalele fac cu greu față numărului mare de cazuri, iar unii judecători speră să poată folosi și ei AI-ul pentru a da decizii mai rapid. (NY Times)

6. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică a fost votat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 178 de voturi pentru, 103 voturi împotrivă şi 8 abţineri. USR transmite că legea prin care PSD, AUR şi SOS blochează, până la 31 decembrie 2027, vânzarea de pachete minoritare de acţiuni la companiile de stat este o lege împotriva intereselor României şi, cel mai probabil, una neconstituţională. (News.ro)

7. Ilie Bolojan a declarat că ar susține unirea cu Republica Moldova dacă acest lucru ar depinde direct de votul său. Bolojan a subliniat însă că prioritatea zero a momentului este deschiderea negocierilor pentru aderarea Chișinăului la Uniunea Europeană. (Cotidianul)

8. Datele publicate de Eurostat arată că numărul mediu de ore lucrate efectiv pe săptămână de către angajații Uniunii Europene cu vârsta între 20 și 64 de ani, cu normă întreagă și cei cu fracțiune de normă, la principalul loc de muncă a fost 35,9 ore în 2025, în scădere de la 36,9 ore în anul 2015. Conform acestor date, în rândul statelor membre, cele mai lungi săptămâni de lucru au fost înregistrate în Grecia (39,6 ore), Bulgaria și Polonia (ambele cu 38,7 ore), Lituania (38,4 ore) și România (38,2 ore). (Hotnews)

9. Fostul cancelar german Angela Merkel nu exclude ca războiul din Ucraina să dureze încă zece ani, adică până în 2036, când liderul rus Vladimir Putin ar trebui teoretic să renunțe la putere. Angela Merkel s-a arătat sceptică în privința încheierii agresiunii militare ruse din Ucraina în viitorul apropiat, dar și-a exprimat speranța ca măcar „să se termine în zece ani”. Ea și-a exprimat totodată dorința ca Ucraina să rămână o „țară independentă, liberă și suverană”. (Libertatea)

10. Ministrul Economiei, Irineu Darău, a lansat miercuri acuzații dure privind modul în care au fost gestionate fondurile pentru modernizarea tehnologică a instituțiilor publice. Oficialul USR susține că miliardele destinate digitalizării României au fost capturate de rețelele de influență ale omului de afaceri Sebastian Ghiță. Darău a făcut o radiografie a legăturilor dintre fosta și actuala conducere a Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și firmele apropiate de afaceristul fugar. Ministrul afirmă că miza acestor atacuri o reprezintă contracte uriașe finanțate de fonduri europene, printre care si proiectul Cloudului Guvernamental. (Cotidianul)

Ți-ar mai putea plăcea
Kasparov: Președintele României a legitimat practic atacurile rusești asupra populației civile din Ucraina prin refuzul de instituire a unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei – Cronica serii
Cronica serii – Numărul elevilor din România va scădea cu 1,5 milioane până în 2060