Bucureștiul este lider detașat în ceea ce privește putere de cumpărare pe cap de locuitor – Cronica dimineții

1. IT&C, sănătatea și construcțiile sunt singurele sectoare din România unde numărul mediu de salariați a crescut chiar și în perioada de pandemie de Covid-19, arată datele Institutului Național de Statistică. Trendurile privind evoluția de salariați în economie au continuat și în prima jumătate a acestui an. Mai ales în sectorul IT&C, unde numărul de salariați a crescut în primele șase luni cu 4,4%. De asemenea, în construcții a crescut numărul de salariați cu 2,4%, în timp ce sectorul de sănătate și asistență socială a înregistrat un avans mai mic, de 0,7%, dar peste media raportată de întreaga economie românească. (Cursdeguvernare)

2. Bucureștiul este lider detașat în ceea ce privește putere de cumpărare pe cap de locuitor, cu o sumă de 15.482 euro. Aceasta înseamnă că locuitorii capitalei au puterea de cumpărare cu peste 93% mai mare decât media națională și de 3,6 ori mai mare decât locuitorii județului Vaslui, județ unde se regăsește cea mai mică putere de cumpărare în ceea ce privește cheltuielile și economisirea. Aici, venitul net disponibil este de doar 4.728 euro, ceea ce reprezintă aproximativ 53% din media națională. (Profit.ro)

3. Numărul turiștilor străini care au vizitat România a crescut cu 90% în primele nouă luni ale anului, în timp ce numărul turiștilor români a fost în creștere cu 9%, a afirmat ministrul de resort, Daniel Cadariu, în deschiderea Târgului de Turism al României. (Profit.ro)

4. Aproximativ 100.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți de la invazia Ucrainei, iar forțele armate ale Ucrainei „probabil” au suferit un nivel similar de victime, a declarat un general american. Estimarea generalului Mark Milley reprezintă cel mai mare număr de victime militare avansat de SUA până acum pentru conflictul din Ucraina. Întrebat despre perspectivele diplomației în Ucraina, Milley a remarcat că refuzul timpuriu de a negocia pacea în Primul Război Mondial a agravat suferința umană și a dus la alte milioane de victime. (AlJazeera)

5. Ministrul apărării de la Kiev, Oleksii Reznikov, a declarat că va fi nevoie de cel puţin o săptămână pentru ca Rusia să îşi retragă trupele din oraşul Herson, din sudul ţării, iar iarna va încetini operaţiunile de pe câmpul de luptă, oferind ambelor părţi o şansă de regrupare. Pe de altă parte, el recunoaşte că armata rusă a devenit mai disciplinată de când la conducerea operaţiunii din Ucraina a venit generalul Serghei Surovikin, pe care Reznikov îl acuză că foloseşte „tactici teroriste”. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Naționala României de handbal feminin va întâlni în primul meci din grupele principale ale Campionatului European, reprezentativa Spaniei, de la ora 21:30. Partida se vede în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

6. Peste 50 dintre cele mai sărace țări în curs de dezvoltare sunt în pericol să nu-și poată plăti datoriile și să intre în default, dacă țările bogate nu le oferă asistență de urgență, a avertizat șeful Programului ONU pentru Dezvoltare. Inflația, criza energetică și creșterea ratelor dobânzilor sunt cauzele riscul de neplată pentru aceste țări, cu impact potențial dezastruos asupra populațiilor, potrivit lui Achim Steiner.„În prezent există 54 de țări pe lista noastră și dacă vor urma alte șocuri – creșterea ratelor dobânzilor, scumpirea împrumuturilor, creșterea costului energiei și a alimentelor – devine aproape inevitabil ca o parte din aceste țări să intre în default”, a spus el. (TheGuardian)

7. Riscurile de deces, de spitalizare şi de probleme grave de sănătate ca urmare a îmbolnăvirii cu Covid-19 cresc puternic în intensitate în cazul reinfectării prin comparație cu infectarea inițială, indiferent dacă persoana în cauză este vaccinată sau nu, arată un nou studiu publicat joi. (Digi24)

8. Directorii pentru securitatea informaţiilor, confidenţialitate şi conformitate ai Twitter părăsesc compania, potrivit unui mesaj intern văzut de Reuters şi a unui tweet, demisii care ar putea expune compania de social media la pericolul de a încălca regulile autorităţilor de reglementare. (News.ro)

9. Un proiect pilot din Italia, numit “Grădina lui Nemo” experimentează posibilitatea de a dezvolta “ferme” subacvatice. (NatGeo)

10. Un judecător federal din Texas a hotărât că planul președintelui Joe Biden de a anula sute de miliarde de dolari din datoriile studenților care s-au împrumutat pentru plata studiilor e ilegal. Judecătorul de district din SUA Mark Pittman, numit de fostul președinte republican Donald Trump, a numit programul un „exercițiu neconstituțional al puterii legislative a Congresului”. (Reuters)

Fotografia dimineții – Coperta revistei New Yorker:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Bucureștenii ar putea rămâne fără căldură dacă reorganizarea ELCEN nu va fi aprobată
Donald Trump: “Avem o relație foarte bună cu România, mai bună ca oricând” – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău