Burgerii vegetarieni merg bine la Burger King, fosta „doamnă Amazon” își donează jumătate din avere, iar SAP România și-a dublat profitul – Cronica de Business

1. Gigantul Alibaba plănuiește să strângă $20 miliarde printr-o listare la Hong Kong, la cinci ani de la oferta publică inițială record în valoare de $25 miliarde, derulată în 2014 la New York. (Reuters)

2. Compania Naţională a Uraniului, singurul producător de uraniu din România, estimează pentru acest an un profit net de 21,13 milioane lei şi venituri totale de 121,84 milioane lei. (News.ro)

3. Lanțul de farmacii Dr. Max, deținut de grupul financiar ceh Penta Investments, vinde producătorul de suplimente alimentare român Solacium către producătorul de medicamente Zentiva. (Profit.ro)

4. MacKenzie Bezos, fosta soție a proprietarului Amazon, a promis să își doneze cel puțin jumătate din averea estimată la $37 miliarde către organizații și în scopuri de caritate de-a lungul vieții sale. (CNN)

5. Restaurantele Burger King care au introdus burgerul făcut cu un produs alternativ cărnii au înregistrat o creștere a traficului cu 18% în aprilie. Pentru comparație, traficul general în restaurantele lanțului din Statele Unite a scăzut cu 1.75% în aceeași perioadă. (CNBC)

Bonus:

6. Curtea de judecată din Marea Britanie a făcut publică o listă de cumpărături în valoare de peste £16 milioane la magazinul Harrods în primul caz de avere nejustificată adus în față justiției. Azera Zamira Hajiyeva, soția fostului președinte a Băncii Internaționale din Azerbaidjan, a cheltuit, printre altele, £4,9 milioane pe bijuterii Boucheron și Cartier, dar și £32.000 pe bomboane de ciocolată Godiva. (Guardian)

7. SAP Romania, subsidiara locală a furnizorului german de software și servicii IT SAP, și-a dublat anul trecut profitul net față de 2017, la 18,9 milioane de lei, pe fondul avansului afacerilor cu 63,6%, la 502,2 milioane de lei. (Profit.ro)

8. Maspex România, producătorul Tymbark şi Salatini, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 541 mil. lei, în creştere cu 32% față de 2017. (ZF)

9. General Electric plănuiește să elimine 1.044 de joburi la subsidiara din Franța.  (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Pentru prima oară din mai 2020, exporturile din China au scăzut luna trecută – Cronica de Business
Rusia admite pentru prima dată de la impunerea sancțiunilor occidentale că are probleme cu exporturile de gaze naturale și petrol – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău