Călătorii fără certificat verde în Estonia și Letonia, restricții noi în Cipru și Austria – Cronica de Turism

1. România a fost inclusă pe lista verde a Estoniei și Letoniei începând din 27 decembrie. Astfel, călătorii români pot intra în Estonia sau Letonia fără niciun fel de restricții: nu trebuie să prezinte nici certificat de vaccinare, nici test negativ pentru Covid-19. Măsura se aplică cel puțin până în 9 ianuarie. (Ministerul Afacerilor Externe, Airlines Travel)

2. Grecia a lansat pentru prima oară în istorie o campanie de promovare turistică a țării pe timp de iarnă, numită sugestiv Greece Does Have a Winter. Într-un spot publicitar de un minut, Grecia este prezentată ca o atracție turistică inclusiv pe timp de iarnă pentru satele, lacurile și gastronomia locală, la care se adăugă posibilitatea de a practica sporturi precum ciclism montan sau rafting. (Greek Travel Pages)

3. Ministerul Sănătății a anunțat că durata izolării și a carantinei pentru persoanele nevaccinate care revin în țară va fi redusă de la 14 zile la 10 zile, termen prevăzut în majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Totuși, nu este clar când va intra în vigoare nouă regulă. (News.ro)

4. Travelator propune un weekend prelungit la Valencia pentru perioada 19-22 februarie, cu zbor dus-întors operat de Wizz Air pentru 37 de euro de persoană și trei nopți de cazare în cameră dublă pentru 107 euro de persoană. În total, prețul pe pasager pe care îl plătește un cuplu este de 90 de euro. (Travelator)

5. O turistă din România povestește în detaliu cum a petrecut două săptămâni în vacanță în Brazilia, inclusiv despre alegerea zborurilor, măsurile de siguranță, alegerea punctelor de atracție, selectarea cazărilor, dar și detalii despre gastronomia locală și prețuri. (Travelator)

6. Cetățenii români cu vârsta de peste 12 ani care călătoresc în Cipru trebuie să prezinte un test negativ PCR efectuat cu maxim 48 de ore înainte de sosire și să realizeze un al doilea test PCR pe propria cheltuială la sosirea în aeroportul din Cipru, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați. În plus, persoanele care nu au efectuat doza booster a vaccinului trebuie să efectueze un test antigen rapid în maxim 72 de ore de la sosirea în Cipru. (Ministerul Afacerilor Externe)

7. Austria a anunțat că persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson nu mai au dreptul să intre în această țară începând din 3 ianuarie, întrucât certificatele de vaccinare emise pe baza acestui produs nu mai sunt recunoscute. Guvernul explică această decizie prin datele care arată o eficiență scăzută a vaccinului Johnson&Johnson pentru varianta Omicron a coronavirusului. (Profit)

8. Operatorul low-cost Blue Air a anulat 33 de rute cu plecare din România în perioada ianuarie-martie, ca reacție la cererea scăzută din partea călătorilor pe fondul restricțiilor de călătorie din Europa. Cel mai afectat oraș este București, întrucât aici au fost suspendate 23 de curse, inclusiv spre destinații populare precum Barcelona, Florența, Lisabona, Marid, Milano, Nisa sau Praga. De asemenea, sunt afectate și rute internaționale din Cluj-Napoca, Iași și Bacău. (Boarding Pass)

9. Operatorul aerian HiSky a eliminat din sistemul de rezervări rutele cu plecare din Târgu Mureș spre Milano, Paris și Londra. Pentru moment, rutele din Baia Mare spre Milano și Londra sunt încă disponibile, în contextul în care zborurile cu plecare din Târgu Mureș efectuau escală la Baia Mare. (Boarding Pass)

10. Peste 8000 de zboruri au fost anulate la nivel global într-un interval de numai trei zile în perioada Crăciunului (24-26 decembrie), ca urmare a răspândirii puternice a variantei Omicron. Dintre acestea, peste 1200 de zboruri au fost anulate în Statele Unite, care a înregistrat și 5000 de zboruri cu întârzieri. (Schengen Visa Info)

Ți-ar mai putea plăcea
Astăzi se lansează platforma pentru certificatele digitale de călătorie – Cronica de Turism
Peste 75 de hoteluri au fost evacuate în insula grecească Rodos din cauza incendiilor de vegetație – Cronica de Turism

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău