Cancelarul Germaniei: Putin este, probabil, cel mai rău criminal de război al timpurilor noastre – Cronica dimineții
1. Sprijinul militar, umanitar și financiar al României pentru Ucraina, în perioada februarie 2022 – iunie 2025 se ridică la 1,5 miliarde de euro, respectiv 0,6% din PIB-ul anului 2021, arată Consiliul Fiscal într-un răspuns adresat europarlamentarului Gheorghe Piperea. Consiliul Fiscal explică că structura bugetului României nu include o secțiune explicită privind asistența internațională, iar în plus sprijinul concret și detaliat acordat Ucrainei este secretizat în baza deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Țării. (Cursdeguvernare)
2. Președintete PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii sunt pentru o reformă „reală” în administraţia publică locală, nu concedieri, punctând că propunerea partidului pe care îl conduce este o reducere a posturilor ocupate cu 25%, dar etapizat, cu evaluări din şase în şase luni (News.ro). Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Ministerele Dezvoltării și Internelor centralizează datele privind reforma în administrația locală, respectiv primării și prefecturi, unde sunt așteptate reduceri de personal. Măsurile Guvernului vor trebui stabilite până la 15 septembrie, și acestea includ reduceri de 10% din personal, adică 13.000 de posturi ocupate. Astfel ar urma să fie afectate 1.900 de primării. (Digi24)
3. Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că deficitul bugetar al României este generat de cheltuieli publice „prea mari”, de venituri „prea mici” și de „supracontractări de investiții care nu pot fi finanțate din ceea ce avem astăzi în ritmul în care ar trebui”, nicidecum de ajutoarele pe care le oferă țara noastră pentru Republica Moldova și Ucraina. (Hotnews)
4. Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a vorbit marţi seara despre întâlnirea pe care a avut-o cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit declaraţiilor lui Moşteanu, peste 15 ani, Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” va fi una dintre cele două baze foarte mari din Europa. Cea de-a doua este Baza Aeriană Ramstein, din Germania. (A3)
5. Manifestarea, în relațiile cu instituțiile publice și angajații acestora, a unui comportament ”lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului” din instituții publice va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 5.000 și 20.000 lei. Măsura este prevăzută într-un proiect al actualei puterii, inițiatorii susținând că astfel de manifestări s-au înmulțit în ultimii ani. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Carlos Alcaraz, locul 2 ATP, s-a calificat în semifinale la US Open. Ibericul a trecut de cehul Jiri Lehecka, locul 21 ATP, cu 6-4, 6-2, 6-4.
6. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, se va afla, miercuri, la București, urmând să fie primit de către președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, la ora 19.00, potrivit agendei oficiale a șefului statului. (G4Media)
7. Președintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, că Rusia, China şi Coreea de Nord conspiră împotriva Statelor Unite, după ce liderii celor trei naţiuni au apărut pentru prima dată împreună, la parada militară a preşedintelui chinez Xi Jinping, de la Beijing. (News.ro)
8. Exporturile de gaz natural lichefiat (GNL) ale Statelor Unite au atins în august cel mai ridicat nivel din istorie, pe măsură ce instalaţiile au ieşit din perioadele de mentenanţă, iar noua facilitate Plaquemines a Venture Global şi-a mărit producţia, arată date preliminare ale LSEG. Livrările au totalizat 9,33 milioane tone, depăşind recordul anterior din aprilie, de 9,25 milioane tone, şi peste nivelul de 9,1 milioane tone din iulie. (News.ro)
9. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, marți, despre președintele rus Vladimir Putin că este un criminal de război. „Este un criminal de război. Este probabil cel mai rău criminal de război al timpurilor noastre”, a spus Friedrich Merz, în timpul unui interviu pentru televiziunea Sat.1. (Libertatea)
10. Standardele duble ale Europei și Occidentului în ceea ce privește războaiele din Ucraina și Gaza amenință să submineze poziția sa globală, a avertizat premierul spaniol, Pedro Sánchez. El a descris răspunsul Europei la atacul Israelului asupra teritoriului palestinian drept unul dintre cele mai întunecate episoade ale relațiilor internaționale din secolul XXI. (TheGuardian)
Fotografia dimineții – Dictatorul nord corean Kim Jong-un ajunge la Beijing unde va participa la parada militară organizată pentru aniversarea a 80 de ani de la înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial. Pang Xinglei/AP:

