Cărțile care i-au schimbat viața lui Neil Gaiman – Cronica de carte

1. „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien, „Lordul luminii”, de Roger Zelazny, „Cronicile din Narnia”, de C.S. Lewis și „Cartea soarelui nou”, de Gene Wolfe, sunt printre cărțile care i-au schimbat viața renumitului scriitor Neil Gaiman (autor al unor volume precum „Coraline”, „Pulbere de stele” sau „Zei americani”). (The Guardian)

2. Muzeul Național al Literaturii Române Iași a lansat un nou proiect cultural, „Literatura de lângă noi”, ce își propune să aducă mai aproape de publicul român literatura din estul, sudul și centrul Europei. Gândit pe termen lung, programul propune o explorare culturală care să conducă la descoperirea unor zone literare mai puțin cunoscute. Prima ediție este dedicată Ucrainei și va consta într-o serie de evenimente și dezbateri cu invitați scriitori din România și Republica Moldova. În măsura posibilităților, condiționate de situația dramatică din Ucraina, vor fi invitați și scriitori ucraineni care vor participa online. (Link)

3. Lea Ypi a câștigat Premiul Ondaatje al Societății Regale de Literatură, în valoare de 10.000 de lire sterline, pentru volumul de memorii „profund serioase” „Free”. În acest volum, autoare relatează maturizarea ei în țara natală, Albania, în timpul căderii comunismului. Premiul este acordat cărților care evocă cel mai bine spiritul unor anumite locuri. (The Guardian)

4. Au fost anunțați câștigătorii prestigioaselor Premii Edgar Allan Poe, acordate celor mai bune cărți polițiste și de mister publicate în anul precedent. Cel mai bun roman de gen din 2021 este considerat „Five Decembers”, de James Kestrel, cea mai bună biografie este „The Twelve Lives of Alfred Hitchcock: An Anatomy of the Master of Suspense”, de Edward White, iar „Firekeeper’s Daughter”, de Angeline Boulley, a primit premiul pentru cea mai bună carte young adult. (Mystery Writers)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Biblioteca Metropolitană București a lansat un nou proiect literar, intitulat „PACE – povestiri, amintiri, călătorii, emoții”, menit să încurajeze copiii și preadolescenții în dezvoltarea abilităților gramaticale și structurale, îmbunătățirea ortografiei și stimularea imaginației (Link); 

-S-a lansat inițiativa #FreeAllWords, care își propune să strângă fonduri care să le permită autorilor persecutați să continue să scrie și, mai presus de toate, să le fie traduse textele în cât mai multe limbi (ActuaLitte); 

-Sute de biblioteci din SUA oferă comunităților semințe gratuite și educație în grădinărit, încercând să lupte astfel împotriva insecurității alimentare (Eater); 

-Editura Farshore a pus la dispoziție gratuit, în format electronic, volumul „Welcome”, carte pentru copii ilustrată scrisă  de Barroux, în sprijinul celor afectați de criza refugiaților din Ucraina (BookSeller).

6. Un studiu recent, realizat de University of Southern California, care a utilizat inteligența artificială aplicată asupra a 3.000 de cărți de ficțiune reprezentative, a ajuns la concluzia că, în literatură, există de patru ori mai multe personaje masculine decât feminine. De asemenea, cercetătorii au analizat și limbajul asociat cu fiecare gen: cuvintele asociate cu femeile sunt adjective precum „slab”, „amiabil”, „drăguț” și uneori „prost”, iar  „conducere”, „putere” și „politică” sunt printre cuvintele care descriu personajele masculine. (The Guardian)

7. „Ruta subterană”, de Colson Whitehead (la noi, la Editura Humanitas Fiction), „Testamentele”, de Margaret Atwood (Editura Art) și „Lovecraft Country. Călătorie în inima întunericului”, de Matt Ruff (Editura Leda) se află pe lista celor mai bune 40 de cărți de ficțiune istorică alternativă, recenzate pe platforma Goodreads, din ultimii șase ani. (Goodreads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află romanul „It Ends with Us”, de Colleen Hoover (a 46-a săptămână în top); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul de memorii „Finding Me”, aparținând actriței Viola Davis. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „The Palace Papers”, de Tina Brown, despre felul în care Familia Regală Britanică s-a reinventat după moartea Prințesei Diana. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Instabil, de Ruxandra Burcescu, Editura Humanitas

-A râs și tata, de Remus Boldea, Editura Trei

-Întrebări frecvente despre univers, de Daniel Whiteson și Jorge Cham, Editura Publica

-Platon. Opera integrală, volumul II, Editura Humanitas

-Viciu ascuns, de Thomas Pynchon, Editura Polirom

-Malina, de Ingeborg Bachmann, Editura Humanitas Fiction

-Tyll, de Daniel Kehlmann, Editura Pandora M

10. Pe scurt, din lumea literară:

-POC!, prima revistă de bandă desenată documentară din România se lansează joi, 12 mai. Revista își asumă să stea la intersecția dintre documentarea prin abordări academice și jurnalistice și creațiile inovatoare și provocatoare de bandă desenată (Filme-cărți); 

-Walter Isaacson, cel care a scris biografiile unor personalități precum Benjamin Franklin, Leonardo da Vinci și Steve Jobs, lucrează la o nouă carte despre Elon Musk (New York Times); 

-Maggie O’Farrell, author romanului „Hamnet”, a reușit să finalizeze cu succes campania pentru primul memorial dedicat copiilor gemeni ai lui William Shakespeare, Hamnet și Judith, care va fi inaugurat la Stratford-upon-Avon (BookSeller); 

-Editura Polity Press va publica în luna iulie prima biografie importantă în limba engleză a președintelui ucrainean Volodimir Zelenskiy, scrisă de analistul politic Serhi Rudenko (Literary Hub); 

-Mai mult de 15 biblioteci au fost, până acum, bombardate, distruse sau avariate de forțele rusești în Ucraina (ActuaLitte).

Fotografia ediției: Cărți de propagandă din perioada sovietică au fost puse la un punct de control din Kyiv, urmând să fie utilizate pentru a le aprinde mai ușor cauciucurile în cazul înaintării rușilor. Sursa: Richard Engel via Twitter.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune cărți despre pandemii/epidemii globale – Cronica de Carte
5 cărți must-read în vara aceasta, recomandate de Bill Gates – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău