Casa Albă a autorizat sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale – Cronica Externă

Uniunea Europeană

1. Comisia Europeană a transmis un mesaj lipsit de echivoc împotriva eforturilor Chinei de a răspândi dezinformarea cu privire la pandemia coronavirus în Europa. Este pentru prima dată când un oficial al UE a numit public China pentru rolul rău în diseminarea de știri false. ”Actori străini și anumite țări terțe, în particular Rusia și China, s-au angajat în operațiuni țintite de influențare și campanii de dezinformare cu privire la COVID-19 în UE, în vecinătatea UE și global, cu scopul de a submina dezbaterea democratică și de a exacerba polarizarea socială și a-și îmbunătăți propria imagine în contextul COVID-19” se arată în comunicatul oficial emis miercuri de vice-președintele Comisiei, Vera Jourova și Înaltul Reprezentant Josep Borrell. (Euractiv)

2. Germania a primit notificare oficială din partea SUA privind retragerea trupelor americane de pe teritoriul său. Acțiunea este motivată prin faptul că plătitorii de taxe americani sunt împotriva unor cheltuieli prea mari pentru securitatea altor țări, conform ambasadorului SUA în Germania. Richard Grenell, care a demisionat la începutul lunii, pentru a se implica în campania lui Donald Trump, a mai spus că SUA vor retrage forțe armate și din Japonia și Coreea de Sud. Un număr de 25.000 de soldați americani vor rămâne în Germania. (Euractiv)

Bonus: UE a propus accelerarea negocierilor post-Brexit dintre Marea Britanie și UE în privința relațiilor comerciale, cu propunerea de a avea loc întâlniri săptămânale. (Politico)

Bonus: Administrația prezidențială franceză a negat joi un raport media care pretindea că președintele Emmanuel Macron a sugerat că și-ar putea da demisia și va solicita alegeri anticipate într-o videoconferință cu un grup al donatorilor săi importanți. ”Informația publicată de Le Figaro este falsă” a comunicat un oficial. (Politico)

SUA

3. Casa Albă a autorizat sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, pentru a pedepsi oficiali ai CPI, inclusiv prin sancțiuni economice împotriva lor și restricții de vize pentru oficiali ai Curții și familiile lor. Recent, Curtea Penală Internațională a anunțat că va investiga presupuse crime de război ale trupelor americane în Afganistan. SUA nu fac parte din statele membre ale CPI și nu îi recunosc autoritatea. (Politico)

Bonus: SUA a depășit două milioane de persoane infectate cu COVID-19. Cazurile de infectare cu noul coronavirus au crescut în peste douăzeci de state americane dupa ce măsurile de restricționare a anumitor activități au început să fie reduse. (WashingtonPost). Președintele Donald Trump a anunțat că își va relua mitingurile electorale, inclusiv în state care au raportat o creștere a cazurilor (Link). Anthony Fauci a avertizat că protestele pot duce la noi infectări. (ABC)

4. Comandantul militar al SUA care coordonează forțele americane din Afganistan a declarat că Talibanii nu au îndeplinit, până acum, condițiile necesare pentru retragerea completă a trupelor americane din Afganistan până în luna mai 2021, conform acordului semnat în februarie anul acesta. Generalul Frank McKenzie a precizat să SUA este pregătită să retragă deja până în luna iuluie a acestui an 8600 de trupe. Un alt oficial american a declarat, sub condiția anonimității, că SUA mai au sub 9000 de soldați în Afganistan, comparativ cu 12.000 în Februarie. (AP)

Orientul Mijlociu

5. Într-o declarație comună cu premierul palestiniana Mohammad Shtayyeh, miniștrii de externe ai Germaniei și Iordaniei au numit planurile de anexare a unor părți din West Bank de către Israel o violare a dreptului internațional și consideră că oprirea acestui plan este o prioritate. Ministrul de externe german l-a avertizat pe premierul Benjamin Netanyahu că alte state ar putea sancționa Israel sau vor recunoaște un stat palestinian dacă va merge înainte cu anexarea. (Haaretz)

6. Turcia se opune propunerii Egiptului privind un acord de încetare a conflictului în Libia, cu argumentul că îl va favoriza pe comandantul rebel Khalifa Haftar. Misiunea ONU în Libia a declarat că părțile libiene în conflict se află în negocieri de pace productive. (AlJazeera)

Asia

7. Un oficial nord-coreean a amenințat voalat SUA că vor interfera în alegerile prezidențiale americane, dacă Washington își mai ”bagă nasul” în disputa dintre Seul și Pyongyang pe tema unor manifeste anti-regim ale celor care au reușit să scape din Coreea de Nord. (Link)

8. Taiwan se pregătește să îi primească pe cei care părăsesc Hong Kong, ca urmare a extinderii controlului Chinei asupra orașului, în pofida unor temeri că insula nu va putea evita un influx al spionilor chinezi. (Reuters)

Bonus: India a refuzat vizele pentru un grup afiliat guvernului SUA care urma să evalueze libertățile religioase în India. Ministrul afacerilor externe indian a spus că o Comisie pentru Libertățile Religioase Internaționale aparținând guvernului SUA nu are nicio atribuție să comenteze pe teme drepturilor cetățenilor indieni. (Link)

Africa

9. Liderul milițiilor sudaneze Ali Kushayb, acuzat de crime împotriva umanității și cincizeci de crime de război pentru rolul său în conflictul din Darfur a sosit la Curtea Penală Internațională. CPI a solicitat Sudanului să îi predea și pe fostul președinte Omar al-Bashir și încă doi sudanezi acuzați de crime de război. (NYTimes)

America Latină

10. Deforestarea pădurii amazoniene din Brazilia a fost cu 34 de procente mai ridicată în 2019 decât în 2018, conform unor date revizuite marți de către guvernul brazilian, cu zecii mii de kilometri pătrăți de deforestări, o suprafață aproape cât întinderea statului Liban. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Președintele italian l-a desemnat pe Mario Draghi să formeze noul guvern – Cronica Externă
Boris Johnson: Capitalismul și lăcomia i-au asigurat Marii Britanii succesul în ce privește vaccinarea populației – Cronica Externă

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău