Cea mai nouă versiune de Firefox blochează trackerele rețelelor sociale – Cronica de Tehnologie

1. 46 de procurori generali s-au alăturat unei investigații antitrust demarată în New York care vizează Facebook. Aceștia acuză gigantul american că nu a protejat datele personale, că a limitat numărul opțiunilor disponibile utilizatorilor și că a crescut prețul reclamelor.  (Washington Post)

2. Snapchat a câștigat 7 milioane de utilizatori noi activi zilnic în al treilea trimestru, ajungând la 210 milioane. Veniturile companiei cu crescut de la an la an cu 50%, ajungând la $446 milioane, în vreme ce pierderea a scăzut de la $325 milioane în urmă cu un an la $227 milioane în Q3. (TechCrunch)

3. Cea mai nouă versiune de Firefox blochează trackerele rețelelor sociale și creează rapoarte privind protecția intimității. Utilizatorii pot vedea câte și ce fel de trackere au fost blocate, împreună cu explicații clare privind comportamentul diverselor tipuri de trackere. Îmbunătățiri semnificative privind performanța și consumul de resurse vor fi observate pe macOS. (Profit.ro)

4. Mai mulți senatori americani vor să introducă un proiect de lege care să oblige giganții din domeniul tehnologiei să dezvolte mai multe API-uri deschise pentru a crea o interoperabilitate între serviciile acestora și produsele altor companii. (The Verge)

5. Verizon va oferi clienților săi acces gratuit vreme de un an la viitorul serviciul de video streaming Disney Plus. Oferta va începe pe 12 noiembrie, când se va lansa Disney Plus, iar după primul an se va trece la prețul oficial de $6.99. (Variety)

6. Veniturile din muzică digitală au crescut de la $14.3 miliarde, în 2014, la $18.1 miliarde anul trecut datorită serviciile de streaming. Acestea generează în prezent aproape jumătate din veniturile totale ale industriei muzicale, conform International Federation of the Phonographic Industry. (Fortune)

7. Medium a plătit $6 milioane de dolari pentru mai bine de 30.000 de autori din 2017 până în prezent. Platforma își schimbă acum sistemul, urmând să plătească exclusiv în funcție de timpul petrecut pentru citirea unui articol. (TechCrunch)

8. Google News lansează o secțiune dedicată Ligii Campionilor, care include rezultate, ierarhii, știri și postări relevante de pe Twitter. Există și rezumate video ale partidelor, însă acestea nu pot fi vizionate în România. (Profit.ro)

9. Mark Zuckerberg va depune mărturie azi în Senatul american, unde va susține că moneda virtuală Libra va ajuta instituțiile financiare americane și că proiecte similare vor fi dezvoltate și de China. (CNBC)

10. SpaceX va lansa serviciul de internet prin satelit Starlink anul viitor în Statele Unite. Asta cu condiția să reușească alte 6-8 lansări de sateliți, pe lângă lansarea din mai, care a pus 60 de sateliți pe orbita joasă a Pământului. Elon Musk l-a testat deja printr-o postare pe Twitter. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Europa are nevoie să investească €300 de miliarde în 5G până în 2025 – Cronica de Tehnologie
WhatsApp nu va limita funcționalitatea utilizatorilor care nu acceptă noile condiții – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău