Celebrul film “Avatar” din 2009 regizat de James Cameron revine pe marile ecrane în acest weekend – Cronica de Divertisment

1. Celebrul film “Avatar” din 2009 regizat de James Cameron revine pe marile ecrane în acest weekend în cadrul unei proiecții speciale. “Avatar” a fost apreciat la lansare pentru efectele vizuale spectaculoase și a doborât recordul pentru filmul cu cele mai mari încasări din lume, pe care l-a deținut până în 2019. Proiecția are loc ca preludiu pentru lansarea continuării “Avatar: The Way of Water”, care va apărea în cinematografe în luna decembrie 2022.

2. Filmul românesc “Delta Bucureștiului” produs în 2020 poate fi urmărit începând de vineri în câteva cinematografe independente din București. În anii ’50-’60, niște deținute politice dau naștere copiilor lor într-o mănăstire transformată ulterior în Închisoarea Văcărești. Astăzi, o vegetație sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem întins pe câteva hectare cu specii protejate de plante și animale, un parc natural protejat.

3. Alte două filme pot fi urmărite în acest weekend la cinema: “Don’t Worry Darling” (“Nu îți face griji, dragă”) este un thriller regizat de Olivia Wilde despre activitățile misterioase ale unei companii, în timp ce “Nunți, botezuri, înmormântări” este o comedie românească regizată de Alexandru Lustig.

Trailer Don’t Worry Darling:

Trailer Nunți, botezuri, înmormântări:

4. Cea de-a 10-a ediție a expoziției Art Safari începe astăzi și va fi deschisă până în 11 decembrie. Palatul Dacia-România din București va găzdui expoziţia “Seeking Truth – The Art of John Constable”, care cuprinde opere de John Constable, Albrecht Dürer, Rembrandt van Rijn, Claude Lorrain, William Turner, Thomas Gainsborough sau Jacob van Ruisdael, aduse la Art Safari de faimosul muzeu Victoria & Albert Museum din Londra. (News.ro)

5. Festivalul de film Nordic Film Festival are loc la sfârșitul acestei săptămâni la cinematograful Elvire Popesco din București. În total vor fi proiectate 14 filme din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia, iar prețul unui bilet este de 20 lei. (Eventbook)

6. Chitaristul și compozitorul bosniac Goran Bregovic, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din Balcani, va susține duminică, 25 septembrie, începând cu ora 19:30, un concert la Sala Palatului din București. Biletele sunt încă disponibile și au prețuri cuprinse între 94 lei și 314 lei. (IaBilet)

7. Serialul documentar “Eat the Rich: The GameStop Saga” are miercuri premiera pe platforma de streaming Netflix. Producția abordează strategia prin care mai mulți traderi amatori și-au unit forțele pentru a crește artificial valoarea acțiunilor companiei GameStop în ianuarie 2021.

8. Al șaselea sezon al documentarului “Inside the World’s Toughest Prisons” are premiera miercuri pe platforma Netflix. Noul sezon va avea trei episoade, însă Netflix nu a anunțat încă ce închisori vor fi prezentate. În al treilea sezon, disponibil de asemenea pe platformă, este prezentată închisoarea de maximă securitate de la Craiova.

9. Platforma de streaming HBO Max a confirmat că lucrează împreună cu scriitorul George R.R. Martin la realizarea a încă două seriale din universul “Game of Thrones”. Primul este un sequel care îl are în centrul atenției pe Jon Snow, în timp ce al doilea este un prequel despre prințesa Nymeria a cărui acțiune se petrece cu 1,000 de ani înainte de evenimentele din seria originală. (Cinemagic Universe)

10. Amazon Studios a confirmat că lucrează la un serial din universul “Blade Runner” care va avea numele “Blade Runner 2099”. Noua producție va fi un sequel pentru filmul original din 1982 și pentru continuarea “Blade Runner 2049” realizată în anul 2017. Amazon nu a anunțat încă dată la care noul serial va avea premiera pe platforma Prime Video. (The Guardian)

Ți-ar mai putea plăcea
Al treilea sezon al serialului “Ozark” disponibil de azi pe Netflix – Cronica de Divertisment
Al șaselea sezon al serialului The Crown, pe Netflix din 16 noiembrie – Cronica de Divertisment

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău