Cercetătorii au realizat un bypass neuronal dublu pentru a ajuta oamenii paralizați să-și miște mâinile și picioarele – Cronica de Tehnologie
1. Folosirea inteligenței artificiale de către angajați este o „așteptare fundamentală”, spune șeful Shopify. Acesta le-a transmis oamenilor să dovedească faptul că sarcinile nu pot fi realizate folosind AI-ul înainte de a cere mai multe resurse. (CNBC)
2. Cercetătorii au realizat un bypass neuronal dublu pentru a ajuta oamenii paralizați să-și miște mâinile și picioarele. Acesta a fost posibil prin implantarea a cinci cipuri în creier – două în cortexul motor și trei în cortexul somatosenzorial – cu un total de 224 de electrozi. (IEEE Spectrum)
3. Dezvoltarea inteligenței artificiale este o competiție globală în care, alături de Statele Unite, concurează companii din China și Europa. China are cele mai multe brevete înregistrate în acest domeniu, dar Statele Unite conduc la capitolul modele de AI importante cu 40 de astfel de modele, față de 15 pentru China și doar 3 pentru Europa. (Wired)
4. OpenAI negociază cumpărarea startup-ului io Products pentru mai mult de jumătate de miliard de dolari. În cadrul io Products, șeful OpenAI Sam Altman lucrează împreună cu Jony Ive la un misterios dispozitiv de inteligență artificială. (The Information)
5. Apple și-ar fi făcut stocuri de iPhone înainte ca Donald Trump să anunțe noile tarife pentru importuri. În doar trei zile din ultima săptămână a lunii trecute, Apple ar fi adus în Statele Unite cinci avioane pline cu iPhone-uri asamblate în India. (Profit.ro)
6. Meta este acuzată că a trișat pentru ca modelele Llama 4 să pară mai bune decât sunt în realitate în testele sintetice. Compania neagă că și-ar fi antrenat AI-ul chiar cu datele testelor, dar recunoaște că a făcut testele pe o altă versiune decât cea lansată. (TechCrunch)
7. Apple contestă în instanță ordinul Guvernului britanic prin care i se cere să ofere o cale de acces la datele criptate din iCloud. În centrul controversei se află Advanced Data Protection, o funcție opțională de pe dispozitivele companiei, care duce la criptarea tuturor datelor salvate pe iCloud. (Reuters)
8. Funcția AI Mode din Google poate acum să „vadă” și să înțeleagă conținutul imaginilor, permițând utilizatorilor să pună întrebări chatbot-ului pentru a afla mai multe informații. Funcționalitatea, care a fost lansată recent doar pentru abonații Google One, poate fi acum folosită de utilizatorii din Statele Unite care nu plătesc abonament. (Profit.ro)
9. Wicresoft, un joint venture între Microsoft și o firmă chineză, va înceta să mai funcționeze începând de astăzi. Aproximativ 2.000 de angajați vor fi disponibilizați, majoritatea din divizia chineză de externalizare a Microsoft. (Reuters)
10. Waymo vrea să folosească informațiile obținute de camerele de interior ale mașinilor pentru a-și antrena AI-ul și a targeta reclamele. Practica ar urma să fie aplicată în mod implicit, dar utilizatorii vor putea opta pentru a o dezactiva. (TechCrunch)