China a lansat o nouă rețea de internet care poate atinge viteze de 1,2 terabiți pe secundă – Cronica de Tehnologie

1. China a lansat o nouă rețea de internet, despre care spune că este cea mai rapidă din lume, cu doi ani mai devreme decât era așteptat. Rețeaua, care se întinde pe 3.000 de kilometri între Beijing și Wuhan-Guangzhou, poate atinge viteze de 1,2 terabiți pe secundă. (SCMP)

2. Agenția spațială a Japoniei a fost victima unui atac cibernetic în vară, atac despre care a aflat prin intermediul unei organizații externe nenumite. Oficialii agenției dau, însă, asigurări că hackerii nu au accesat informații importante despre rachete sau sateliți. (News.ro)

3. Amazon și-a prezentat propriul chatbot, pe care-l numește Q. Acesta este doar pentru companii și se poate conecta la servici terțe, precum Gmail sau Slack. Prețurile încep de $20 pe utilizator pe lună, cu $10 dolari mai puțin decât cer Google și Microsoft. (Profit.ro)

4. Tranzacția prin care Adobe vrea să cumpere Figma ar putea afecta inovația în zona de software pentru design, arată un raport intermediar al autorităților britanice. Acestea detaliază, spunând, că Adobe ar scăpa de o amenințare pentru Photoshop și Illustrator și va elimina competiția dintre cele două companii. (WSJ)

5. Copiii și adolescenții sunt mai tentați decât adulții să folosească AI-ul generativ, se arată într-un studiu Ofcom. 79% dintre adolescenții cu vârste între 13 și 17 ani folosesc deja produse și servicii de AI generativ, în vreme ce în rândul adulților procentul este la 31%. (Ofcom)

6. Startup-urile europene de tehnologie vor primi anul acesta undeva la jumătate din banii cu care au fost finanțate anul trecut. De la $85 de miliarde în 2022, acestea sunt pe punctul de a se opri la $45 de miliarde în 2023, an în care vor fi numărați doar șapte unicorni, față de 48 anul trecut. (TechCrunch)

7. Amazon a prezentat două noi cipuri pentru AWS, Graviton4 și AWS Trainium2Graviton4 promite o performanță cu 30% mai bună, o lățime de bandă pentru memorie cu 75% mai mare și cu 50% mai multe nuclee decât Graviton3Trainium2 va putea antrena modelele de AI de până la patru ori mai repede decât prima generație. (Amazon)

8. Apple ar urma să renunțe la parteneriatul cu Goldman Sachs peste 12-15 luni, parteneriat prin care producătorul iPhone-ului oferă inclusiv un card de credit și un cont de economii. Nu se știe, deocamdată, dacă Apple va contracta alt partener, dar se zvonește că gigantul american vrea să-și dezvolte propria infrastructură financiară. (Profit.ro)

9. Ikea a anunțat trei noi senzori de smart home, care vor intra la vânzare în prima jumătate a anului viitor și vor costă sub $10 fiecare. Parasoll poate declanșa o acțiune la deschiderea unei uși, Vallhorn este un senzor de mișcare atât pentru interior, cât și pentru exterior, iar Badring atenționează utilizatorii în cazul unei scurgeri. (The Verge)

10. Google anunță implementarea unui proiect unic în acest moment, care folosește energia geotermală pentru alimentarea centrelor de date. Dezvoltat împreună cu Fervo, în Nevada, acesta are o capacitate de 3,5 MW, ceea ce este puțin în raport cu ambițiile companiei, care și-a propus să funcționeze fără să polueze până cel târziu în 2030. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Trezoreria SUA vrea reguli mai stricte pentru criptomonede. Orice tranzacție mai mare de $10.000 va trebui declarată la IRS – Cronica de Tehnologie
Experți: Producția noilor iPhone-uri va fi întârziată de coronavirus – Cronica de Tehnologie