Circulația la metrou a fost reluată dar ministrul Transporturilor susține că nu există nici un acord cu sindicaliștii – Cronica dimineții

1. Ministrul Transporturilor a anunțat că circulația metroului a fost reluată vineri seara. Reprezentanții Metrorex au transmis, de asemenea, un comunicat în care informează că trenurile au fost repuse în funcțiune pe toate magistralele. (Link)

2. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a afirmat că nu s-a ajuns la un acord cu sindicaliştii de la Metrorex în urma discuţiilor de la Prefectura Bucureşti. „Ceea ce au prezentat ca un rezultat al unor negocieri sunt, de fapt, cerinţele dumnealor. Nu există niciun fel de acord, dumnealor solicită să meargă totul aşa cum a fost până acum, adică cu acelaşi număr de personal şi aceleaşi salarii, lucru care este imposibil în contextul legii bugetului de stat care prevede că bugetul salarial pe 2021 nu poate fi mai mare decât cel pe 2020, or cu creşterea de 18%, matematic, nu se poate”, a declarat ministrul. (News.ro)

3. În noaptea de sâmbătă spre duminica va avea loc trecerea la ora de vară. Ora 3:00 devine ora 4:00, iar 28 martie 2021 va fi cea mai scurtă zi a anului, având teoretic 23 de ore. (Profit.ro)

4. Aproximativ 50 de oameni au ieşit, vineri seara, în centrul municipiului Arad, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia autorităţilor de la Bucureşti de a interzice circulaţia după ora 20.00 în localităţile cu incidenţă a cazurilor de COVID mai mare de 4 la mia de locuitori, în acest scenariu încadrându-se oraşul Arad şi nouă comune din judeţ. Protestul arădenilor a fost unul spontan şi a avut loc în faţa Palatului Administrativ, în care funcţionează Primăria şi Prefectura Arad. Participanţii nu au scandat, ci au stat doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în timp ce au fost supravegheaţi de forţe de ordine. (News.ro)

Promo: SARTO este singurul atelier bespoke din România care garantează că poate îmbrăca și cei mai exigenți bărbăți, la standarde occidentale. Cu peste 97% grad de satisfacție în 2020, SARTO bespoke are un model de business ce plasează clienții în centrul activității, dezvoltând pentru ei servicii unice și personalizate. Link

5. Marea Britanie ar fi ajuns la un acord cu Uniunea Europeană în ceea ce privește interzicerea exporturilor de vaccinuri din blocul comunitar către Regatul Unit. Conform înțelegerii, UE va permite exportul vaccinului dezvoltat de Pfizer/BioNTech, iar britanicii vor renunța să mai importe cantitatea de vaccin stocată la centrul AstraZeneca din Olanda. (Reuters)

6. Blocarea canalului Suez de către o navă cargo a forțat transportatorii să folosească vechea rută, ocolind Africa prin sud, pe la capul Bunei Speranței. Traficul pe această rută s-a intensificat în ultimele zile, după blocarea canalului. Economia mondială pierde, conform estimărilor, $400 milioane pe ora din cauza acestui blocaj. (WSJ)

Una din Cronica de Divertisment: Noul film cu supereroi “Wonder Woman 1984”, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului trecut, va avea premiera pe HBO Go joi, 1 aprilie. Producția face parte din universul DC Comics și este o continuare a filmului “Wonder Woman” din 2017. Gal Gadot revine în rolul Femeii Fantastice, care de data aceasta are de înfruntat doi inamici: Max Lord (Pedro Pascal) și Cheetah (Kristen Wiig). Din distribuție face parte și Chris Pine. (Trailer)

7. Cel puțin 20 de avioane militare au intrat în spațiul aerian al Taiwanului ieri. Este cea cea mai amplă incursiune a avioanelor chineze din ultima perioadă. Patru bombardiere capabile de a lansa bombe nucleare au fost văzute între cele 20 de avioane. China consideră Taiwanul ca parte din teritoriul său, în timp ce SUA și-a reafirmat susținerea pentru independența insulei. (Axios)

8. Cheltuielile gospodăriilor americane au scăzut cu 1% în februarie, comparativ cu ianuarie. Scăderea este pusă de analiști pe seama vremii reci și a furtunilor de zăpadă. Și veniturile au scăzut comparativ cu ianuarie însă scăderea este temporară, deoarece în prima lună a anului au fost plătite ajutoarele aprobate de guvernul federal. (WSJ)

9. Un amplu studiu a fost lansat în SUA pentru a verifica în ce măsură persoanele asimptomatice, vaccinate cu Moderna, pot transmite virusul. Peste 12000 de studenți din 21 de campusuri ar urma să participe la acest studiu care ar trebui să indice gradul de precauție necesar a fi urmat de persoanele vaccinate în relația cu cei care nu s-au vaccinat. (Axios)

Una din Cronica Sportivă: România dispută astăzi cel de-al doilea meci la Campionatul European de Tineret, împotriva Ungariei, cea care a pierdut primul meci cu Germania cu 3-0, în vreme ce România a terminat la egalitate primul meci, 1-1 cu Olanda. Meciul se dispută în Ungaria, de la ora 19:00, în direct pe TVR 1. Primele două formații din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, care se vor disputa pe 31 mai la Budapesta, Szekesfehervar, Maribor și Ljubljana. (News.ro)

10. Fostul șef al principalei agenții federale de sănătate publică din Statele Unite crede despre coronavirus că a ieșit dintr-un laborator din Wuhan, leagănul pandemiei, a spus el într-un interviu. „Dacă ar fi să speculez, acest virus a început să se răspândească în jurul lunii septembrie-octombrie în Wuhan, China”, a spus Robert Redfield, care a condus Centrele pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) sub președinția lui Donald Trump. „Încă cred că originea cea mai probabilă a acestui agent patogen din Wuhan este un laborator din care a scăpat”, a adăugat el, subliniind că a fost „doar o opinie”. „Nu este neobișnuit” pentru agenții patogeni respiratori studiați într-un laborator de a contamina angajații, a explicat fostul director al CDC, specializat în virologie. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Coperta ediției de săptămâna viitoare a revistei TheEconomist:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Vom trai 150 de ani?
Cronica diminetii – Cioloş: Sunt gata să candidez la prezidențiale

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău