Ciucu: PNL propune ca variante de ieșire din criză un guvern tehnocrat „pe bune” sau guverne consecutive minoritare – Cronica dimineții

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prelungit până pe 4 august avertizarea Cod roşu de căldură intensă şi temperaturi extreme, care vizează judeţele din vestul țării. Meteorologii au emis și o informare de vreme deosebit de caldă valabilă la nivel național, până pe 6 august. Miercuri și joi vor fi cele mai calde zile din acest val de caniculă, iar de vineri sunt de așteptat și furtuni violente.

1. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a declarat că Partidul Național Liberal exclude o nouă alianță cu PSD și propune ca variante de ieșire din criză un guvern tehnocrat „pe bune” sau guverne consecutive minoritare formate din PNL-USR-UDMR pe de o parte, și PSD pe de altă parte. Liderul liberal îi cere președintelui Nicușor Dan să consulte toate forțele pro-occidentale, nu doar PSD sau pe Sorin Grindeanu și reiterează faptul că PSD și AUR ar trebui să-și asume deschis guvernarea dacă au dărâmat executivul condus de Ilie Bolojan. De asemenea, liberalul a spus că în ultimele două săptămâni au avut loc discuții pentru formarea unui nou guvern, iar președintele „testează” câteva nume de premier tehnocrat. (Digi24)

2. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că peste o sută de militari au intervenit pentru a devia debitul braţului Bala către braţul Dunărea Veche, pentru a putea fi alimentată cu apă Centrala Nucleară Cernavodă. Scafandrii de luptă au desfăşurat cu succes primele teste, cu încărcături explozive de mici dimensiuni, urmând trei detonări controlate, fiecare utilizând o încărcătură de mare putere. Contraamiralul Marcel Neculae, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Navale, a declarat că stânca Pârjoaia nu a fost dislocată în urma intervenţiei de duminică, iar luni procedura va fi reluată, pentru a se putea devia cursul Dunării spre Centrala Nucleară de la Cernavodă. El a precizat că are speranţa ca până marţi misiunea să fie îndeplinită. (News.ro)

3. Reconstrucția infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate, iar aplicația urmează să fie supusă unui proces riguros de testare, înainte de repunerea în funcțiune, a anunțat Guvernul. Începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI sunt nefuncționale, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, din cauza unui atac cibernetic. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Vânzările cărții „Odiseea” au crescut în Marea Britanie cu 1400% în luna iulie comparativ cu luna similară a anului trecut, ca urmare a lansării noului film „Odiseea” produs de Christopher Nolan, potrivit datelor analizate de institutul de cercetare NielsenIQ. (News.ro)

4. O dronă a zburat aproximativ 20 de minute în spațiul aerian al României, după care a părăsit teritoriul țării noastre spre Ucraina, unde a fost doborâtă de forțele ucrainene. Resturi din aparatul de zbor au căzut în zona localității Periprava. Autoritățile au emis duminică un nou mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea, după ce o țintă aeriană a fost detectată în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. (Libertatea)

5. Camera Deputaților a adoptat legea care permite ANRSPS să aloce fondurile necesare pentru achiziția de gaze naturale din Marea Neagră, după ce statul și-a exercitat dreptul de prioritate prevăzut de Legea offshore. România intenționează să cumpere de la OMV Petrom 49,9 TWh de gaze la prețul de 48,752 euro/MWh, într-un contract pe șapte ani, cu o valoare estimată la aproximativ 2,43 miliarde de euro (12,79 miliarde lei), fără TVA și accize. (ZF)

6. Peste 33.000 de candidaţi s-au înscris, în total, la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, anunţă Ministerul Educaţiei. Probele de evaluare a competenţelor încep luni, iar cele scrise vor avea loc începând din 10 august. (News.ro)

7. China transmite, înaintea negocierilor comerciale cu SUA și UE, că nu intenționează să își schimbe modelul economic bazat pe intervenția statului și pe exporturi, considerându-l esențial pentru dezvoltarea țării. Mesajul vine în contextul în care Washingtonul și Bruxellesul acuză Beijingul că subvențiile masive și accentul pus pe producție generează supracapacitate și inundă piețele globale cu produse ieftine. Conducerea chineză a respins aceste acuzații și a indicat că va continua să sprijine sectoarele industriale strategice, în loc să adopte reformele orientate spre stimularea consumului intern cerute de partenerii occidentali. Beijingul susține că politicile sale sunt justificate și că măsurile comerciale occidentale sunt protecționiste. (Reuters)

8. Cu avertismente privind democrația și cereri pentru o anchetă privind evenimentele din 7 octombrie 2024, Gadi Eisenkot, fostul șef al armatei israeliene, a devenit cel mai dur adversar al lui Benjamin Netanyahu în alegerile legislative care sunt programate pentru 27 octombrie 2026, scrie The Times într-un reportaj dedicat campaniei electorale din Israel. (Digi24)

9. “Spider-Man: Brand New Day” a avut un debut excepțional la box office, încasând 927 milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend de lansare. Filmul a obținut 355 milioane de dolari în SUA și Canada și 572 milioane de dolari pe piețele internaționale (inclusiv 121 milioane de dolari în China), devenind al doilea cel mai mare debut global din istorie, după Avengers: Endgame (1,2 miliarde de dolari în 2019). Filmul, regizat de Destin Daniel Cretton și avându-i în distribuție pe Tom Holland și Zendaya, a fost primit foarte bine de critici și public, iar succesul său este considerat o revenire spectaculoasă pentru filmele cu supereroi, după mai multe producții Marvel și DC care au avut încasări sub așteptări. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: România a cucerit duminică încă două medalii de aur în probele mixte de la Campionatele Europene de canotaj de la Varese: la dublu vâsle mixt (Marian Florian Enache și Iulia-Liliana Bălăucă), și în proba de opt plus unu mixt (Claudiu Neamțu, Mateus Cozminiciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu și Rucsandra Bucșau). România s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe medalii, cu șase de aur, una de argint și una de bronz.

10. Regele Mohammed al VI-lea al Marocului a declarat că decizia de a da numele lui Donald Trump unei autostrăzi de aproximativ 1 miliard de dolari care traversează Sahara Occidentală reprezintă un gest de „profundă apreciere” pentru sprijinul acordat de liderul american. Autostrada Tiznit–Dakhla, cu o lungime de peste 1.000 km, este un proiect strategic pentru integrarea economică a teritoriului disputat și pentru dezvoltarea legăturilor comerciale cu Africa subsahariană. Gestul este legat de decizia luată de Trump în 2020, când SUA au recunoscut suveranitatea Marocului asupra Saharei Occidentale, o schimbare majoră de politică externă care a consolidat relațiile dintre Rabat și Washington și a încurajat investițiile în regiune. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Un elicopter colectează apă dintr-o piscină pentru a combate incendiile de vegetație în Casillas, provincia Ávila, Spania. Pablo Blázquez Domínguez / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Papa Leon al XIV-lea a cerut un armistiţiu de o zi, de Crăciun, în întreaga lume – Cronica dimineții
Camera Reprezentanților va vota săptămâna viitoare un pachet de ajutor de $17,6 miliarde pentru Israel, fără vreun ajutor pentru Ucraina – Cronica dimineții