Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, cele mai tranzitate aeroporturi regionale în 2021 – Cronica de Turism

1. O nouă companie aeriană românească va opera zboruri începând din luna martie. Air Connect va opera numeroase zboruri charter pentru agențiile de turism Karpaten și DerTour, însă anunță că va efectua și numeroase zboruri interne pe rute mai puțin cunoscute. Astfel, Air Connect ar urma să zboare din București spre orașe precum Sibiu, Oradea, Târgu Mureș, Craiova sau Baia Mare. (Airlines Travel)

2. Cluj-Napoca a avut și în 2021 cel mai tranzitat aeroport regional din România, cu 1.46 milioane de pasageri, în timp ce Iași a urcat pe locul doi cu 640.000 de pasageri. Astfel, Timișoara a coborât pe locul 3 cu 630.000 de pasageri, la mare distanță de Bacău, Suceava și Sibiu. La polul opus, aeroportul din Tulcea a avut doar 73 de pasageri pe parcursul anului trecut. (Boarding Pass)

3. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov a anunțat că va înființa linia de transport Aerobus, care va circula de la Piața Unirii din București la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Traseul liniei va fi similar cu cel al liniei 783, însă Aerobus va opri doar în câteva stații din centrul Bucureștiului și va fi deservită de 10 autobuze dotate cu spații generoase pentru bagaje. Pentru moment nu este clar când va fi inaugurată nouă linie de transport. (T2T)

4. Blue Air o operat numeroase schimbări în programul de vară. Pe de o parte, compania a anulat 10 rute din România, printre care și cele de la București spre Viena, Salonic și Torino. Pe de altă parte, Blue Air va introduce sau reactiva 14 destinații pentru un sejur la malul mării, iar printre rute se numără cele din București spre Porto, Palma de Mallorca, Sevilla, Tenerife, Bordeaux sau numeroase insule din Grecia. (Airlines Travel)

5. Operatorul low-cost Ryanair a amânat pentru luna martie reluarea anumitor zboruri efectuate din România, după ce acestea fusese anulate inițial doar în luna ianuarie. Cele mai afectate aeroporturi de această decizie sunt Oradea și Sibiu. Astfel, nici în luna februarie nu vor exista zboruri de la Oradea spre Milano sau Bologna, dar nici de la Sibiu spre Bologna, Bruxelles, Liverpool, Milano sau Treviso. (Boarding Pass)

6. Travelator propune turiștilor un weekend prelungit la Lyon pentru 108 euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors Cluj-Napoca – Lyon operat de Wizz Air pentru 39 de euro și 3 nopți de cazare în cameră dublă la Campanile Lyon Centre-Berges du Rhône pentru 139 de euro. Perioada călătorie este 5-8 martie. (Travelator)

7. Turiștii care călătoresc în Grecia nu vor putea participa la anumite evenimente în spații închise dacă nu au efectuat doza booster de vaccin (a treia doză, în cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna). Practic, autoritățile au decis că persoanele care nu au doza booster vor fi tratate la fel ca cele nevaccinate. Măsura se aplică începând din 1 februarie. Totuși, este important de menționat că intrarea turiștilor în țară va fi în continuare permisă chiar și persoanelor fără doza booster, dacă certificatul de vaccinare are o vechime de cel mult 9 luni, conform recomandărilor europene. (Times of Malta)

8. Opt state europene au anunțat până acum că vor reduce durata de valabilitate a certificatului de vaccinare de la 12 luni la 9 luni, pe baza recomandărilor formulate de Uniunea Europeană. Pe listă figurează Austria (din 6 decembrie), Cehia (ianuarie 2022), Islanda (15 ianuarie), Olanda, Letonia, Grecia, Irlanda și Elveția (toate din 1 februarie). Cel mai probabil, și alte state europene vor reduce durata de valabilitate a certificatului de vaccinare. (Schengen Visa Info)

9. Ungaria va reduce durata de valabilitate a certificatului de vaccinare la numai 6 luni începând din 15 februarie. Decizia vine la pachet cu hotărârea ca doza booster a vaccinului să poată fi administrată la numai 4 luni de la prima schemă completă de vaccinare. (Schengen Visa Info)

10. În această perioadă au apărut două clasamente cu topul celor mai puternice pașapoarte din lume. Primul top este realizat de Henley Passport Index pe baza datelor primite de la Asociația Internațională de Transport Aerian (IATĂ) și are Japonia și Singapore la egalitate pe primul loc, urmate de Germania pe locul doi și de Finlanda, Italia, Luxemburg și Spania pe locul 3. România ocupă locul 16, la egalitate cu Monaco. În schimb, clasamentul realizat de Arton Capital este diferit, întrucât se bazează inclusiv pe restricțiile de călătorie impuse în timp real din cauza coronavirusului. În acest top, prima poziție revine Emiratelor Arabe Unite, urmate de Italia pe locul doi și de alte patru state pe locul 3: Germania, Suedia, Olanda și Finlanda. În acest clasament, România este pe poziția 11, la egalitate cu Bulgaria și Cipru. (Henley Global, Passport Index)

Ți-ar mai putea plăcea
Wizz Air a redus la jumătate intervalul de timp în care pasagerii pot face check-in online – Cronica de Turism
Statele Unite vor permite accesul turiștilor europeni vaccinați din 1 noiembrie – Cronica de Turism