Coaliția a decis prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază pentru încă 6 luni – Cronica serii

1. Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit marți la Palatul Cotroceni cu liderii coaliției de guvernare, în cadrul căreia a mediat un dialog „pentru consolidarea stabilității politice și economice a țării”. În cadrul discuțiilor președintele Nicușor Dan subliniat importanța menținerii unității coaliției și a continuării reformelor asumate în fața cetățenilor. Liderii partidelor de guvernare s-au angajat să gestioneze diferențele de opinie prin dialog și responsabilitate, în interesul public, se precizează într-un comunicat al administrației prezidențiale. (G4Media)

2. Liderii coaliției de guvernare au decis prelungirea plafonării adaosului comercial la produsele de bază cu încă șase luni, respectiv până la finalul lunii martie 2026. Decizia vine la finalul a peste două săptămâni de contre în coaliție privind acest subiect, după ce PSD a cerut insistent prelungirea, iar premierul Ilie Bolojan s-a opus inițial. (Hotnews)

3. Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,1% în august, comparativ cu luna anterioară, până la 252,018,2 miliarde lei și cu 6,2% (-3,3% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior. (Profit.ro)

4. După câțiva ani de cerere record, piața rezidențială din România a intrat în 2025 într-o fază de temperare, marcată de prudența tot mai vizibilă a cumpărătorilor. La nivel național, piața imobiliară a înregistrat în primele opt luni ale lui 2025 aproape 106.000 de tranzacții cu unități individuale, un nivel similar față de aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Consultanții estimează că activitatea de pe piața rezidențială ar putea să scadă vizibil în ultima parte a anului. Sentimentul de încredere al consumatorilor români a înregistrat cel mai pronunțat declin semestrial din ultimii 15 ani, după criza din 2009-2010, cu excepția șocului temporar al pandemiei, când optimismul a revenit rapid. (Profit.ro)

5. Compania Depogaz Ploieşti, din Grupul Romgaz, anunţă că a înmagazinat 2,59 miliarde metri cubi de gaze naturale în cele cinci depozite pe care le operează, ceea ce reprezintă un grad de umplere de 90,30%. Compania subliniază că şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru sezonul rece 2025-2026, cu 41 de zile înante de termenul prevăzut de regulamentele europene. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: NASA vrea să pună un reactor nuclear pe lună până în 2029. Agenda spațială americană va încerca să dezvolte un sistem de 100 de kilowați și să finalizeze proiectul înaintea Chinei și Rusiei, care au un plan comun similar. (WSJ)

6. Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat marți un amendament la proiectul legii privind plata pensiilor private, potrivit căruia bolnavii de cancer pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului lor personal la Pilonul II de pensii într-o singură tranșă. (Digi24)

7. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Diana Şoşoacă, în cazul căreia procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale pentru mai multe infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Cazul ar avea legătură cu acuzaţiile din urmă cu patru ani aduse Dianei Şoşoacă şi soţului său, când cei doi soţi ar fi sechestrat şi agresat o echipă de jurnalişti italieni. (News.ro)

8. Europa va continua să depindă de gazele naturale importate și în următoarele decenii, deoarece tranziția către energia solară și eoliană durează mai mult decât se preconiza, potrivit șefului OMV, care spune că singura modalitate de a scădea prețurile energiei este creșterea producției de hidrocarburi. (Profit.ro)

9. Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a afirmat marţi că „Europa se pregăteşte să ocupe (Republica) Moldova” şi că în prezent unităţi din ţările NATO se „adună în România în apropierea graniţelor Republicii Moldova” (Hotnews). Oficialii moldoveni consideră poziția spionilor ruși drept „o reacție isterică”. (Digi24)

10. Doi cetăţeni români au fost arestaţi, luni după-amiază, pentru că au fotografiat baza marinei elene de pe insula Salamina, lângă Attica, a anunţat marţi Paza de Coastă. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
România a rămas în continuare ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente – Cronica serii
Datoria publică a României s-a situat la 782,17 miliarde lei în decembrie 2023, dublu comparativ cu 2019 – Cronica serii