Colegiul National „Andrei Saguna” din Brasov este pe primul loc in topul celor mai bune rezultate inregistrate la Evaluarea Nationala 2020 – Cronica Știrilor Pozitive

1. Un studiu realizat asupra locuitorilor staţiunii de schi Ischgl – principalul focar al epidemiei covid-19 în Austria, unde numeroşi turişti europeni ar fi fost infectaţi cu noul coronavirus la începutul anului – a relevat că 42% din populaţia locală a fost contaminată – cel mai mare nivel de contaminare măsurat până acum. (News.ro)

2. Deși numărul cazurilor noi de infectare cu noul virus a crescut în ultimele zile, numărul pacienților internați la Terapie intensivă se menține sub 200. În România, până acum, numărul pacienților infectați, internați la Terapie Intensivă, nu a depășit 300.

3. Un studiu publicat, joi, de Institutul Naţional italian al Sănătăţii, a demonstrat că ţânţarii nu transmit coronavirusul. (News.ro)

4. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat ieri ca antiviralul Remdesivir să fie folosit pentru tratarea pacienţilor afectaţi de Covid-19. (News.ro)

5. Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara este de părere că zonele din ţară unde a explodat numărul de noi cazuri de coronavirus ar trebui izolate, iar acolo unde îmbolnăvirile sunt rare, oamenii să beneficieze de mai multă relaxare, însă cu respectarea regulilor. (News.ro)

6. Firmele vor putea să amâne taxele până pe 25 octombrie, Ordonanța de Urgență fiind publicată în Monitorul Oficial. (Hotnews)

7. Colegiul National „Andrei Saguna” din Brasov este pe primul loc in topul celor mai bune rezultate inregistrate la Evaluarea Nationala 2020. Scoala ocupa pozitia fruntasa a clasamentului pentru al treilea an consecutiv. Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din Bucuresti se afla pe pozitia secunda in 2020, iar Colegiul National „Unirea” din Focsani se situeaza pe pozitia a treia. (Admitereliceu)

8. Germania se pregătește  preia președinția Consiliului UE începând cu 1 iulie, cu priorități privind managementul crizei coronavirus și impactul social și economic al pandemiei.  Germania dorește ca echipamentele medicale și medicamentele  fie de acum inainte produse în Europa și  nu mai fie importate din țări terțeAceiași abordare este dorită și pentru alimente. (Euractiv)

9. Şoseaua Fabrica de Glucoză a fost deschisă traficului ieri, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şoseaua Petricani şi Strada Barbu Văcărescu, după finalizarea lucrărilor de modernizare. Şoseaua are câte două benzi pe fiecare sens, fiind amenajate şi piste pentru biciclete. Investiţia totală a fost de 27 de milioane de euro, sumă care include şi exproprierile. (News.ro)

10. Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărâre pentru opraţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL), iar ministrul Mediului a afirmat că se va ajunge, astfel, la stoparea tăierilor ilegale de lemn şi la transporturile ilegale. (News.ro)

11. Mai multe asociaţii de mediu, oameni de afaceri şi organizatori de evenimente au înfiinţat grupul civic Salvaţi Codrii Vlăsiei şi îi cer ministrului Mediului, printr-o scrisoare deschisă, reîncadrarea acestor păduri în Grupa I – păduri cu funcţii speciale de protecţie, ”aşa cum este funcţia lor reală” şi să oprească tăierile pădurilor din Bucureşti şi Ilfov. (News.ro)

12. Ministrul sănătății din Congo a declarat oficial joi sfârșitul epidemiei de Ebola înpartea estică a Republicii Democrate CongoEpidemia Ebola a ucis 2277 congolezifiind cea”mai lungă, mai complexă și mai ucigașă” epidemie din istoria țării(Link)

13. Două companii din Emiratele Arabe Unite au semnat un acord cu două companii israeliene „pentru cercetare și dezvoltare de tehnologie pentru combaterea epidemiei Covid-19”. (Hotnews)

14. NASA şi-a redenumit sediul general după prima femeie inginer de culoare al agenţiei, Mary W. Jackson. (News.ro)

15. Orașul Boston a interzis folosirea de instituțiile guvernamentale a recunoașterii faciale și a software-ului de supraveghere aferent acesteia pentru identificarea oamenilor. Boston este al doilea cel mai mare oraș american, după San Francisco în mai 2019, care ia o măsură de acest gen. (Cnet)

16. Google va șterge automat, după 18 luni, datele de localizare, comenzile vocale și istoricul căutărilor pentru utilizatorii noi. Compania americană a introdus recent opțiunea ștergerii acestor date după un an și jumătate, însă până acum aceasta se făcea doar prin acțiunea expresă a utilizatorului, care trebuia să găsească comenzile aferente în complexa interfață a contului Google. (The Verge)

17. „Pe aripile vântului/ „Gone With the Wind” a revenit la HBO Max cu avertismentul că filmul „neagă ororile sclaviei” şi două videoclipuri în care este discutat contextul istoric al lungmetrajului recompensat cu opt trofee Oscar. (News.ro)

18. Formaţia Liverpool a câştigat aseară pentru a 19-a oară campionatul Angliei, după ce echipa de pe locul doi în clasamentul Premier League, Manchester City, a fost învinsă cu scorul de 2-1 de Chelsea, în etapa a XXXI-a. Pentru Liverpool este primul titlu după 30 de ani, echipa triumfând anterior ultima dată în Premier League în 1990. (News.ro)

Fotografia dimineții – Gran Teatre del Liceu din Barcelona s-a redeschis cu un concert în care sala a fost plină de plante. Nacho Doce / Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Anticorpi prezenți la bebeluș după ce mamă a luat prima doză de vaccin în timp de era gravidă – Cronica Știrilor Pozitive
Numărul pacienților infectați cu noul coronavirus și declarați vindecați a depășit pragul de 10 milioane – Cronica Știrilor Pozitive
5 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău