Comandantul forţelor ucrainene: Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile ocupate – Cronica dimineții

1. Guvernul nu a reușit să încaseze la buget cât și-a propus în trimestrul al treilea al acestui an, de vină pentru ratarea țintei de venituri fiind evoluția sub așteptări a sumelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și o evoluție sub așteptări a veniturilor din economia internă, cel mai probabil un rezultat al crizei costului vieții. Veniturile bugetului general consolidat au însumat 114,8 miliarde de lei (8,4% din PIB) în al treilea trimestru al anului 2022, cu 3,45 miliarde de lei sub nivelul prognozat, reflectând un grad de realizare a programului de încasări de 97,1%, reiese dintr-un raport al Ministerului Finanțelor Publice. (Cursdeguvernare)

2. Surse din Coaliția de guvernare au declarat pentru Europa Liberă că impozitul pe proprietate se va majora de la 1 ianuarie 2025, când se va aplica grila notarială. Până atunci, PSD și PNL nu intenționează ca Parlamentul să majoreze impozitele pe proprietate. (EuropaLibera)

3. Perspectivele economiei mondiale sunt chiar mai sumbre decât cele previzionate luna trecută, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internațional, care citează studii recente privind înrăutățirea activității economice și a serviciilor. Perspectivele mai sumbre vin în urma înăspririi politicii monetare, cauzate de inflația persistent ridicată, de creșterea redusă a economiei chineze, de perturbările din lanțurile de aprovizionare și de insecuritatea alimentară, provocată de invadarea Ucrainei de către Rusia. (Profit.ro)

4. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a cerut ca „războiul distructiv” al Rusiei să înceteze. „Sunt convins că acum este momentul în care războiul distructiv al Rusiei trebuie şi poate fi oprit pentru a salva mii de vieţi”, a declarat el marţi, prin video, la summitul G20 de la Bali. (News.ro)

5. Comandantul forţelor ucrainene, generalul Valeri Zalujni, a declarat că i-a spus omologului său american, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit al armatei SUA, că „armata ucraineană nu va accepta nicio negociere, niciun acord şi nicio decizie de compromis” în conflictul pe care îl are cu Rusia. „Există o singură condiţie pentru negocieri – Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile ocupate”, a declarat Valeri Zalujni, după ce în ultimele săptămâni generalul american Mike Milley a pledat, în discuţii interne la Casa Albă, pentru negocieri între Kiev şi Moscova, pe măsură ce iarna se apropie, iar trupele în teren s-ar putea afla într-un blocaj. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: România dispută al doilea meci din grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin, marţi, de la ora 19:00, împotriva Muntenegrului, în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Fetele noastre au nevoie de victorie pentru a păstra șanse de calificare în semifinale.

6. Israel nu va coopera cu FBI în investigația care anchetează uciderea jurnalistei palestiniano americane Shireen Abu Akleh de către armata israeliană. Ministrul israeluan al Apărării, Benny Gantz, a denunțat ancheta ca o ingerință în afacerile interne ale Israelului. “Le-am spus clar americanilor că suntem alături de soldații IDF – Israel defence forces – și nu vom coopera cu nicio anchetă externă. Decizia Departamentului de Justiție al Statelor Unite de a iniția o anchetă în cazul morții doamnei Shireen Abu Akleh este o eroare gravă. IDF a realizat, într-o manieră profesionistă, o anchetă independentă care a fost trimisă americanilor.” (TheGuardian)

7. Amazon urmează să anunțe concedierea a aproximativ 10.000 de angajați săptămâna aceasta. (NYTimes)

8. Oamenii de știință de la Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) al Universității Washington au trecut în revistă decenii de cercetări privind carnea roșie și influențele asupra sănătății, formulând și un nou sistem de clasificare în vederea comunicării riscurilor. Rezultatele au eliminat aproape toate îngrijorările legate de consumul de carne roșie. „Am găsit dovezi insuficiente ale asocierii dintre consumul de carne roșie neprocesată și cancer colorectal, de sân, sau de diabet tip 2, sau de boli ischemice de inimă. Mai mult, nu am găsit nicio dovadă de asociere a cărnii roșii neprocesate cu accidente ischemice sau hemoragice.” (Hotnews)

9. Deși numărul de cazuri Covid-19 e în creștere, ministrul Sănătății din Australia nu recomandă a cincea doză de vaccin în acest moment, noi recomandări urmând a fi făcute la începutul anului viitor. (TheGuardian)

10. Liderul suprem al talibanilor aflaţi la putere în Afganistan, Haibatullah Akhundzada, a ordonat implementarea deplină a legii islamice, decizie care include execuţii publice, lapidare, biciuire şi amputarea membrelor în cazul hoţilor. (News.ro)

Fotografia dimineții – Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, filmat în Bali, la summitul G20, cu un ceas Apple, cu iPhone și purtând un tricou Jean-Michel Basquiat, un artist Negru american:

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: Activitatea umană este principala cauză a încălzirii globale – Cronica dimineții
Iohannis: România va sprijini Republica Moldova cu orice este necesar, ”în orice scenariu” – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău