Comisia Europeană a deschis oficial o investigație în ceea ce privește achiziția Fitbit de către Google – Cronica de Tehnologie

1. Șeful TikTok, Zhang Yiming, este de părere că forțarea vânzării către un cumpărător american este nerezonabilă și ca, în fapt, scopul lui Donald Trump este blocarea completă a produsului, acesta nedorindu-și cu adevărat tranzacția. (Bloomberg)

2. Serviciul de streaming pentru jocuri xCloud va fi lansat pe 15 septembrie pe Android, anunță Microsoft. Acesta va fi disponibil în 22 de țări, printre care nu se regăsește și România. xCloud va fi inclus în Xbox Game Pass Ultimate, care costă $14.99 pe lună. (Profit.ro)

3. Apple lansează noi versiuni de iMac-uri pe 27 de inch (de la $1,799). Acestea trec la a zecea generație de procesoare Intel Comet Lake și sunt disponibile doar cu SSD-uri. De asemenea, se trece, în sfârșit, la un webcam 1080p. (The Verge)

4. Comisia Europeană a deschis oficial o investigație în ceea ce privește achiziția Fitbit de către Google. În vizor sunt cantitățile foarte mari de date care au intrat în posesia gigantului american și felul în care acesta le va folosi. (Comisia Europeană)

5. Disney+ a ajuns la 60,5 milioane de abonați, în creștere de la 50 milioane în luna aprilie. Din 4 septembrie, Disney+ va include “Mulan”, difuzat ca premieră la care accesul costă $30. (TechCrunchț)

6. În ultimul an, Microsoft a plătit recompense în valoare de $13.7 milioane celor care au descoperit și raportat vulnerabilități ale produselor companiei. Suma reprezintă o creștere de mai bine de trei ori față de cei $4.4 milioane plătiți în urmă cu un an pe toate cele 15 programe de recompense derulate. (Bleeping Computer)

7. Amazon a primit, într-un final, undă verde pentru cumpărarea a 16% din compania de livrări britanică Deliveroo. Aprobarea a venit și cu o avertizare: Autoritatea pentru Piețe și Concurență din Marea Britanie spune că o creștere a controlului asupra Deliveroo va duce la alte investigații. (CNBC)

8. Activision Blizzard a înregistrat venituri de $1.93 miliarde în Q2, cu 38% mai mari YoY și peste estimarea de $1.69 miliarde. Toate titlurile companiei au înregistrat rezultate peste așteptări de la începutul pandemiei, iar până la finalul anului urmează să fie lansat un nou expansion de World of Warcraft, Shadowlands. (VentureBeat)

9. Sony a avut un profit peste așteptări în ultimul trimestru, de $2.15 miliarde. Pandemia a ajutat compania japoneză să adauge 3,4 milioane de noi abonați la PlayStation Plus, cea mai mare creștere trimestrială de până acum. PS Plus a ajuns la 44.9 milioane de abonați. (Bloomberg)

10. În primele 5 luni ale anului, numărul creatorilor de conținut de pe YouTube care au obținut majoritatea veniturilor din alte surse decât reclame a crescut cu 40%, spune YouTube. Unii dintre creatorii de conținut au reușit să-și crească semnificativ veniturile din subscripții, creând conținut exclusiv pentru abonați. 80.000 de canale au obținut venituri în luna aprilie din alte surse decât reclamele. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
20 de ani de când a fost lansat standardul Wi-Fi – Cronica de Tehnologie
Parlamentarii europeni au ajuns la un acord în privința viitoarei legislații care privește inteligența artificială – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău