Consiliul Fiscal: Absorbția de fonduri europene la jumătatea perioadei bugetare 2021-2027 e zero – Cronica serii

1. Absorbția de fonduri europene la jumătatea perioadei bugetare 2021-2027 e zero, arată Consiliul Fiscal în opinia despre rectificarea bugetară. Potrivit datelor instituției, România nu a atras aproape nici un euro din fondurile de coeziune și structurale în valoare de peste 30 de miliarde de euro care i-au fost alocale. (Economedia)

2. Câştigul salarial mediu net lunar a fost 4.412 lei, în anul 2023, în creştere cu 16,1% (+611 lei) comparativ cu anul precedent, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

3. Specialiştii de la Administraţia Naţională Apele Române au anunțat că viitura de pe Dunăre va ajunge mai târziu decât se estimă, adică în 1 octombrie, datorită atenuării în zonele natural inundabile din Serbia. Debitul Dunării la intrarea în ţară este, miercuri, de 6.600 de metri cubi pe secundă şi va ajunge la valoarea maximă de 8.000 de metri cubi pe secundă, în 1 octombrie.

4. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat demersurile făcute pentru accederea României în Programul Visa Waiver, prin care cetăţenii pot călători în SUA fără viză, ca turişti sau pentru afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile. Între obiectivele îndeplinite de MAI sunt enumerate introducerea biometriei în procesul de acordare a cetăţeniei române, promovarea utilizării paşaportului electronic, cu un nivel superior de securitate, dar şi contribuţia la atingerea unei rate de refuz a vizelor sub 3%, criteriu esenţial pentru accederea în program. (News.ro)

5. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a anunțat că un împrumut de $220 milioane acordat de SUA va fi folosit pentru „crearea unui centru de excelență în producerea de muniție de calibru mare 120-155 mm”. „Acest centru presupune ca România să devină unicul producător de muniție pentru tancul Abrams în Europa și de aici vom exporta în toată Europa și nu numai”. România va împrumută $920 de milioane de la SUA pentru a achiziționa armament. (Profit.ro)

6. Revolut Bank UAB, banca digitală europeană cu circa 34 de milioane de clienți în Spațiul Economic European (SEE) și 4 milioane în România, a anunțat începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc, care va fi furnizat, din ultimul trimestru al anului, de către sucursală din România. Revolut spune că sucursală românească va funcționa din decembrie, după ce anul trecut anunță că aceasta va începe activitatea din primul trimestru al acestui an. Conform mai multor surse, BNR a cerut Revolut să înceapă mai repede operațiunile sucursalei din România, înscrisă în registre de mai bine de doi ani. BNR consideră că Revolut reprezintă un risc sistemic major în ceea ce înseamnă stabilitatea financiară, ca urmare a expunerii mari pe România, și ar vrea să o preia sub supraveghere, au declarat surse din piața bancară. (Profit.ro)

7. China a testat miercuri o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) echipată cu o ”ogivă falsă”, a anunţat Ministerul chinez al Apărării într-un comunicat. Oficial, este pentru prima oară în ultimii 44 de ani când autoritățile chineze anunță un astfel de test. Rachetele balistice intercontinentale sunt unele dintre cele mai puternice arme din lume şi pot transporta focoase nucleare. (News.ro)

8. O întâlnire între fostul președinte american Donald Trump și Volodimir Zelenski, în timpul călătoriei liderului ucrainean în SUA, este puțin probabil să aibă loc, deși Trump anunțase săptămâna trecută că probabil se va întâlni cu președintele ucrainean. Un oficial al campaniei lui Trump a confirmat că întâlnirea nu a fost programată. (Politico)

9. Google a depus o plângere la Comisia Europeană împotriva Microsoft pentru „practici anticoncurențiale legate de licențele software”. Google acuză Microsoft că folosește aceeași strategie din trecut – condițiile de acordare a licențelor software – pentru a atrage companiile către platforma sa de cloud Azure. (CNBC)

10. Cei doi copreședinți ai Verzilor germani și-au anunțat demisia miercuri, 25 septembrie, afirmând că partidul lor, membru al coaliției lui Olaf Scholz, se află într-o „criză profundă”. (G4Media)

Extra: Două dintre imobilele deținute de Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, în Sibiu, revin statului, iar banii obținuți din chirii, 260.000 de euro, trebuie returnați. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, definitiv, într-un litigiu privind dreptul de moștenire asupra unui imobil, ceea ce deschide calea recuperării de către stat a banilor încasați din chirii de familia președintelui. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
George Soros și fiul său Alex și-au anunțat sprijinul pentru Kamala Harris – Cronica serii
Se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele, sălile de spectacol din București – Cronica serii