Creșteri salariare obținute de ceferisti după cea mai mare grevă din ultimii ani – Cronica dimineții

1. Preşedintele PNL, fostul premier Florin Cîţu, constată că proiectele introduse de PSD în programul de guvernare şi-au găsit finanţarea, în timp ce pentru cele ale liberalilor „nu prea s-au găsit bani”. „Am trecut în foarte scurt timp de la un mod în care antreprenorul era un erou în economie, la a face antreprenorul un infractor”, susţine Cîţu. Potrivit lui Cîţu, creşterile salariale trebuie făcute în funcţie de performanţă, „nu de lobby-ul făcut de un sindicat sau altul pe lângă un ministru şi de ameninţările voalate cu grevă”. (News.ro)

2. Florin Cîțu, președintele PNL, s-a declarat ”dezamăgit” de scăderea ponderii investițiilor în proiectul de buget de la ținta asumată de 7% din PIB la 6,7% din PIB și a spus că ”vom vedea dacă PNL acceptă să meargă mai departe în această coaliție cu PSD”. Fostul premier a mai spus că prim ministrul Nicolae Ciucă trebuie să vină să le prezinte proiectul de buget liderilor PNL în ședința Biroului Executiv (G4Media). Bugetul pe 2022 are cea mai mare alocare pentru investiţii din ultimii 32 de ani, dublul sumei investiţiilor realizate în 2019, a spus premierul Nicolae Ciucă. (Digi24)

3. Greva declanșată de ceferiști ieri dimineață s-a încheiat după ora 17.00. Primele trenuri au ajuns în Gara de Nord cu peste 400 de minute întârziere. Sindicaliștii ar fi obținut o majorare de 10%, spun surse din piață. Faptul că va exista o majorare a fost confirmat și de un comunicat al Ministerului, care însă nu a publicat și procentul. Greva de luni a paralizat sistemul feroviar și a fost cea mai mare din ultimii ani, peste 260 de trenuri fiind oprite.  (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Chiar dacă au un nivel ridicat de înțelegere a limbajului uman, conform criteriilor de specialitate, algoritmii de AI nu dețin abilitatea înțelegerii întregului context, ceea ce duce la erori grave. În mai multe rânduri, Watson al IBM a recomandat tratamente greșite și chiar periculoase pentru pacienți, iar sistemul de traducere al Google face grave greșeli când traduce din engleză în alte limbi instrucțiunile medicale. (Quantamagazine)

4. Viteza de creștere a soldului creditului neguvernamental, de 13,5% în ritm anual, din luna octombrie 2021, este cea mai mare viteză de creștere a creditării economiei reale din ultimii 12 ani. Astfel, după anul 2009, băncile au acordat cel mai mare volum de credite noi către populație și companii în acest an. În primele zece luni din anul 2021, băncile au acordat credite noi în valoare de 90,75 miliarde lei, cu 34,6% mai mult comparativ cu nivelul creditelor noi accesate de populație și companii în perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

5. Comisia Europeană a autorizat luni utilizarea în statele UE a vaccinului anti-Covid Novavax, după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a dat undă verde administrării acestui ser. Primele livrări sunt așteptate în următoarele trei luni. Este al cincilea vaccin anti-Covid aprobat în UE. (Hotnews)

6. Ministrul german al Sănătății a anunțat că Germania vrea să cumpere vaccinuri din România, Bulgaria, Polonia și Portugalia. E vorba despre țările UE în care interesul populației pentru vaccinare este scăzut sau care deja au un procent ridicat al populației vaccinat, cum este Portugalia. (G4Media)

7. Varianta Omicron a devenit dominantă în SUA, fiind prezentă în 73% din cazurile recente, a anunțat Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. (WSJ)

8. Moderna a anunțat că vaccinarea cu o doză întreagă ”booster” din vaccinul sau anticovid creşte şi mai mult eficienţa acestui vaccin împotriva variantei omicron a SARS-VoV-2. În prezent, pentru doza booster cu vaccinul Moderna este folosită jumătate de doză. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: Preşedintele CFR Cluj, Cristian Balaj, a declarat, luni, că antrenorul Dan Petrescu nu va prelua conducerea tehnică a echipei naţionale şi va rămâne la campioana României. News.ro

9. Potrivit datelor furnizate de platforma Dealogic, în 2021 valoarea globală a M&A a depășit pentru prima dată $5.000 de miliarde, volumele de fuziuni și achiziții urcând până în 16 decembrie cu 63%, la $5.630 miliarde, depășind precedentul record de $4.420 miliarde din 2007, înaintea crizei financiare. (Profit.ro)

10. O vedetă online din China, Huang Wei, cunoscută ca Viya în mediul online, a fost amendată cu $210 milioane de către autoritățile chineze fiind acuzată de evaziune fiscală. Wei, urmărită în online de zeci de milioane de persoane, și-a recunoscut vina și a acceptat amenda. (BBC)

Fotografia dimineții – Moș Crăciun la o școală din Mumbai, India, unde școlile s-au redeschis după 20 de luni. Rafiq Maqbool/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Gheorghiţă: Estimăm că există în jur de 6 milioane de persoane la nivel naţional care au un anumit grad de imunitate după ce s-au vaccinat sau au trecut prin boală – Cronica dimineții
În duminica Paștelui, România a exportat jumătate din producția de energie, un nivel record după 1989 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău