Cronica de business: Volvo pune accent pe mașinile electrice, rezultate mixe la companiile din România, iar Burger King are planuri mărețe

1. Volvo a semnat un parteneriat în valoare de “mai multe miliarde de dolari” cu chinezii de la Contemporary Amperex Technology și cu sud coreenii de la LG Chem pentru achiziția de baterii auto până în 2028. Producătorul suedez urmărește ca jumătate din mașinile pe care le pune pe piață începând cu anul 2025 să fie electrice. (Financial Times)

2. Rezultate companii: 1. Producătorul de elicoptere IAR Brașov a realizat o cifră de afaceri netă de 85,99 milioane lei în primul trimestru al anului, cu 114% mai mare decât cea din T1 2018. Profitul net a crescut cu 75%, la 8,44 milioane lei. (Profit.ro) 2. Electromagnetica a obținut un profit net de 3,17 milioane lei în T1, după ce în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat o pierdere de 11,85 milioane lei. (Profit.ro) 3. Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru, la 178 milioane lei. (News.ro) 4. Compania naţională de transport al energiei electrice Transelectrica a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 38 milioane lei, cu 44% mai mic faţă de perioada similară a anului trecut. (News.ro) 5. Profitul grupului Romgaz a crescut cu circa 16% în primul trimestru, la 541,9 milioane lei. (News.ro) 6. Grupul Electrica a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, o pierdere netă consolidată neauditată de 40,86 milioane lei, de la un profit net de 59,26 milioane lei în perioada similară a anului trecut. (News.ro)

3. Piața locuințelor de lux din Londra a înregistrat cea mai prelungită scădere a prețurilor din ultimele decenii. Proprietarii au retras o parte a acestor locuințe de pe piață, în timp ce potențialii clienți așteaptă o concluzie legată de Brexit înainte de a lua decizii. (Bloomberg)

4. Compania care deține lanțul de restaurante fast-food Burger King are în plan să ajungă la 40.000 de locații la nivel global în următorii zece ani. La sfârșitul lui martie, Burger King opera 25.809 de restaurante. (CNBC)

5. Opt indivizi din Frankfurt care dețin conturi la Deutsche Bank au fost investigați de autoritățile germane, care au organizat raiduri la domiciliul acestora. Investigația este bazată pe informațiile apărute în urma scandalului Panama Papers. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Toyota vrea un „oraș al viitorului” în Japonia – Cronica de Business
Gedeon Richter, afaceri în creștere în România – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău