Firmele listate la bursele din întreaga lume au pierdut alte $2500 miliarde din capitalizare, săptămână trecută – Cronica de Business

1. Firmele listate la bursele din întreaga lume au pierdut alte $2500 miliarde din capitalizare săptămână trecută. Acțiunile valorează acum $112.800 miliarde, 133% din PIB-ul global. (Link)

2. Banca Centrală a Angliei ar putea anunța, în această săptămână, creșterea dobânzii de referință, de la 0,25% la 0,5%, după ce inflația a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Ar fi pentru prima oară din 2004 când Banca Centrală crește consecutiv dobânda, după creșterea din decembrie, de la 0,1% la 0,25%. (CNBC)

3. Numărul de înmatriculări de persoane fizice și juridice a crescut în 2021 cu 34,89%, comparativ cu anul anterior, la 148.294, dintre care 103.019 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). (Profit.ro)

4. Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea anul trecut a fost de 13.020, în creștere cu 19,31% comparativ cu anul 2020, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). (Profit.ro)

5. Reed Hastings, fondatorul și co-CEO-ul Netflix, a cumpărat acțiuni în valoarea de $20 milioane la compania pe care o conduce, ca o dovadă a încrederii în acest business, pe fondul scăderii abrupte a acțiunilor. (Bloomberg)

Din Cronica diminetii: Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 1.139 lei pe MWh în luna decembrie 2021. Valoarea este de patru ori mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului anterior, respectiv 284 lei pe MWh. (Hotnews)

6. Pe fondul unei crize acute, dar și a unei cereri foarte mari, companiile producătoare de cipuri au înregistrat cel mai bun an din toate timpurile. În 2021 au fost vândute cipuri în valoare totală de $538,5 miliarde, conform Gartner, care subliniază că cifra reprezintă un record pentru această piață. Comparativ cu 2020, veniturile companiilor de cipuri au crescut, per ansamblu, cu 25%. (Profit.ro)

7. Fondul de investiții Blackstone, acționar și în operatorul de pariuri Superbet, a strâns $11 miliarde pentru un nou fond care va investi în companii din Asia. Este al doilea fond care se focusează pe Asia și, comparativ cu primul, sumele atrase sunt de aproape 3 ori mai mari. Până acum, Blackstone a investit, în tranzacții din Asia, $20 de miliarde de dolari, din 2018. (Bloomberg)

8. Grupul Daimler AG va fi redenumit oficial Mercedes-Benz Group AG marţi, 1 februarie, la aproape un an după ce a fost anunţată separarea de grup a diviziei de camioane şi autobuze. Directorul general Ola Kaellenius speră că această mișcare va crește valoare pentru acţionarii producătorului de automobile premium. (News.ro)

9. Miliardarul Daniel Och a vândut un apartament din Manhattan cu aproximativ $190 milioane la doar doi ani de când l-a cumpărat cu $95 milioane. (Bloomberg)

10. Averile tuturor celor mai bogați 10 oameni din lume au scăzut de la începutul acestui an, cu o singură excepție: Warren Buffett. Elon Musk a pierdut $54 miliarde, Jeff Bezos $27,8 miliarde, Mark Zuckerberg $15,2 miliarde, iar Larry Page și Sergey Brin mai mult de $12 miliarde, fiecare. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Prețul materiilor prime a înregistrat cea mai mai mare creștere săptămânală din 1974 – Cronica de Business
Guvernul vinde titlurile de stat în lei cu dobânzi anuale de 4,75% şi respectiv 5,50% – Cronica de Business
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău