Cronica diminetii – Arabia Saudita recunoaste uciderea jurnalistului in consulatul din Istanbul

1. După ce a negat vehement timp de mai bine de două săptămâni, Arabia Saudită a admis că jurnalistul Jamal Khashoggi a fost ucis în consulatul din Istanbul. 18 persoane au fost reținute, un consilier apropiat al prințului moștenitor a fost destituit, iar adjunctul șefului serviciilor secrete, împreună cu trei generali, au fost înlocuiți din funcții. Regele și prințul moștenitor nu ar fi știut de operațiune. (Bloomberg)

2. Departamentul de Justiție american a pus-o oficial sub acuzare pe Elena Alekseevna Khusyaynova, cetățean rus, pentru încercarea de a influența alegerile de luna viitoare. Rusoaica a coordonat operațiunile financiare ale Proiectului Lakhta, o operațiune care a cheltuit $35 milioane în ultimii doi ani, inițiată de un oligarh apropiat președintelui Putin, având ca scop organizarea de campanii pe social media în Statele Unite, Ucraina și țari din Uniunea Europeană. (Reuters)

3. Un marş de conştientizare a violenţei împotriva femeilor „Împreună pentru siguranţa femeilor” va avea loc astazi, în Bucureşti, pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, sub sloganul „Nu eşti singură!”. Ambasadori ai mai multor state, precum Suedia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA şi-au anunţat participarea la manifestaţie. (News.ro)

4. Folosirea roboților în realizarea hainelor va reduce timpul de producție cu un procent între 40% și 90%, până în 2025. Prin aceasta creștere a productivității, companiile vor reduce costurile și vor prefera să mute producția mai aproape de sediile centrale, pentru a o controla mai bine, țările din Asia, în special China, Bangladesh și Vietnam, urmând a fi cel mai afectate. (Bloomberg)

5. Moody’s a retrogradat ratingul Italiei de la Baa2 la Baa3.

6. Doi sateliți, construiți în Europa și Japonia, au fost lansați în această dimineață cu destinația Mercur, cea mai apropriată planetă de Soare. Călătoria va dura 7 ani și reprezintă prima misiune a europenilor pentru studierea planetei Mercur. (BBC)

7. Tim Cook, CEO-ul Apple, le-a cerut celor de la Bloomberg Business Week să corecteze sau să retragă articolul în care anunțau compromiterea, de către serviciile secrete chineze, a plăcilor de bază folosite în serverele mai multor companii de tehnologie, spunând că în cazul Apple informația nu este reală. (Buzzfeed)

8. Parlamentul din Macedonia a aprobat schimbarea numelui țării în Macedonia de Nord, punând astfel capăt conflictului cu Grecia și deblocând posibilitatea de a adera la NATO și UE. (WSJ)

9. Grupul de hackeri Lazarus, cu legături în Coreea de Nord, este responsabil de disparitia a aproape $600 milioane, în cryptomoneda, din mai multe exchange-uri. Un total de aproape $900 milioane, în crypto, au dispărut în ultimii doi ani, după atacuri ale hackerilor. (TNW)

10. Păianjenii au acoperit cu pânza o suprafață lungă de aproape un km, din jurul unui lac din nord estul Greciei. Nu a scăpat nimic neacoperit, tufișuri, copaci, cruci etc. Foto în link.

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
General francez: Armata ucraineană este de departe cea mai bună din Europa – Cronica dimineții
Ludovic Orban: Partidul Naţional Liberal susţine alegerile anticipate – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău