Cronica dimineții – Franța, Spania și Belgia vor un Brexit fără acord

1. Rata de reciclare a deșeurilor municipale rămâne foarte scăzută în România, fiind de 14%, și include 7% din reciclarea materialelor și 7% din compostare, relevă Raportul de țară privind evaluarea din 2019 a punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE (EIR), întocmit de Comisia Europeană (CE) și publicat ieri. Gestionarea deșeurilor continuă să reprezinte o provocare majoră pentru România. Performanța țării este în continuare caracterizată de rata foarte scăzută de reciclare a deșeurilor municipale și prin rate foarte ridicate de depozitare a deșeurilor, contrar ierarhiei deșeurilor și obiectivelor de reciclare stabilite la nivelul UE. (Profit.ro)

2. Primăria Iaşi vrea să interzică, treptat, utilizarea maşinilor poluante în municipiu, până la 1 ianuarie 2023, când nu va mai circula pe străzile din oraş niciun autovehicul înregistrat sub categoria Euro 5 inclusiv. (News.ro)

3. Franţa şi-a exprimat din nou opoziţia faţă de o nouă amânare a Brexitului dacă Marea Britanie nu va prezenta un plan concret care să aibă susţinerea Camerei Comunelor, susţinând că, fără un astfel de plan, Marea Britanie pare să aleagă un Brexit fără acord. În notă se arată că ambasadorul francez a obţinut susţinerea omologilor săi spanioli şi belgieni argumentând că ar trebui să existe cel mult o amânare scurtă a Brexitului pentru a evita o criză financiară instantanee: „Am putea să amânăm pentru două săptămâni pentru a ne pregăti pe piaţa financiară”. (News.ro)

4. Boeing își va reduce cu 19%, de la 52 exemplare/luna la 42, producția avioanelor 737, cel mai bine vândut model al producătorului american. Este pentru prima oară, de la atacul din 11 Septembrie 2011, când Boeing anunță o reducere a producției acestui model. Înainte de prăbușirea celor două avioane 737, planul companiei era să crească producția cu 10%, de la jumătatea acestui an. (Bloomberg)

5. Statele Unite vor declara Garda Revoluționară din Iran, elita armatei iraniene, ca organizație teroristă. Va fi pentru prima oară când Washingtonul pune o structură militară a unei alte țări pe lista organizațiilor teroriste. (Reuters)

6. Apple Music a depășit Spotify în Statele Unite, ajungând la 28 milioane abonați, în timp ce Spotify are 26 milioane abonați. Datele sunt la nivelul lunii Februarie. Analiza arată că Apple Music are o rate de creștere lunară între 2,6% și 3%, în timp ce la Spotify același indicator nu depășește 2%. (WSJ)

7. Prima șopârlă editată genetic s-a născut albă, fără pigmenți, aproape transparentă. Este pentru prima oară când cercetătorii editează genele unei șopârle, după ce au făcut acest lucru pe șoareci, porci, capre, găini și fluturi. (NYTimes)

8. Comisia Europeană a acuzat oficial BMW, Daimler și Volkswagen, cei mai importanți producatori auto germani, de încălcarea legislației europene anticoncurențiale, între 2006 și 2014, în dezvoltarea de tehnologii pentru îmbunătățirea emisiilor mașinilor. Comisarul pentru Concurență, Margrethe Vestager, a anunțat oficial acuzațile pe care Comisia le aduce celor trei companii germane, spunând că „regulile de concurență nu permit companiilor să conspire pentru a nu îmbunătăți produsele, pentru a nu concura pe calitate. Suntem îngrijorați că acest lucru s-a întâmplat în cazul acesta în care Daimler, VW și BMW ar fi încălcat regulile de concurență.” (Profit.ro)

9. Angajații care practica yoga la locul de muncă au parte de mai puțin stres, conform unui studiu realizat pe 1300 persoane de către Autoritatea pentru Sănătate din Bavaria. (Reuters)

10. O mică bancă rusească, deținută de un american, fost membru al Camerei Reprezentanților, și un fost agent KGB, fost deputat, și-a pierdut licența de operare după ce Banca Centrală a Rusiei a acuzat încălcarea regulilor anti splălare de bani. (AP)

Promo: Anunț important – Andrei Roșu, noul C.E.O. – Chief Energy Officer la Crosul Companiilor B2Run: Primii 4.000 de înscriși la Crosul Companiilor B2Run primesc ACCES GRATUIT în „EnergyKRoșu – energie ca o baterie, în 21 de zile” powered by Andrei Roșu + un plan de antrenament personalizat (începători/avansați). Înscrieri pe b2run.ro

Fotografia dimineții – Actrița Gwendoline Christie, care interpretează personajul Brienne of Tarth din serialul Game of Thrones, prezentă la premiera sezonului 8, ultimul, la Radio City Music Hall, New York City. Angela Weiss / AFP / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Simona Halep joaca astazi finala de la Rogers Cup
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a deschis joi ușa unor posibile negocieri privind frontierele Ucrainei – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău