Cronica dimineții – Numărul muncitorilor străini veniți oficial în România din afară UE s-a dublat anul trecut

Scurte: Un cutremur de 6 grade a avut loc în această dimineață în Indonezia, bursele din Asia au deschis pe minus, iar ultima oară când China a avut un număr atât de redus de nou născuți, ca anul trecut, a fost în 1961.

1. Numărul muncitorilor din afară UE pentru care autoritățile române au emis avize de angajare aproape s-a dublat anul trecut, comparativ cu 2017, apropiindu-se de 10.000. De la aderarea României la Uniunea Europeană, țările din care România a importat, oficial, predominant forță de muncă au fost Turcia și China, dar în ultimii doi Vietnam este de departe țara care furnizează cei mai mulți muncitori. (Profit.ro)

2. Procurorul general Augustin Lazăr a declarat aseară, referitor la Ordonanța de Urgență privind contestaţia în anulare, că legea penală nu reactivează şi va fi foarte greu de realizat o notă de fundamentare care să explice de ce această ordonanţă ar permite reactivarea. În plus, Lazăr spune că acest lucru e stiut de ministrul Justiţiei. (News.ro)

3. Sheryl Sandberg, directorul executiv Facebook, a declarat că numărul conturilor false blocate a ajuns la 1 milion pe zi. (VentureBeat)

4. Încrederea rușilor în Vladimir Putin a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, 33,4%. Rata de aprobare a acțiunilor sale rămâne însă la peste 60%. (Reuters)

5. Asocierea PLUS cu numele unui fost maior de Securitate afectează negocierile dintre Dacian Cioloş şi Dan Barna pentru o listă comună la alegerile europarlamentare. USR a demarat un sondaj intern pentru a testa cât e oportună mai e o alianţă cu PLUS, conform informaţiilor obţinute de Adevărul. (Link)

6. Ambasadorul Italiei a fost convocat aseară la Ministerul francez de Externe pentru a oferi explicaţii după ce vicepremierul Italiei, Luigi Di Maio, a cerut Uniunii Europene să sancţioneze Franţa pentru că ar continua activităţile de colonizare în Africa. În cursul unei vizite efectuate în regiunea Abruzzo, Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele, a criticat politicile Franţei în Africa, pe fondul tensiunilor privind gestionarea imigraţiei extracomunitare. „Avem oameni care pleacă din Africa pentru că unele ţări europene, în special Franţa, nu au încetat niciodată colonizarea Africii. Dacă Franţa nu ar avea coloniile africane, pentru că aşa trebuie numite, ar fi a 15-a economie din lume. În schimb, este printre primele, deoarece face aceste lucruri în Africa”, a declarat Di Maio. (Hotnews)

7. Amazon rămâne cel mai valoros brand al lumii în clasamentului realizat de compania de consultanță și evaluare Brand Finance, fiind evaluat la $187,9 miliarde, în creștere cu 25% comparativ cu raportarea anterioară. Apple și Google se plasează pe locurile 2 și, respectiv, 3. (Profit.ro)

8. Munchery, unul din startupurile care producea și livra mâncare în Statele Unite, a anunțat că-și închide operațiunile, intrând in faliment. Fondat în 2010, Munchery a strâns investiții de $125 milioane. (TechCrunch)

9. Restaurantul Ibrik Kitchen, deținut de românca Ecaterina Paraschiv, a fost inclus de revista Vogue pe lista celor „cinci restaurante ale momentului din Paris”. Meniul Ibrik Kitchen este realizat de doi bucătari români, Ovidiu Malișevschi și Bogdan Alexandrescu. (Profit.ro)

10. Știrea pozitivă din 2018: În urma măsurilor luate de guvernul local, UNESCO a scos Marea Barieră de Corali din Belize, a doua din lume, după cea din Australia, de pe lista locurilor din Patrimoniu mondial aflate pe cale de dispariție. (BBC)

Fotografia dimineții – sculpturile lui Franklin D Roosevelt și Winston Churchill din Londra au fost vandalizate cu vopsea albă, Kirsty O’Connor/PA:

Cronica dimineții este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Oficial a început campania electorala pentru europarlamentare
Ministrul Sănătății: În București nu se testează suficient – Cronica dimineții
2 comentarii la acest articol
  • Gabi Udrescu
    ian. 22,2019 la 2019-01-22T08:22:12+02:000000001231201901

    la final, jos, când dai click pe poză, ar fi ideal dacă s-ar deschide varianta mărită.

    • Orlando Nicoara
      ian. 23,2019 la 2019-01-23T07:04:00+02:000000000031201901

      Done, multumesc

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău