Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea grevei generale în data de 15 iunie – Cronica dimineții

1. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că rotaţia guvernamentală va avea loc până la 1 iunie şi că noul prim-ministru va veni din interiorul PSD. Ciolacu a explicat că, momentan, se respectă protocolul iniţial, dar că mai sunt discuţii pe marginea acestuia. Liderul social-democrat este de părere că miniştrii performanţi nu ar trebui schimbaţi din funcţie. (News.ro)

2. Deficitul balanței comerciale înregistrat de România în primul trimestru al acestui an a fost de 6,082 miliarde de euro, în scădere cu 399,7 milioane euro (-5,6%) față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor INS). Față de aceeași perioadă din 2022, exporturile au crescut cu 8,1%, iar importurile au înregistrat un avans cu 4,7%. (Profit.ro)

3. Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea grevei generale în data de 15 iunie, solicitând, printre altele, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor, calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată şi a indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară. (Hotnews)

4. Sporul natural al populației României s-a menținut negativ în luna martie a acestui an, la minus 9.054 de persoane, numărul celor decedați fiind de 1,7 ori mai mare decât cel al născuților-vii, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. În martie 2023 s-a înregistrat nașterea a 12.337 de copii, cu 1.021 mai mulți copii decât în luna februarie 2023. (Profit.ro)

5. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că taxa de la Fetești va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste brațul Borcea, precizând că acestea ar putea fi încheiate până la începutul lunii august. Sorin Grindeanu a declarat că dorește suspendarea acestei taxe deoarece circulația în zona respectivă va crea un disconfort. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: Poli Iaşi s-a impus categoric pe teren propriu, 5-1, cu formaţia CSA Steaua, într-un meci al etapei a opta din play-off-ul Ligii 2. Este cea mai dură înfrângere suferită de CSA Steaua de la reînființarea secției de fotbal. Cu această victorie, moldovenii au câştigat matematic liga secundă.

6. Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că săptămâna viitoare, când se reunește consiliul pentru securitate cibernetică, urmează să se decidă dacă aplicația TikTok va fi interzisă pe dispozitivele guvernamentale. Mai multe țări europene au luat deja această decizie. Totuși, spune ministrul, românii vor putea folosi în continuare TikTok pe telefoanele personale. (Digi24)

7. Fără să-l menționeze pe liderul AUR George Simion, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a scris, miercuri seara, pe pagină se de Facebook, despre „creștinism vs huliganism”, subliind că un creștin real nu agresează, nu înjură, nu scuipă spre alții, nu urlă la microfon, nu se dă în spectacol, nu (se) filmează compulsiv, nu strigă imperativ. (G4Media)

8. Inflația anuală din SUA a scăzut, în aprilie, de 4,9%, coborând sub pragul de 5% pentru prima dată în ultimii doi ani. (WSJ)

9. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut reintroducerea pedeapsei cu moartea pentru crimele comise într-un mod extrem de brutal, după moartea unui băiat din cauza unui abuz grav. (G4Media)

10. Familia Biden a primit $1 milion de la afaceristul român Puiu Popoviciu, condamnat definiv în dosarul Ferma Băneasa, acuză congresmenii republicani. Într-o notă de 36 de pagini, comisia de Supraveghere din Camera Reprezentanților a citat înregistrări bancare pentru a descrie modul în care $3 milioane ar fi fost transferate – între noiembrie 2015 și mai 2017 – de la compania Bladon Enterprises, deținută de Popoviciu, la Robinson Walker LLC – controlată de Rob Walker, partenerul de afaceri al lui Hunter Biden. Din cele $3 milioane, nota arată că aproximativ o treime – $1.038.627,08 – a fost transferată în conturi bancare aparținând lui Hunter Biden, primei nurori a lui Joe Biden, Hallie Biden, și unui alt membru al familiei Biden. (Libertatea)

Fotografia dimineții – Un angajat al primăriei din Jakarta, Indonesia, acoperă cu vopsea un desen mural despre Covid-19, după ce OMS a declarat că această boală nu mai reprezintă o urgență medicală globală. Agoes Rudianto/NurPhoto/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Cu o medie lunară de 2.170 de posturi în plus în sistemul bugetar, guvernul Ciucă depășește toate guvernele din ultimii cinci ani – Cronica dimineții
Rata mortalității infantile a scăzut în România, în ultimii 6 ani – Cronica dimineții
Un comentariu
  • LevSt.
    mai 12,2023 la 2023-05-12T03:02:29+03:000000002931202305

    Liderul PSD(…)___–___PSD: vorbe goale și interese de clan(Rodica Culcer) „…Dincolo de setea neostoită de putere a PSD…”___—-____ asta domina scena politica din mai orice republica(mai ales mioritica!), si de aici-direct sau pe cai ocolite- decurg toatte nenorocirile pe care le produc alesii si le suporta alegatorii…Aici este vorba de marea diferenta intre republica si Monarhie, exact cum spunea marele Max Weber, ‘in monarhie, setea de putere a politicienilor, este limitata, taiata, adjustata, pentru totdeauna, si niciun pres-edinte (pupincuristii il pun in Rama!) nu poate reprezenta cea ce reprezinta un Monarh”(citat aprox.) Din cand in cand( si-s multi ani in urma) am zis ca peste ani si ani , vom fi tot la acest nivel, adica discutii sterile, atata timp cat in tara(si chiar afara, plecati) exista indivizi fara nici-un fel de caracter, adica propagandisti ieftini, care-si taraie braiele de pe o zi pe alta, mancand firimiturile de la masa stapanilor…Din pacate mafia securisto- nomenclaturista a lui iohan este mai puternica decat intreg poporul, de unde bulibasa a sters podelele (ba i-a folosit si ca hartie higienica!) cu 4 pm-i, care intr-o asa republica chiar au puteri macar egale cu ale pres-edintelui, si vorbesc despre potaile ponta, orban, veorika si catzu-cel-nebun, care ar trebui sa se uneasca si sa-l scoata din scena pe hohanis si ciucalat, chiar si pe em si si, viitorul master of disaster, al Romaniei…iar pentru ca am citit ca Romania vrea sa recruteze 4 mii de noi militari, fac un apel la eventuali, „Daca sunteti sanatosi si tineri(trebuie sa fiti), decat sa deveniti carne de tun pentru a satisface mofturile banditilor de la putere, mai bine plecati in vest- cat mai in West- cat mai departe de granita estica a EU, si munciti acolo si va construiti o reala prospera viata, in loc sa traiti cu iluziile pensiilor speciale, pe care nici nu o sa le prindeti, indiferent de motiv, chiar si pentru acela ca, la devalizarea „legalizata” actuala, Romania va colapsa, nu exista alta cale, iar banditul iohanis lucreaza din greu la distrugerea tarii…

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău