Cronica dimineții – Pentru prima oară de la regimul lui Franco, extrema dreaptă intră într-un parlament regional din Spania

1. Vox, partidul de extremă dreaptă înființat acum 4 ani, a câștigat 12 din cele 109 locuri în alegerile regionale desfășurate ieri în Andaluzia. Este pentru prima oară când intră într-un parlament regional spaniol. Un bastion socialist în ultimii 36 de ani, provincia ar putea avea un guvern de dreapta dacă Partidul Popular, Ciudadanos și Vox vor alcătui o coaliție. Alegerile de ieri reprezintă o înfrângere pentru socialiștii premierului Sanchez, care a preluat puterea în Iunie. (Time)

2. Prețul petrolului a crescut, iar bursele din Asia au deschis pe plus sesiunea de tranzacționare după anunțul armistițiului de 90 de zile în războiul comercial dintre Statele Unite și China. (Reuters)

3. Veniturile bugetare au înregistrat un minim istoric, sub două treimi din media UE ca pondere în PIB, anul trecut, plasând România pe penultimul loc între statele membre UE, potrivit datelor Eurostat. Cu doar 25,8%, ţara noastră a avut o pondere mai mare doar decât Irlanda (23,5%, dar în condiţiile în care PIB-ul Irlandei este expandat de raportările unor multinationale ce şi-au mutat sediul acolo în aşteptarea Brexit-ului). Peste noi, tot la cote relativ reduse comparativ cu practica europeană, figurează Bulgaria (29,5%), Lituania (29,8%) şi Letonia (31,4%). (Link)

4. 29% dintre romani au declarat că ar accepta un musulman în familie în timp ce procentul crește la 39% când e vorba de a accepta un evreu ca parte din familie. (Link)

5. Persoanele fizice care au achiziţionat mai mult de două maşini pe an şi care apoi devin intermediari vor fi verificaţi de inspectorii DGAF. Într-un comunicat trimis de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală se arată că autoritatea va continua operaţiunea Xenon, de verificare a achiziţiilor intracomunitare de autovehicule second-hand şi le va reţine pentru verificări pe cele cumpărate de intermediari, pe persoană fizică, dacă se constată că aceştia au cumpărat mai mult de două autoturisme pe an. (Link)

6. Uber a purtat discuții cu două startupuri care activează în domeniul trotinetelor electrice, Bird și Lime, pentru achiziția uneia dintre ele. Uber, care a achiziționat deja un startup în domeniu, Jump, intenționează să accelereze creșterea diviziei de trotinete electrice. (Engadget)

7. Investițiile de tip VC în Brazilia, India, Chile, Columbia, Indonezia, Malayesia, Pakistan, si Mexic au crescut la $8 miliarde în primele 10 luni ale acestui an, cu 40% mai mult decât în primele 10 luni din 2017. (TheAtlantic)

8. Netflix a cerut ca vânzările de bilete pentru filmul “Roma”, a cărui premieră a avut loc în cinematografe, înainte de a fi disponibil pe platforma de streaming, să nu fie monitorizate. Netflix a lansat “Roma” în cinematografe pentru a-i da o șansă la Oscaruri. (Bloomberg)

9. Căstile Airpods de la Apple vor primi suport pentru încărcare wireless în primul trimestru al anului viitor, iar în 2020 va fi lansată noua generație. (Link)

10. Președintele Nigeriei, Buhari, a negat că ar fi murit și ar fi fost înlocuit de un sudanez. Buhari, care va căuta să fie reales la alegerile din Februarie, s-a tratat cinci luni în Marea Britanie pentru o boală care nu a fost dezvăluită. (Reuters)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu: Condiționarea accesului la locul de muncă a fost eliminată din proiectul legii Certificatului Electronic Covid – Cronica dimineții
Iranul a atacat Israelul cu drone și rachete – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău