Cronica dimineții – PSD a pierdut trei parlamentari în această săptămână, plecați toți la partidul lui Ponta

1. Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a anunțat retragerea Statelor Unite din tratatul de dezarmare nucleară INF, o decizie care deschide o perioadă de incertitudine pentru Uniunea Europeană. Americanii au luat decizia după ce au acuzat Rusia că încalcă prevederile Acordului din 1987. România a anunțat că susține decizia SUA, în timp ce Rusia a respins în bloc acuzațiile și amenință cu o ripostă. (Hotnews)

2. PSD a pierdut în această săptămână trei parlamentari, Oana Silvia Vlăducă, fostul premier Mihai Tudose și fostul șef al comisiei de control al SRI, din parlament, Georgian Pop. Toți trei și-au anunțat plecarea la partidul lui Victor Ponta, ProRomănia. (News.ro)

3. Unul din sponsorii Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este compania Coca-Cola, după cum arată o imagine surprinsă de un ziarist străin. Reprezentanții Coca-Cola au explicat că parteneriatul a fost încheiat în urma unei cereri publice de sponsorizare lansate de Ministerul român de Externe pentru susținerea desfășurării acestui mandat de șase luni la șefia UE și că vor sprijini autoritățile în organizarea mai multor reuniuni. (Link)

4. Fosta președintă a Argentinei, între 2007 și 2015, Cristina Fernández de Kirchner, și-ar putea anunța candidatură la alegerile prezidențiale din Octombrie, pentru a-l împiedica pe actualul președinte, Mauricio Macri, să câștige un al doilea mandat. Kirchner, în prezent senator, a fost condamnată anul trecut pentru luare de mită, de la firmele de construcții, în schimbul oferirii de contracte publice. Ea beneficiază de imunitate parlamentară împotriva arestării. (Reuters)

5. 74% dintre angajații Google au răspuns, în cadrul sondajului anual despre nivelul de satisfacție, că sunt încrezători în actuala echipă de management și în capacitatea de a conduce firma cu succes în viitor. Procentul este în scădere, de la 92%, cât era în 2017. 54% dintre angajați au declarat că sunt mulțumiți cu nivelul salarial, în scădere de la 64%. (Wired)

6. Cel mai mare fond de pensii din lume, Fondul Guvernamental din Japonia, a anunțat o pierdere de $136 miliarde pentru perioada Octombrie – Decembrie 2018. (Bloomberg)

7. Spotify ar putea face prima achiziție de conținut original, fiind în discuții pentru achiziționarea Gimlet Media, o companie care produce podcasturi. Valoarea tranzacției: $200 milioane. (Recode)

8. Exchange-ul canadian de cryptomoneda, QuadrigaCX, le datorează clienților $190 milioane, cei mai mulți în bitcoin, din care $139+ milioane sunt blocați după decesul fondatorului, singurul care avea acces la parole/cheile de control. (Coinbase)

9. Vice Media va concedia 10% dintre angajați, aproximativ 250 de persoane. (Link)

10. Un cardinal din Statele Unite i-a permis unui preot catolic să conducă slujba chiar în ziua în care numele său fusese publicat într-o listă a preoților acuzați de agresiuni sexuale asupra minorilor. Cardinalul a justificat decizia prin faptul că preotul “era deja programat să țină respectivă slujbă”. (AP)

Fotografia dimineții – Țurțuri atârnă pe statuia soldatului sovietic din cimitirul eroilor sovietici, București, Vadim Ghirda / AP:

Daca sunteti interesati sa sponsorizati Cronica o puteti face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
PSD a câștigat alegerile parlamentare. Cea mai redusă prezența la vot de după 1989 – Cronica dimineții
Letonia devine prima țară UE care permite angajatorilor să-și concedieze angajații nevaccinați – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău