Cronica diminetii – România a ratat calificarea în finala FedCup

1. România a ratat calificarea în finala FedCup, după ce perechea Monica Niculescu/Simona Halep a fost învinsă, aseară, la Rouen, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, de cuplul Kristina Mladenovic/Caroline Garcia. Franţa s-a impus în faţa României, cu scorul de 3-2, în semifinalele FedCup. (News.ro)

2. 70% din producţia de energie şi 50% din cea de gaze, precum şi transportul gazelor şi al energiei electrice sunt concentrate în companii deţinute în totalitate de stat sau companii majoritar de stat. Ordonanţa 114, care limitează preţul gazelor naturale, creează o piaţă pentru gazul rusesc, iar efectele asupra importurilor de gaze ruseşti sunt deja vizibile. Importurile de gaze rusești din Ungaria au crescut de 10 ori în primele două luni ale anului 2019 faţă de perioada similară a anului 2018. (Adevarul)

3. Mii de contribuabili, care se ştiau cu toate dările plătite, au primit de la ANAF notificări că au de dat statului sume restante pe ultimii 5 ani, pentru asigurările de sănătate. Fiscul nu a dat prea multe explicaţii, ci doar termenul de plată, 30 iunie, după care urmează executarea silită. Mulți dintre cei care au primit somațiile au avut un venit de doar câţiva lei, din dividende sau dobânzi bancare, de exemplu, pentru care trebuie să achite acum sute de lei. Şi cei care au muncit în străinătate au primit astfel de notificări. (StirileProtv)

4. Statul vrea să impună un nou cost firmelor, pregătindu-se să oblige toate societățile comerciale să încheie o poliță de asigurare de răspundere profesională care să acopere unele riscuri financiare presupuse de o eventuală intrare în insolvență sau dizolvare. „Societățile sunt obligate să încheie anual asigurare de răspundere profesională care să acopere cel puțin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară”, prevede un proiect de act normativ deja redactat la nivelul Guvernului și care schimbă Legea societăților comerciale. (Profit.ro)

5. Conform exit poll-urilor, actorul de comedie Volodimir Zelenski a câștigat detașat, cu peste 70% din voturi, turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina, învingându-l pe actualul președinte, Petro Poroșenko, care și-a acceptat înfrângerea. (BBC)

6. Tchap, aplicația de comunicare instant dezvoltată de guvernul francez pentru a înlocui Telegram, Whatsapp sau alte sisteme similare în comunicările dintre angajații guvernamentali, a fost spartă la câteva ore de la lansare. Aplicația, care necesită o adresă de email guvernamentală, encriptează mesajele la ambele capete ale comunicării, iar codul sursa a fost postat pe Github. (ZDNet)

7. Autoritățile americane au anunțat că sistemul de recunoaștere facială, bazat pe fotografierea pasagerului, implementat pe 15 aeroporturi americane și folosit pentru călătorii care părăsesc Statele Unite, va fi implementat în următorii 4 ani pe toate aeroporturile. Sistemul a detectat anul trecut aproximativ 7000 de pasageri care au părăsit Statele Unite după ce le expirase viza. (Quarz)

8. Între 2002 și 2017, aproximativ 50.000 de persoane/an și-au luat doctoratul în Statele Unite, însă dintre acestea doar 5+% au fost de culoare. În 2017 au fost mai mult de 12 domenii, în special subdomenii ca tehnologie, inginerie sau matematică, în care nici o persoană de culoare nu a luat doctoratul pe tot teritoriul Statelor Unite. (Link)

9. Peste $130 milioane cash, în diferite valute, au fost găsite la casa fostului președinte al Sudanului, Omar al-Bashir. Acesta se află în arest după ce armata a organizat o lovitură de stat. (BBC)

10. Săptămâna aceasta, un grup de 37 de cercetători va vota pentru a decide dacă Anthropocene, perioada în care influența omului asupra climei a devenit dominantă, poate fi inclusă ca eră pe scara geologică a planetei, iar dacă da, atunci de când să se considere că a început această perioadă, propunerea fiind anul 1950. (TheAtlantic)

Promo: ⬆ iCEE.fest: UPGRADE 100 aduce la Bucuresti peste 100 de experți în transformare digitală de la mari companii din întreaga lume si pe Salim Ismail, membru fondator al „Singularity University”. Cititorii Cronica.ro beneficiază de 10% discount la orice bilet folosind codul 10Cronicaro >> www.Upgrade100.com

Fotografia dimineții – Portretul, alcătuit din bomboane, al noului președinte ucrainian, Volodimir Zelenski, afișat la Muzeul Dulciurilor din St. Petersburg, Rusia. Dmitri Lovetsky / AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România este pe locul 31 în clasamentul european, după puterea de cumpărare, chiar sub Ungaria – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Prima contră publică între Olguța Vasilescu și Liviu Dragnea

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău