Cronica serii – 40 de ani de la revoluția islamică din Iran

1. Institutul Național de Statistică a confirmat estimările, anul trecut numărul nou-născuților aduși pe lume în România a coborât sub 200.000, fiind anul cu cele mai puține nașteri din 1960 încoace. In 2018 au venit pe lume 188.755 copii, după ce în 2017 veniseră pe lume 205.000 de copii. (Hotnews)

2. Anul trecut România a importat produse și servicii în valoare de 82,865 miliarde euro și a exportat în valoare de 67,732 miliarde euro ceea ce a generat un deficit de 15,1 miliarde euro, cu aproape 17% mai mare față de cel înregistrat în 2017. (News.ro)

3. „Ia uite cine ne dă nouă sfaturi!”, a spus astăzi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, referindu-se la Darius Vâlcov consilierul pe probleme economice al premierului. Isărescu a fost extrem de deranjat de ieșirile publice ale lui Vâlcov, ale cărui atacuri și solicitări adresate Băncii Centrale au fost caracterizate de Guvernator ca fiind ”jalnice și iresponsabile”. „Domnul consilier nu știe nici tratatul unional, a mai adăugat Isărescu, tratat care spune clar că Banca Națională nu are voie să dea sau să primească sfaturi. Singura preocupare a domnului consilier este să atace creditul și ROBORUL. Păi prin ROBOR intră lichiditatea în sistem. E ca și cum ai atentă la aprovizionarea cu lichiditate a Trezoreriei Statului.”, a mai spus Isărescu cu ocazia prezentării Raportului privind inflația. (Hotnews)

4. Câștigul salarial mediu net a crescut în Decembrie 2018, nominal, cu 12,5% față de aceeași lună a anului anterior, la 2.957 lei, iar creșterea reală, în raport cu evoluția prețurilor de consum, a fost de 8,9%, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

5. Fostul premier Dacian Cioloş anunţă că îşi asumă fără niciun fel de rezerve susţinerea totală a Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European şi va face tot ce îi stă în putere pentru a ajuta această candidatură. (News.ro)

6. Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că femeile care au patru sau mai mulți copii nu vor mai plăti impozit pe venit, una din măsurile pe care guvernul de la Budapesta vrea să le ia pentru creșterea natalității. „Vrem să creștem familiile ungare în loc să primim migranți musulmani”, a declarat Orban. (TheGuardian)

7. Iranienii sărbătoresc astăzi 40 de ani de la victoria revoluției islamice, 40 de ani de când armata și-a declarat susținerea pentru mișcarea condusă de ayatollahul Khomeini, transformând Iranul în Republica Islamică și punând capăt celor 2500 de ani de monarhie. Unul din liderii Gărzii Revoluționare a declarat astăzi că dacă Statele Unite vor ataca Iranul atunci armata  va rade de pe fața pământului orașele israeliene Tel Aviv și Haifa. (JerusalemPost)

8. Chinezii au cheltuit $149 miliarde săptămâna trecută, în restaurante/mall-uri/retail/online, cu ocazia noului an chinezesc, în creștere cu 8,5% față de cât au cheltuit anul trecut. Este cel mai scăzut ritm de creștere din ultimii 8 ani. (Bloomberg)

9. Cele mai importante cinci companii care domină piața asigurărilor de sănătate din Statele Unite, Anthem, Cignă, CVS Health, Humana și UnitedHealth Group, vor avea anul acesta venituri de $787 miliarde, similare cu cele cele $783 miliarde venituri pe care le vor avea Facebook, Amazon, Apple, Netflix și Google. Profitul va fi de 5 ori mai mare însă pentru grupul tech. (Axios)

10. Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei a anunţat, luni, conducerea Camerei Deputaţilor că demisionează din PSD şi că în continuare va activa ca parlamentar independent. (News.ro)

Scurte: Bucureștiul este în topul orașelor cu cei mai mulți și mai tineri angajați din industria de înaltă tehnologie; Mircea Lucescu nu mai este antrenorul Naționalei de fotbal a Turciei; Imagini ale vizitei lui Ceauşescu în Coreea de Nord apar în videoclipul formaţiei Pet Shop Boys, „Give Stupidity a Chance; Barbie a revenit la vânzări de $1 miliard pe an.

Numărul serii: 112, numărul unic de urgență, a fost apelat, în 2018, de peste 12,7 milioane de ori, dar mai puțin de jumătate au fost urgențe reale. 63% dintre apelurile non-urgente au fost făcute din greșeală, din cauza tastelor neblocate ale telefoanelor. În plus, operatorii s-au confruntat cu foarte multe apeluri repetitive. În București, o singură persoană a sunat la 112, doar în primele zece luni ale anului trecut, de peste 21.000 de ori. (Profit.ro)

Fotografia serii – Un banner cu figura ayatollahului Khomeini atârnă de țeava unui tanc în fața Palatului Niavaran, Teheran, Iran, 13 Februarie 1979, Aristotle Saris, AP:

Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica o puteți face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Romania, lider la Campionatele Europene de canotaj
Studiu: 42% dintre români au suferit tulburări psiho-emoţionale în perioada pandemiei – Cronica serii