Cronica serii – Apple valorează aproape cât întregul sistem bancar european

1. Finanțarea educației de la buget a scăzut în ultimii 10 ani cu peste 1% din PIB, iar învățământul funcționează cu jumătate din finanțarea prevăzută de lege. (Profit.ro)

2. Lucrătorilor și investitorilor din industria legală de cannabis din Canada li s-ar putea interzice accesul pe viață în Statele Unite, fiind considerați traficanți de droguri. Anunțul autorităților americane a provocat scăderea acțiunilor companiilor care activează în domeniu. (Politico)

3. Larry Page, cofondatorul Google și liderul de facto al companiei, este implicat din ce în ce mai puțin în activitatea operațională a companiei. O analiză detaliată pe subiect în Bloomberg.

4. Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, a anunțat un fond de $2 miliarde care va finanța o rețea non profit de grădinițe precum și organizațiile caritabile care ajută familiile fără case. (TheVerge)

5. Prototipul de search engine construit de Google pentru piața din China face asocierea dintre căutare și telefonul privat al utilizatorului, ușurând astfel monitorizarea făcută de guvernul chinez. (TheIntercept)

6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că anumite elemente dintr-un fost program de supraveghere în masa din Marea Britanie, printre care colectarea bulk a datelor personale, încalcă drepturile omului. (TechCrunch)

7. Un material video din 2016, după alegerea lui Donald Trump ca președinte SUA, în care liderii Google, printre care Sergey Brin, confondator, își exprimă dezamăgirea pentru rezultatul alegerilor, a fost publicat pe Breitbart. Materialul ar putea fi folosit de administrația Trump pentru a demonstra imparțialitatea motorului de căutare. (TheVerge)

8. În momentul în care ministrul italian de interne, Matteo Salvini, i-a numit pe migranți “noii sclavi”, ministrul luxemburghez de externe a înjurat, folosind expresia “Merde alors!”. (Video)

9. Valoarea Apple pe bursă este aproape egală cu a principalelor 48 de bănci europene la un loc. (Bloomberg)

10. Un doctor de la un centru de fertilizare din Indianapolis, SUA, și-a folosit propria spermă în înseminarea artificială a pacientelor deși acestora le-a spus că sperma provine de la donatori anonimi care seamănă cu partenerii lor. În unele cazuri le-a declarat femeilor ca a folosit sperma partenerilor deși a folosit-o pe a lui. (NYTimes)

Cronica serii este sustinut de 2Performant.com.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul Marcel Ciolacu a mers azi în Israel – Cronica serii
Salariu mediu net a depășit pentru prima oară 1000 euro în decembrie 2023 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău