Cronica serii – Dosar penal pentru posesorul masinii cu mesaj anti-PSD

1. Brigada Rutieră a Capitalei a reţinut astazi numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic autoturismul înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut permisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral. Poliţia Rutieră a deschis dosar penal în acest caz şi susţine că maşina cu numărul de înmatriculare ”M..EPSD” nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti susţine că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană, dar că posesorul trebuie să deţină documentele oficiale pentru ambele seturi de numere, personalizate şi oficiale. (News.ro)

2. Câteva zeci de persoane protestează luni după-amiază în faţa sediului Poliţiei Române, după ce poliţiştii au reţinut numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, dar şi permisul şoferului care conducea un autoturism înmatriculat în Suedia. Iniţial, oamenii au protestat în faţa sediului Brigăzii Rutiere a Capitalei. Ei sunt nemulţumiţi de atitudinea poliţiştilor şi spun că nu s-a procedat corect, acuzând Poliţiţia Română de subordonare politică. (News.ro)

3. Tesla a lansat un nou produs, o placă de surf care costa $1500. (Electrek)

4. Şeful Direcţiei Analiză din SRI, Adrian Părăluţă, a afirmat, referindu-se la informaţiile privind ascultarea a 6 milioane de români, că SRI nu are nici resurse şi nici nevoia operativă pentru o asemenea acţiune, precizând că în perioada, 2004 – 2016 Serviciul a solicitat şi primit 9000 de mandate pe securitate naţională vizând interceptarea a 16.000 de cetăţeni. (News.ro)

5. Piloții din Germania ai companiei aeriene low-cost Ryanair au votat în favoarea declanșării unei greve deoarece vor să aibă contracte colective de muncă și condiții mai bune. Ei au setat că deadline ziua de 6 august pentru a primi o ofertă din partea companiei. (Bloomberg)

6. Omenirea își va consuma la 1 august toate resursele pe care natura le poate reface într-un an și va trăi ”pe credit” timp de cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network, care subliniază că această dată are loc tot mai devreme. (Profit.ro)

7. Primarul din Pucioasă, Constantin Ana, membru PSD, a semnat pentru iniţiativa USR de modificare a Constituţiei ”Fără penali în funcţii publice”. (News.ro)

8. Vânzările modelului Duster au crescut cu 31% în primele 6 luni ale acestui an, în UE, ducând SUV-ul produs de Dacia la aproape 100.000 exemplare vândute. (Automarket)

9. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat luni că a recepționat loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș – Turda, cu o lungime totală de 29 de kilometri. Lotul 3 al autostrăzii, situat între km 41 și km 53, între localitățile Aiud – Mirăslău, are o lungime de 12,45 kilometri, iar lotul 4, între km 53 – km 70, între localitățile Mirăslău – Turda are o lungime de 16,3 kilometri. (Profit.ro)

10. Fotografia unui programator, în Mountain View, Silicon Valley, cu o pancardă pe care era scris că a rămas fără casă, a devenit virală. David Casarez, un programator cu 3 ani de experiență ce a venit în Silicon Valley în Septembrie anul trecut, nu cerea bani trecătorilor ci dorea ca aceștia să ia o copie a CV-ului său, fiind în căutarea unui job. Fotografia a primit zeci de mii de RT-uri pe Twitter, David primind mai multe oferte de angajare și de ajutor. (Mashable)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul a stabilit închiderea imediată a tuturor centrelor de vaccinare organizate în afara spitalelor – Cronica serii
Raport: Averea românilor a crescut cu 9% anul trecut – Cronica serii