Rata anuală a inflaţiei, în luna august 2022, a fost de 15,3% – Cronica serii

Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Rata inflaţiei de la începutul anului, comparativ cu decembrie 2021, este 11,6%. În august, preţurile de consum au crescut cu 0,6%, comparativ cu luna precedentă. (News.ro)

2. Din 1990 și până astăzi, deci în ultimii 32 de ani, au dispărut 8207 de biblioteci din România. Cu excepția anilor 1995 și 1996, când s-au înființat 277 de noi biblioteci, pe teritoriul României s-au închis an de an câteva cel puțin câteva sute de astfel de instituții pentru educație. Ultimele date furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că astăzi, în România, mai sunt doar 8458 de biblioteci naționale, universitare, specializate, școlare, publice sau private. În 1990 erau 16.665 de biblioteci. (Digi24)

3. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2022 a fost de 20.187 (10.564 bărbaţi şi 9.623 femei), cu 1.608 decese (820 bărbaţi şi 788 femei) mai multe decât în luna iunie 2022. De asemenea, în iulie 2022 s-au născut 15.214 copii, cu 1.021 mai mulţi copii decât în luna iunie 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)

4. Suprafața de teren eliberată de armata ucraineană la finalul săptămânii trecute este mai mare decât întregul teritoriu capturat de ruși în operațiunile din Ucraina din luna aprilie și până în prezent. (Digi24)

Din Cronica de Business: Situația economică din Europa este „îngrozitoare”, conform analiștilor Goldam Sachs. Aceștia consideră că firmele americane care au majoritatea activității în SUA se vor descurca mai bine decât cele cu expunere mare în Europa, unde o recesiune este aproape sigură. (Bloomberg)

5. România se clasează pe unul din ultimele locuri între ţările UE în privinţa energiei solare şi eoliene pe cap de locuitor, conform unei analize. România este pe locul patru din coada clasamentului, cu 0,229 KW instalat per capita, după ţara noastră fiind doar Slovenia (0,178), Slovacia (0,099) şi Letonia (0,048), cu un potenţial mult mai redus în acest domeniu. (News.ro)

6. Germania incearca să își convingă vecinii să semneze acorduri bilaterale de întrajutorare în caz de criză a gazelor, care să prevadă obligații de împărțire solidară a resurselor naționale de metan. Danemarca și Austria sunt singurele state UE dispuse să încheie astfel de acorduri cu Germania, în timp ce Olanda, Polonia, Belgia și Luxemburgul au refuzat, potrivit ministrului Economiei de la Berlin, Robert Habeck. România este văzută ca esențială pentru reușita planului Uniunii Europene de a pune capăt dependenței continentului de importurile de gaze naturale din Federația Rusă, inclusiv pentru asigurarea aprovizionării Ucrainei și Republicii Moldova, ca țară de tranzit al fluxurilor de gaze din alte surse. (Profit.ro)

7. Reprezentanţii USR au acuzat că PSD şi PNL refuză sistematic de patru luni să introducă proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor în circuitul legislativ, pentru a ajunge la dezbatere şi vot în plenul Legislativului. (News.ro)

8. Kremlinul a anunțat luni, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, că Rusia își va atinge obiectivele „operațiunii sale militare speciale” în Ucraina, acesta fiind primul răspuns al Kremlinului la progresele semnificative ale Ucrainei din weekend în regiunea Harkov. Până în prezent nici președintele Putin și nici ministrul Apărării nu au avut vreo reacție la succesul contraofensivei ucrainene în regiunea Harkov. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Parlamentarii Republicani amenință Apple cu controale fără precedent, dacă gigantul american va monta pe iPhone cipuri dezvoltate de producătorul chinez YMTC, care ar reprezenta un risc de securitate. Apple se apără spunând că nu va folosi cipurile de la YMTC decât în China. (FT)

9. Lidera extremei drepte care este dată favorită în sondajele asupra viitoarelor alegeri din Italia, Giorgia Meloni, a susţinut un discurs la Milano, în care a promis să apere interesele ţării sale în faţa Uniunii Europene. „Ei spun că în Europa există îngrijorări din cauza Giorgiei Meloni. Ce se va întâmpla? Se va întâmpla că vremurile bune s-au terminat! Ce se va termina e că Italia va începe de asemenea să-şi apere interesele naţionale, la fel cum fac alţii în căutarea unor soluţii comunitare”, a spus Meloni. (G4Media)

10. Deși un acord a fost semnat de coaliția care guvernează Germania, inca sunt obstacole legale care încetinesc planurile de a legaliza distribuția canabisului în rândul adulților. Există temeri că o lege prost elaborată pentru legalizarea acestui drog ar putea fi respinsă de Curtea Europeană de Justiție. Ministrul Justiției, Marco Buschmann, spera, în mai, că legea ar putea fi adoptată până în primăvara anului viitor, iar „primul joint legal” va fi vândut în Germania tot anul viitor. (TheGuardian)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Musk: Tesla ramane o companie publica
Organizațiile LGBTQIA+ din România condamnă tentativa AUR de revizuire a Constituției pentru redefinirea familiei – Cronica serii
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău