Cronica serii – Ion Iliescu a fost inculpat în dosarul Revoluției din 1989

1. Fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpaţi în Dosarul Revoluţiei, au anunţat reprezentanţii Parchetului General. Cei patru sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, procurorii precizând că, după înlăturarea lui Nicolae Ceuşescu, s-a creat în mod intenţionat o ”psihoză teroristă” care a dus la decesul a peste 800 de persoane şi rănirea a peste 2.100. După 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartuşe. (News.ro)

2. România a preluat simbolic, astăzi, de la Austria preşedinţia Consiliului UE, preşedintele Klaus Iohannis declarând că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei, în timp ce cancelarul austriac Sebastian Kurz i-a mulţumit că, în calitate de preşedinte, totdeauna a avut grijă de democraţie şi de statul de drept. (News.ro)

3. Ambasadorii țărilor UE care s-au întâlnit ieri cu președintele Iohannis au fost mult mai preocupați de „taxă pe lăcomie” decât de Ordonanța de Urgență pentru amnistie și grațiere. (G4Media)

4. Doar un sfert dintre români sunt mulțumiți de situația economică națională, mult sub media europeană, de 49%, și doar 20% anticipează o îmbunătățire în următoarele 12 luni, în timp ce o treime se așteaptă chiar la o înrăutățire, potrivit Eurobarometrului de toamnă, publicat de Comisia Europeană. (Profit.ro)

5. Grupul american Liberty Global a ajuns la un acord de a vinde către M7 Group operațiunile de televiziune prin satelit DTH care deservesc patru piețe din Europa de Est, inclusiv din România. Suma transferului se ridică la aproximativ 180 de milioane de euro (205 milioane de dolari SUA), în conformitate cu principiile contabile din SUA, sub rezerva ajustărilor la datorie și a capitalului de lucru obișnuite la finalizare. (Profit.ro)

6. Platforma de comenzi și livrări de mâncare Delivery Hero, prezentă pe piața românească prin operațiunile Foodpanda și hipMenu, a anunțat că își va vinde operațiunile din Germania, piața sa de origine, către rivalul olandez Takeaway.com, pentru aproximativ $1,1 miliarde. În urma tranzacției, Delivery Hero va dețin 18% din acțiunile Takeaway.com. Platforma germană de livrări de mâncare va primi, de asemenea, un loc în boardul de conducere al Takeway.com. Anul acesta, BGMenu, firma din Bulgaria care oferă servicii de livrare mâncare inclusiv în România, a fost cumpărată de olandezii de la Takeaway.com cu 10,5 milioane de dolari.  (StartupCafe)

7. Numărul de jurnaliști New York Times (link):
2014: 1100
2016: 1300
2018: 1500
Numărul de jurnaliști Washington Post:
2013: 500
2016: 600
2018: 825

8. O campanie de finanțare a construcției zidului de la granița cu Mexic a fost inițiată pe platforma GoFundMe având un target de $1 miliard. La ora la care este scrisă această cronică se strânseseră aproape $12 milioane donați de ~ 200.000 de persoane. Președintele Trump a anunțat că preferă să oprească activitatea Guvernului dacă Democrații nu-i vor aproba suma necesară pentru construcția zidului. (Link)

9. Accesul la mai multe atracții turistice din China a fost discountat sau chiar oferit gratuit pentru posesorii de telefoane Huawei într-un gest „patriotic” de susținere pentru compania chineză atacată în ultimele săptămâni. (Quarz)

10. Nature a publicat lista celor 10 cercetători care au contat în acest an. (Link)

Cronica serii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Estimările oficiale ale UE: 56% dintre romani pot fi vaccinați cu ambele doze până în iulie – Cronica serii
Cronica serii – Creșterea prețului la energie, generată de OUG 114, va fi plătită de consumatori

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău