Cronica serii – Marian Neacșu și Adrian Țuțuianu au fost excluși din PSD

1. Comitetul Executiv al PSD a votat pentru excluderea din partid a secretarului general Marian Neacșu și a vicepreședintelui Adrian Țuțuianu. Aceştia au anunțat că vor contesta decizia. (News.ro)

2. Gil Vasile, un avocat specializat în comercial, soțul Simonei Camelia Marcu, președinta Consiliului Superior al Magistratorii, a încasat de la Tel Drum 15.200 de lei, au scris cei de la Rise Project. Vasile a încasat suma în 2015, când soția sa era judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, ea devenind președinta CSM anul acesta, pe 5 Ianuarie. (News.ro)

3. Catedrala Mânturii Neamului este construită în proporție de 95%, în ceea ce privește stadiul „la roșu”, însă, potrivit Patriarhiei Române, cea mai mare biserică din România mai are mult până să fie finalizată. Până în acest moment s-au cheltuit 110 milioane de euro, TVA inclus. (Hotnews)

4. OMV, principalul acționar al companiei românești, OMV Petrom, a suplimentat cu un miliard de metri cubi importul de gaze de la Gazprom. Volumul suplimentar este echivalent cu producția pe un trimestru a OMV Petrom, care în perioada iulie-septembrie, a extras 1,2 miliarde de metri cubi de gaze din România. (Profit.ro)

5. Numărul firmelor radiate a scăzut, în primele nouă luni din 2018, cu 1,55%, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 58.669, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)

6. Royole, o companie chineză, a devenit primul producător care vinde un model funcțional de smartphone cu ecran flexibil. Compania, care s-a ocupat până acum cu dezvoltarea componentelor pentru alți producători, s-a hotărât că are tot ce-i trebuie pentru a construi un smartphone pliabil. FlexPai este dispozitiv care se împachetează asemenea unei cărți transformându-se cu ușurință din tabletă în telefon și invers. (Foto/Video)

7. Microsoft a anunţat numirea Violetei Luca în funcţia de director general pentru operaţiunile din România, începând cu luna noiembrie a acestui an. Violeta are o experiență de 17 ani în companiile Whirlpool, Flanco, eMag şi Metro Cash&Carry România. (News.ro)

8. Numărul freelancerilor din Statele Unite a crescut, din 2014, cu 3,7 milioane, ajungând la un total 56,7 milioane. (Link)

9. Acțiunile Apple au scăzut cu 4% după ce Rosenblatt Securities a anunțat că a retrograt acțiunile, de la „buy” la „neutral”. Este al doilea downgrade pentru Apple, după ce vineri cei de la Bank of America Merrill Lynch au anunțat o mișcare similară. (CNBC)

10. Ross Edgley a stabilit un record înconjurând Marea Britanie înot, adică 2864 km. El a început aventura la 1 Iunie, a înotat în fiecare zi câte 12 ore, nu a pus piciorul pe uscat în toată această perioadă și a mâncat 500 de banane. (BBC)

Cronica serii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Treisprezece organizații civice au reacționat în cazul activistei Angi Șerban, ridicată duminică de Poliție și dusă la secție – Cronica serii
România va primi în total 31,5 miliarde euro din partea politicii de coeziune UE în perioada 2021-2027 – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău