Cronica serii – O adolescentă suedeză de 16 ani nominalizată la premiul Nobel pentru Pace

1. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine ca alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin, considerând că situaţia actuală, cu alegerea într-un tur, pentru candidaţii formaţiunii sale este un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat. (News.ro)

2. Liderul PSD, Liviu Dragnea, acuză funcționarii ANAF și pe cei ai altor instituții că nu vor să țină cont de Legea prevenirii, arătând că numeroase firme românești au fost închise, dar că nu a văzut sancțiuni și pentru companii străine. „Dacă o firmă greșește, trebuie ajutată. Pentru că mii de firme românești au fost închise, ba de DNA, ba de Antifraudă. Ați văzut vreo firmă străină închisă? Poate cineva totuși ascultă”, a spus Dragnea. (Profit.ro)

3. Greta Thunberg, o adolescentă suedeză de 16 ani, a fost nominalizată la premiul Nobel pentru Pace. Greta este implicată în luptă împotriva schimbărilor climatice, având discursuri în parlamentul suedez sau la Forumul Economic de la Davos. Câștigătorul premiului Nobel pentru Pace va fi anunțat în Octombrie. (BBC)

4. Cercetătorii de la Stanford University School of Medicine au prezentat rezultatele unui studiu sponsorizat de Apple care arată că Apple Watch poate sesiza uneori probleme la inimă nediagnosticate. Studiul a fost realizat pe 419.297 persoane si este unul dintre cele mai mari realizate vreodată pentru monitorizarea problemelor cardiovasculare. (Bloomberg)

5. În 1933, 82% dintre bărbații albi și bogați au fost acceptați la Harvard. În 2003 procentul a scăzut la 9,8%, iar anul trecut doar 4,6% au fost acceptați.

6. În Marea Britanie, 11% din zilele medicale libere luate de angajați sunt cauzate de boli mintale. (TheEconomist)

7. Un test realizat pe 250 de programe antivirus pentru Android a arătat că doar 80 dintre acestea au detectat mai mult de 30% dintre malware în timp ce doar 23 au asigurat o protecție 100%. Soluția antivirus pentru mobil de la Bitdefender se află între cele 23. (ZDNet)

8. Beto O’Rourke, candidatul Democrat la președinția Statelor Unite, a făcut parte din grupul de hackeri Cult of the Dead Cow. (Reuters)

9. Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a fost cel mai rapid în sesiunea de calificări a Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. El va fi urmat pe grila de start de coechipierul lui, finlandezul Valtteri Bottas, şi de germanul Sebastian Vettel de la Ferrari. Cursa va începe mâine dimineață, de la 7.10, în direct pe TelekomSport și DigiSport.

10. Potrivit unui studiu American Harris Interactive comandat de site-ul crucial.fr, astăzi, 84% dintre femei preferă un tocilar, mai degrabă decât un atlet. 67% dintre femei spun că sunt atrase de tocilari și explică această atracție în moduri diferite: 58% dintre ele consideră că tocilarii sunt mai puțin interesați de aspectul fizic decât alți bărbați și se simt avantajate de acest comportament. 42% cred că tocilarii sunt mai puțin aroganți, 39% cred că însușirile lor intelectuale îi fac deosebit de atractivi și, în final, mai mult de un sfert dintre ele consideră tocilarii mai interesanți decât majoritatea celorlalți bărbați. (Profit.ro)

În această zi, în 597 BC, babilonienii au cucerit Ierusalimul.

Fotografia serii vine din Noua Zeelandă:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Diego Armando Maradona a murit – Cronica serii
Peste un milion de familii din România nu-și permit plata facturilor la gaz/curect electric – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău